Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu și-a modernizat activitatea prin achiziționarea unui echipament nou cu ajutorul sponsorizării companiei Marquardt. Echipamentul Microplate Washer 85499 este o componentă a liniei de testare ELISA, folosită în realizarea analizelor pentru virusurile transmisibile prin intermediul sângelui (Hepatita B, Hepatita C, HIV, HTLV), dar și pentru diagnosticarea sifilisului.
Echipamentul Microplate Washer asigură spălarea în condiții controlate a microplăcilor, adică a placuțelor speciale de testare, proces în lipsa căruia acuratețea testelor scade, afectând rezultatele analizelor. Deoarece aparatul folosit până acum la Sibiu era în uz din 1993, era foarte uzat și se strica în mod frecvent, Centrul de Transfuzie a apelat la ajutorul companiei Marquardt pentru a asigura achiziționarea acestui echipament în valoare de 17.600 lei.
“Aparatul Microplate Washer (spălător de microplaci) este extrem de important în activitatea de testare a sângelui la Centrul de Transfuzie Sanguina Sibiu, asigurând acuratețea analizelor de laborator. Ne bucurăm foarte mult că am putut înlocui aparatul din dotare, vechi de aproape 30 de ani. Mulțumim firmei Marquardt pentru implicare și generozitate”, a precizat biolog Livia Mareș, purtătorul de cuvânt al Centrului de Transfuzie Sanguina Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 841
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Ron
Acum 6 ore
Mariana Deacu
Acum 6 ore
BittDanman
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 6 ore
Gheo Poplaceanul