Universitatea Lucian Blaga și Academia Forțelor Terestre organizează în 27 septembrie o ceremonie în Piața Mare prin care marchează debutul noului an universitar.
Desfășurată în condiții de distanțare, cu obligativitatea purtării măștii de protecție, „Toamna studențească” va avea loc luni, 27 septembrie 2021, ora 14:00 și, la fel ca în anii precedenți, va fi organizată împreună cu Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.
Aproximativ 500 de studenți, cadre didactice și invitați vor lua parte la ceremonie, în prezența reprezentanților conducerilor celor două universități și a autorităților locale și județene.
„Este al doilea an în care deschiderea anului universitar se face în condiții de pandemie, dar universitatea este pregătită să se adapteze situației, atât pentru evenimentul din 27 septembrie, cât și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a cursurilor”, a declarat Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
Ceremonia de deschidere va fi încheiată cu un scurt concert susținut de Filarmonica de stat Sibiu și va fi transmisă în direct pe site-ul universității.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: aft , studenti , ceremonie , ulbs
Vizualizari: 1759
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
O sibianca
Acum 4 ore
Eu
Acum 4 ore
Kokos
Acum 4 ore
LOL
Acum 5 ore
Hermannstadt