Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

VODEO Președintele Iohannis îi îndeamnă pe români să joace golf: Se poate practica la orice vârstă, nu e exclusivist

VODEO Președintele Iohannis îi îndeamnă pe români să joace golf: Se poate practica la orice vârstă, nu e exclusivist

Preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent, sâmbătă, la Pianu de Jos, unde se află primul teren de golf amenajat în România după 1989, prilej cu care a declarat că acest sport nu este "deloc exclusivist" şi oferă ocazia de a petrece mai mult timp în natură, mai ales în contextul pandemic.

"Mă bucur să întâlnesc aici atâţia oameni pasionaţi de golf, un sport care nu este deloc exclusivist şi care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mişcare, mai ales în acest context pandemic care face dificilă practicarea multor sporturi. Golful se poate practica la orice vârstă şi încurajez pe cât mai mulţi să descopere acest frumos sport, care oferă multe satisfacţii", a afirmat şeful statului în alocuţiunea rostită la un eveniment organizat cu prilejul decernării premiilor Cupei de Golf "Paul Tomiţă" şi prezentării noii versiuni Dacia Duster.

Klaus Iohannis a arătat că performanţa sportivă inspiră şi îi motivează pe oameni să fie mai buni.

Întrebat când jucat ultima dată golf, Iohannis a spus că în urmă cu câteva săptămâni, tot la Pianu de Jos.

"Terenul acesta este foarte bun şi foarte frumos, este un teren în mijlocul naturii. Foarte multă natură, foarte multe zone lăsate sălbatice. Privelişti foarte frumoase şi un teren foarte bine întreţinut. Este enorm de mult de lucru pentru a întreţine un astfel de teren", a afirmat şeful statului.

Terenul de golf de la Pianu de Jos este primul de acest gen amenajat în România după 1989, în localitatea natală a lui Paul Tomiţă, cel care l-a învăţat acest joc pe regele Mihai. Clubul de Golf "Profesor Paul Tomiţă" a fost înfiinţat în 1995. Aici a avut loc, în 2001, primul turneu de golf din România de după 1989. 

Sursa foto: presidency.ro

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Birtu

Acum 2 ani

Eu de foarte mult timp am un golf,model 1 iar acum vine mos teaca sa imi zice sa ma joc golf. Poate daca isi deschide el un teren indoor in una din casele lui voi juca ! Cred ca intru in liga profesionista indoor.
Raspunde

Elzorab

Acum 2 ani

Vorba aia: tara arde si babele se piaptănă. Pe modelul : unii au ars la Bals iar altii erau a doua zi pe partie la schi. V-ați prins, nu? Acestui conducator de vază nu-i pasa prea mult de această țară, de popor, singurul obiectiv este sa-i fie lui bine. Pacat ca nu mai poate candida ca s-ar fi văzut unde se situează in preferințele romanilor. Lucrul bine facut si Românica educata sunt basme, praf de aruncat in ochi. Ce conteaza e un costum sau un sacou nou, o sindrofie si poate o maslina......in rest fum.
Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 2 ani

Panicatii care nu stiau unde-i Presedintele in timpul crizei sa fie linistiti: era la golf cu Dusterul si coilul.Daca n-ati sta ,ca fraierii ,sa-mi cititi comentariul ati putea fi si voi pe terenul de golf.
Raspunde

2cents

Acum 2 ani

Poporul nu mai are paine! Dacă n-au pâine, să mănânce brioșe!
Raspunde

Gheo

Acum 2 ani

Romanasul nu joaca golf, poate zala
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus