Duminică,
06.10.2024
Innorat
Acum
14°C

Cum vrea Guvernul să rezolve criza City Insurance: FGA să poată face plăți imediat ce ASF deschide procedura de faliment, fără să se mai aștepte decizia definitivă în instanță

Cum vrea Guvernul să rezolve criza City Insurance: FGA să poată face plăți imediat ce ASF deschide procedura de faliment, fără să se mai aștepte decizia definitivă în instanță

Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență care să permită Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) să poată face plata despăgubirilor către asigurați imediat ce ASF retrage autorizația City Insurance și deschide procedura de faliment, fără să se mai aștepte ca falimentul să fie declarat prin decizia definitivă în instanță, au declarat miercuri pentru HotNews.ro surse guvernamentale.

Ministerul de Finanțe a publicat miercuri, 15 septembrie, proiectul de OUG: FGA poate plăti în 60 de zile de la publicarea în Monitorul oficial a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare a asigurătorului.

O altă modificare importantă este că păgubiții care au de recuperat despăgubiri de la o firmă de asigurări intrată în faliment vor putea primi cel mult 500.000 de lei pe fiecare contract pe care îl au la o astfel de firmă în faliment. Acum, suma maximă este de 450.000 de lei și se acordă de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) per creditor, și nu pe fiecare contract de asigurare.

oul proiect de OUG scos miercuri, 15 septembrie, în consultare publică de Ministerul de Finanțe este de fapt o actualizare a unui alt proiect lansat în dezbatere în luna mai. La acel moment Finanțele au propus doar măsura creșterii sumelor pe care le pot primi păgubiții, nu și faptul că FGA va putea face plăți înainte ca falimentul unui asigurător să fie stabilit prin decizie definitivă a instanței.

Premierul Florin Cîțu a spus miercuri că Guvernul pregătește două Ordonanțe de Urgență, care se află la avizare și la Consiliul Concurenței, pentru cazul în care se ajunge la falimentul City Insurance, liderul pieței RCA, cu peste 3 milioane de clienți. O ordonanță se referă la prețurile RCA, iar alta la situația City pentru ca toți clienții să fie protejați și să-și poată primi banii dacă au vreun claim, a spus premierul.

"Sunt două Ordonanțe de urgență în avizare. Am discutat și astăzi cu Consiliul Concurenței, ar trebui să fie pe masa Guvernului săptămâna viitoare. O Ordonanță se referă la prețurile asigurărilor RCA, iar alta la situația City Insurance, daca se ajunge acolo pentru a asigura că nu se ajunge ca oamenii să aibă un claim și să nu poată fi plătit, deci ne asigurăm că se vor putea plăti banii de la Fondul de Garantare", a declarat miercuri Florin Cîțu, întrebat de HotNews.ro de situația gravă din piața asigurărilor.

Întrebat ce stipulează mai exact OUG-ul referitor la prețurile RCA, premierul a spus că nu a văzut încă proiectul, care ar fi în avizare la Consiliul Concurenței. Despre cea de-a doua ordonanță, premierul a spus că aceasta vizează măsuri ca "dacă se întâmplă ceva, toți clienții să fie protejați."

Ce se întâmplă acum când ASF deschide procedura falimentului împotriva unui asigurător

În prezent, potrivit legislației în vigoare, avem următorii pași la deschiderea procedurii de faliment în cazul unui asigurător:
Primul pas: este decizia Consiliului ASF de a retrage autorizația de funcționare a societății ca urmare a constatării stării de insolvență și promovarea în instanță a cererii de deschidere a procedurii de faliment.
Pasul doi: din momentul în care decizia ASF se publică în Monitorul Oficial, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) poate primi cereri de deschidere de dosare de daună și cereri de plată de despăgubiri.
Contractele clienților City Insurance: - acestea rămân valide până la expirare, denunțare din partea titularilor sau denunțare din partea lichidatorului judiciar.
Plata daunelor: FGA plătește despăgubirile solicitate și avizate doar după decizia definitivă în instanță privind falimentul societății de asigurări.

Cite;te mai mult pe hotnews.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus