Miercuri,
20.10.2021
Cer Senin
Acum
8°C

Pistele de biciclete încep a fi vopsite cu verde, la Sibiu. ”Încă se simte mirosul”

Pistele de biciclete încep a fi vopsite cu verde, la Sibiu. ”Încă se simte mirosul”

După amenajarea unei piste de biciclete roșii în cartierul Ștrand, Primăria Sibiu a ales culoarea verde pentru pista de biciclete din cartierul Gușterița.

Este vorba de pista de biciclete amenajată pe o parte a străzii Podului, strada care a făcut obiectului celui mai costisitor șantier de reabilitare a unei artere din municipiul Sibiu în ultimii ani. Conform contractului inițial, această pistă urma a fi amenajată pe o lungime de aproximativ 2,03 km (comparativ cu cei 3,6 km lungime a străzii Podului), începând de la intersecția cu drumul județean care leagă Sibiul de Agnita. Pista de biciclete a fost amenajată pe o singură parte a drumului (cea stângă), pe cealaltă parte fiind amenajat trotuar.

Lucrările la reabilitarea străzii Podului s-au finalizat, după cum lasă să se înțeleagă din anunțul făcut de Primăria Sibiu în cursul zilei de duminică. Anunț în care este prezentată imaginea pistei de biciclete vopsită verde. ”Unde există un drum, există o cale. Aceea a mobilității urbane. Încă se simte mirosul de proaspăt vopsit pe ultimul tronson al pistei de biciclete, care leagă, prin cartierul Gușterița, centrul Sibiului de Zona Industrială Est.

Vorbim, desigur, despre Strada Podului, o piesă-cheie in conectarea orașului la drumul județean DJ 106  a cărei modernizare prin fonduri europene a prevăzut lucrări de drumuri, canalizare pluvială, marcaje rutiere pentru carosabil și piste pentru bicicliști, spații verzi ( acum însămânțate cu gazon), dar și lucrări de iluminat public modern și economic și coborîre în subteran a cablurilor de telecomunicații.  O investiție europeană de amploare, cu o valoare totală de 15,3 milioane lei, vine să pună într-o lumină nouă dinamica orașului și să adauge pe harta mobilității alternative, peste cinci kilometri de drum pregătit pentru pedalat”, este anunțul publicat pe pagina de Facebook a Primăriei Sibiu.

În acest anunț nu este amintită și situația de la intersecția străzii Podului cu strada Muncitorilor. Acolo unde pista de biciclete împarte același spațiu de nici 90 de cm cu trotuarul. Inițial, nici acest trotuar de 90 de cm nu era prevăzut a fi amenajat, el fiind delimitat în urma protestelor locuitorilor din zonă.

Pe aceeași stradă Podului, la câteva sute de metri mai încolo de locul unde a fost realizată fotografia Primăriei Sibiu, pistele de biciclete nu mai sunt vopsite: împart aceiași 90 de cm cu trotuarul

Foto principală: Primăria Sibiu

Vizualizari: 3725

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

Decebal

Acum 3 săptămâni

Cam asa se fura bani usor in 2021. Prin amenajarea de piste si nu vezi pe nimeni pe ele. Drumuri poduri si centuri zero din 2012... Sibiu oras pierdut in timp!
Raspunde

Aha

Acum 3 săptămâni

poate pisez, dar cum se va vopsi pista din: https://www.google.ro/maps/@45.7888124,24.1745772,3a,39.6y,150.28h,80.72t/data=!3m6!1e1!3m4!1sZUr8mBPX5Fzvz8A7mhU-cQ!2e0!7i13312!8i6656?hl=en
Raspunde

Birtu

Acum 3 săptămâni

Culoarea verde baga mai multi bani in buzunarul constructorului si indirect in al .......... Este ecologica si costa mai mult.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 3 săptămâni

Ştii tu, sau postezi la comandă?
Raspunde

@Aci Dutu

Acum 3 săptămâni

Nu toti suntem ca tine, in solda nu-stiu-cui, musiu!
Raspunde

Mister

Acum 3 săptămâni

Cum e posibil sa-ti faci pensiune si sa nu lasi 1 m de trotoar? Dupa cum vad eu in poze.... Probabil nu are nici locuri de parcare in curte.....Culoarea conteaza? Bine ca au facut-o dar cam de geaba pt ca nu poti ajunge pe ea.....pe Calea Gusteritei se face raliu daca mergi cu bicicleta ....e ghinionul tau....si apropo de ansamblu de la Balanta...acolo trotuarul il bagati sub bloc? ca era cam larga strada .....

Raspunde

Elzorab

Acum 3 săptămâni

S-au uitat si ei prin depozit si vazand ca libs-a terminat rosu au zis: mai Dorele ce-i in galetile ale din colt? Verde sefu. Perfect. Facem pistele verzi ....ca e mai șmechere.
Raspunde

Astrid Fodor, acasa!

Acum 3 săptămâni

Sa nu uitam ca pista de biciclete din Strand, de cateva sute de m, a fost construita de mirifica Comtram in aprox. 2 ani, cu sifonarea a mai bine de un milion de euro. Felicitari!
Raspunde

P

Acum 3 săptămâni

Dupa ce au reabilitat dumurile prin cartierul Gusterita, conducatorii iubiti nu au fost in stare sa faca acele piste de biciclete separate de soseaua pe care cicula masinile. Halal gandire. Dar presupun ca daca le-au vopsit cu verde, biciclistii o sa fie mai in siguranta. La fel, marea realizare a acelei piste de biciclete care se termina nicaieri, nu ati vazut-o?
Raspunde

M

Acum 3 săptămâni

Pistele in Sibiu NU sunt facute sa faciliteze deplasarea cu bicicleta DIN CONTRA, ci sa se bifeze realizari SMART; (1)sunt plasate în ambele sensuri, dar pe DOAR pe langa unul dintre trotuare și nu alăturate fiecărui sens de deplasare; (2) sunt inființate multe sensuri unice pentru cat mai multe parcari de autoturisme fara sa excepteze bicicleta la deplasarea din sens invers; (3) pistele sunt construite la nivelul trotuarului si nu la cel al carosabilului cum ar fi normal, fiind adus pretextul protectiei fata de biciclisti consultarile publice sunt formale, atunci cand exista! ETC. De fapt, acest lucru se intampla pentru ca marea majoritate a sibienilor (electoratului) chiar NU doresc incurajarea mersului cu bicicleta, cu autobuzul, etc pentru prefera deplasarea cu autoturismul personal, iar altora nu le pasa. Astfel autoritatile locale se conformeaza conceptiei majoritatii. Autoritatile locale si nationale au fost si vor fi OGLINDA SOCITATII, mai ales in democratie. Sa vedeti cum vor arata PISTELE din zona CARTIERULUI ARHITECTILOR!!!
Raspunde

Kramnik

Acum 3 săptămâni

Cu excepția pistei din Dumbrava, in Sibiu nu exista piste de biciclete. Ceea ce avem se numesc benzi de bicicleta. Din practica mea sunt foarte periculoase datorita: gurilor de canal, bordurilor, mizeriei , prafului și pieselor de mașină căzute . Daca s-ar dori cu adevărat, s-ar putea amenaja câteva piste decente daca s-ar elimina din trotuare , parcări sau benzi de mașini. Sibiul nu o să ajungă niciodată vreun Amsterdam al României din cauza: climei (4 luni), spațiului urban limitat și a mentalităților "marginaresti".
Raspunde

Cap De Lemn

Acum 3 săptămâni

Daramati prostia aia de cladire facuta abuziv ....sau nu se poate ca facem deranj si mai bine facem viata amara pentru toata lumea, ca sa isi tina ala pensiunea in drum ? Cum facem, primaria ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus