Președintele clubului AFC Hermannstadt, Dani Coman, a anunțat astăzi că nu va accepta oferta patronului CFR Cluj, de a prelua conducerea acestui club. ”Am avut o discuție cu cei de la CFR Cluj, cu patronul echipei, domnul Varga. Pe această cale, vreau să-i și mulțumesc pentru oferta pe care mi-a făcut-o, dar am început un proiect la Sibiu, mi-am dat cuvântul oamenilor, că împreună vom promova, iar pentru mine banii sunt mai importanți decât banii sau faima. Asta a fost decizia mea, de a rămâne și a lupta pentru acest oraș și această echipă să ajungă în prima ligă. Mi-au făcut o ofertă extraordinară din toate punctele de vedere, de aceea le-am și mulțumit. A fost greu de ales, dar pentru mine cuvântul este mai important decât orice altceva”, a declarat Coman, citat de digisport.ro.
”Nu există nicio șansă să mă răzgândesc”
Fostul portar al Rapidului susține că în ciuda ofertei financiare mult mai bună decât ce are la Sibiu, ”sunt lucruri pe care nu le poți cumpăra cu banii”. ”Avem la Sibiu o echipă frumoasă, un grup unit, cu un staff extraordinar, cu Marius Măldărășanu și staff-ul său, patronii sunt oameni extraordinari, care au făcut eforturi ca echipa să meargă mai departe și nu ar fi fost corect din partea mea să-i las după trei luni. Au contat toate aspectele, dar a fost cel mai important că am început un proiect, în jurul căruia există emulație. Am decis că este mai bine să ajut această echipă să promoveze și să duc acest proiect la bun sfârșit. Nu există nicio șansă să mă răzgândesc. Am discutat cu domnul Varga, a înțeles situația și sper că am rămas în aceleași relații bune pe care le-am avut și până acum”, a transmis Dani Coman.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3774


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Gabi
Acum 1 oră
Un sibian vero
Acum 2 ore
In marginime, ciuma galbena rezista
Acum 2 ore
Urma scapa TURMA
Acum 2 ore
@5