Sâmbătă,
08.02.2025
Cer Senin
Acum
-7°C

Col. dr. Daniel Chelcea e noul manager al Spitalului Clinic Județean

Col. dr. Daniel Chelcea e noul manager al Spitalului Clinic Județean
Consilierul județean Adrian Echert a anunțat astăzi că s-a finalizat concursul pentru postul de manager al celui mai important spital din județ, col. dr. Daniel Chelcea fiind declarat câștigător. ”Tocmai s-a încheiat concursul pentru postul de manager al spitalului județean Sibiu și singurul candidat care a participat a fost declarat admis de catre comisie.
Rezultatele vor fi afișate pe site-ul instituției. Îi urez succes domnului doctor Daniel Chelcea în noua sa calitate de manager și sper să avem o gestionare cât mai buna a noului val pandemic ce a început deja”, a transmis Echert, membru în Consiliul de administrație al spitalului.
Proiectul de management dedicat siguranței și satisfacerii pacientului
Turnul Sfatului a prezentat ieri proiectul de management al doctorului Chelcea, intitulat ”Siguranța și satisfacția pacientului”.
Proiectul de management întocmit de noul manager pleacă de la un set de nouă probleme identificate în spital. Acestea se referă la ”implementarea parțială și formală a protocoalelor de practică”, absența unui sistem eficient de management al riscurilor, problema de imagine ”legată de rata crescută de infecții asociate asistenței medicale în secțiile de ATI”, creșterea prețurilor la medicamente și mărirea rețelei de oxigen, impusă de situația pandemică, ce poate fi ”generatoare de noi riscuri”, se arată în document.

Pornind de aici, el propune creșterea siguranței pacientului, creșterea nivelului de comunicare al personalului medical cu pacientul și aparținătorii, îmbunătățirea procesului de feed-back cu pacienții și auditarea proceselor clinice.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3066

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

8 comentarii

Cumulare pensie speciala si salariu, ambele de la stat!

Acum 3 ani

Si pensionar special si bugetar la stat! Traiasca! Sa-i faceti statuie langa baron! Ne paste dictatura militara ?!
Raspunde

Cbncbn

Acum 3 ani

poate faceti in asa fel incat la urgente sa nu mai puna diagnostice medici rezidenti care se consulta prin telefon pe mesaje cu doctorii de pe sectie (care ei ar trebui sa isi miste fundul sa puna diagnosticul corect)...
Raspunde

Teo

Acum 3 ani

Sa fie aspru sanctionat personalul medical care ia bani de la bolnavi precum si medicii care directioneaza pacientii asigurati catre cabinetele lor particulare.
Raspunde

Hipo Crat

Acum 3 ani

Și oare câți ar mai rămâne dacă s-ar lua măsurile acestea ?
Raspunde

Schiopu

Acum 3 ani

Toți,dar absolut toți doctorii fac asta. Chirurgii te amână in Spitalul Județean atât de mult tocmai ca să te îndrepți spre Medlive unde te operează pe sume ca-n Austria.
Raspunde

Marioara

Acum 3 ani

Dom' colonel, sa ne spuneti adevarul despre covid, sa nu ne manipulati si dvs. ca altii!
Raspunde

Sisu

Acum 3 ani

In țara asta nu se mai poate face nimic fără servicii și armata?
Raspunde

Vadim

Acum 3 ani

Se deschide AFUMĂTORIA in Spitalul Județean!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus