Vineri,
17.01.2025
Partial Noros
Acum
-5°C

Constantin Iotzu

Constantin Iotzu

„Am căutat întotdeauna să profit de orice ocaziune, nu pentru scopuri materiale şi interese personale ci pentru a ţine ridicat prestigiul învăţământului Facultăţii noastre şi pentru a împinge cu un pas mai departe progresul şi renumele profesiunei de arhitect, singurele motive care m-au făcut ca numeroasele cunoştinţe şi prietenii obţinute în lunga mea carieră, să le folosesc numai în acest sens” Constantin Iotzu.

Născut pe 28 mai 1884 în Crușova, Macedonia, urmează liceul românesc din Bitolia. Studiază apoi arhitectura la București, fiind singurul student admis în anul său. Ion Mincu îi este mentor. Acesta îi oferă încrederea necesară pentru a continua această carieră, în care arhitecții absolvenți ai școlii de la București nu se ridicau încă la standardele celor cu studii în străinătate. El reușește să schimbe această situație câștigând mai multe concursuri de arhitectură (și de proiecte) – una dintre puținele șanse pe care le avea ca tânăr arhitect de a intra pe piață ca liber profesionist. 

Devine profesor al Facultății de arhitectură de la București, iar mai apoi decan. Dedicat creșterii calității studiilor și recunoașterii calității profesionale a absolvenților, reușește prin propriile relații și pe cheltuială proprie să obțină de la Ministerul Instrucțiunii Publice Francez echivalarea studiilor de arhitectură de la București cu cele ale Facultății de Arhitectură de la Paris. 

Iotzu era interesat de mișcarea legionară și a avut o relație de prietenie cu mareșalul Ion Antonescu, fost prim-ministru al României, fără a face parte din aceasta. În anii 1931-1932 este deputat, fiind susținut de Nicolae Iorga, nefiind membru al unui partid. În perioada celui de-al doilea război mondial ajunge să fie arestat și deținut politic între 19 aprilie 1945 - 1 septembrie 1945, iar mai apoi îndepărtat din funcțiile importante, pe fondul trecutului legionar.

„După încheierea păcii din 1918, îmi reiau activitatea condus de aceleaşi criterii: ridicarea prestigiului prin capacitate, seriozitate şi cinste ireproşabilă” - Constantin Iotzu

Ca arhitect, Constantin a avut mai multe lucrări de referință: Banca Comerțului din Craiova, Casa Corpului Didactic din București, Casa Albă din Craiova, Ministerul Justiției, azi Institutul Național al Magistraturii, din București, Casa de Odihnă a Corpului Didactic din Eforie, Casa Armatei din Brașov, Banca Prahova din Ploiești, Palatul Municipal din Craiova și lista continuă.

Pasionat de arhitectură, a reușit să își inspire și fiul, pe Alexandru, care i-a urmat pașii în carieră, devenind la rândul său un foarte bun profesionist. 

Mai multe informații despre Constantin Iotzu și despre proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților găsiți pe www.identitate-archi.ro

Text de Cristina Bălău

Documentat de stud. arh. Răzvan Muntean și arh.-urb. Maria Găvozdea

Surse biografice:

  • Vlad Mitric-Ciupe, Arhitecții români și detenția politică 1944-1964. Între destin concentraționar și vocație profesională, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București 2013
  • http://www.metacult.ro/

Banca Comerțului, azi Primăria Municipiului Craiova, monumenteoltenia_ro

Banca Comerțului, azi Primăria Municipiului Craiova, monumenteoltenia_ro

Palatul Ramuri din Craiova, sursa www_monumenteoltenia_ro

Palatul Ramuri Craiova, sala de conferinte, sursa www_monumenteoltenia_ro

Casa Armatei Brașov, sursa BCU Cluj digital

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus