În cea de-a doua zi a Congresului PNL a fost votată și componența listei de liberali care vor conduce partidul alături de Florin Cîțu.
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost votată pentru a ocupa o funcție deținută, în mandatul trecut, de Raluca Turcan. Daniela Cîmpean a fost aleasă în echipa lui Florin Cîțu, noul președinte al PNL, pe postul de vicepreședintă al partidului la nivel național, responsabilă de domeniul Muncii.
Înainte de a obține această funcție, Daniela Cîmpean a arătat că nominalizarea sa este un câștig pentru județul Sibiu. ”Am fost invitată de premier să fac parte din echipa pe care o va conduce la nivel național. Pentru PNL Sibiu este un câștig, pentru că ne întărim poziția la nivel național, în condițiile în care doamna Turcan rămâne în conducerea centrală, ca fost președinte al PNL. Sibiul va avea doi reprezentanți în BEx”, a declarat Daniela Cîmpean pentru Turnul Sfatului.
Biroul executiv al PNL îl are pe Dan Vîlceanu - secretar general și pe Iulian Dumitrescu, Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur și Lucian Bode în posturi de prim-vicepreşedinte.
Pentru funcţiile de vicepreşedinţi, în echipa Cîţu au mai fost aleși Nicolae Ciucă (apărare și siguranță națională), Florin Roman (administrație), Gheorgeh Falcă (fonduri europene și dezvoltare regională), Alexandru Muraru (culte), Alin Nica (infrastructură), Alin Tişe (justiție), Cristian Buşoi (sănătate), Robert Sighiartău (politică externă și afaceri europene), Sorin Câmpeanu (educație), George Stângă (agricultură), Pavel Popescu (digitalizare), Virgil Popescu (economie), Mircea Fechet (mediu), Monica Anisie (românii de pretutindeni), Alina Ghorghiu (grupuri vulnerabile şi minorităţi), Adrian Cozma (tineret şi sport), Cristian Băcanu, Ciprian Ciucu, Daniel Constantin, Bogdan Gheorghiu, Bgdan Huțucă, Eugen Pârvulescu, Dragoș Soare, Vetuța Stănescu, Ștefan Stoica, Costel Șoptică, Eugen Nazare, Liviu Voiculescu, Gabriel Avramescu, Cristian Tuță (vicepreședinți politici).
În ceea ce priveşte posturile de vicepreședinți pe regiunile de dezvoltare (unde a candidat și Constantin Șovăială pentru regiunea Centru) au fost aleși Ionel Bogdan – Nord-Vest, Nelu Tătaru – Nord-Est, Ciprian Dobre – Centru, Marcel Vela – Vest, Gigel Ştirbu – Sud-Vest, Silviu Coşa – Sud-Est, Ciprian Pandea – Sud, Hubert Thuma – Bucureşti-Ilfov. Trezorier – Stelian Bujduveanu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: vicepresedinta , daniela , Cimpean , Sibiu , PNL
Vizualizari: 2161
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Mariana Deacu
Acum 13 ore
BittDanman
Acum 13 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 13 ore
Gheo Poplaceanul