Cei peste 500 de metri ai străzii Abatorului din Sibiu intră în reparații începând de marți, 14 septembrie, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu.
Lucrările de reparații vor include și sensul giratoriu de la intersecția cu străzile Constituției și Nicolae Teclu. ”Lucrările se vor desfășura sub trafic, dar se va circula alternativ pe o singură bandă. În primele zile se va îndepărta stratul vechi, de uzură, iar joi, 16 septembrie, și vineri, 17 septembrie, este planificată turnarea noului strat de asfalt, aceasta depinzând de condițiile meteorologice. Șoferii sunt rugați să ocolească această stradă pe cât posibil pentru a evita blocajele. În cazul în care nu este posibilă ocolirea, rugăm participanții la trafic să dea dovadă de înțelegere și să circule cu atenție sporită, respectând semnalizarea provizorie, de șantier”, se arată într-un comunicat remis redacției Turnul Sfatului de către reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu.
Sursa foto: Primăria Sibiu
Lucrările de reparații sunt executate de către Terra Building SRL, în cadrul contractului de întreținere a infrastructurii rutiere din oraș. Cei de la Terra Building au rămas singurii care să execute astfel de lucrări în următorii aproximativ trei ani, după ce Primăria a reziliat contractul cu cei de la Comtram pentru execuția unor lucrări necorespunzătoare și emiterea unor acte care, mai apoi, să acopere neregulile (detalii aici).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: abatorului , lucrari , Sibiu , reparatii
Vizualizari: 5548
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Kokos
Acum 4 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt