Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu anunță joi, într-un comunicat de presă, că rata șomajului în județul Sibiu a scăzut la nivelul lunii august până la 1,95%. Este cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii ani și comparabilă cu ceea ce aveam înainte de pandemie, în august 2018 fiind de 1,87, iar în august 2019 de 1,65.
Specialistul consultat de reporterul Turnul Sfatului arată că există mai multe explicații pentru această scădere, chiar dacă sistemul medical se confruntă în prezent cu un nou val de îmbolnăviri cauzate de coronavirus.
”Comparația făcută de la un an la altul este foarte relevantă, cu excepția anului 2020 despre care știm cu toții că a fost un an de criză și cu multe probleme. Dacă este să comparăm cu aceeași perioadă din anul 2019 ar trebui să fie un termen de comparație corect. De ce spun asta? Noi avem un val în perioada iulie-august, nesemnificativ din punct de vedere al influenței pe piața muncii, un val de absolvenți care se înregistrează după terminarea studiilor, care pot beneficia în cazul în care nu își găsesc un loc de muncă sau nu-și continuă studiile, după 60 de zile de consiliere și căutare, de o indemnizație de 250 de lei pe lună. Pentru unii oameni contează și acești 250 de lei. Atunci, nu este foarte relevant dacă scade rata în iulie-august și își revine înapoi în septembrie-octombrie. O a doua categorie o reprezintă cei care intră în evidențele noastre, apoi se angajează și atunci iarăși fluctuația respectivă nu este relevantă în media anuală”, a declarat directorul AJOFM Sibiu, Cosmin Roșu.
Pe de altă parte, subliniază Cosmin Roșu, în ultimul an angajatorii din județul Sibiu au primit sprijin guvernamental substanțial, astfel încât activitatea lor să fie cât mai puțin afectată de restricții.
”În județul Sibiu, după știrea mea, doar la AJOFM, în măsuri de sprijin pentru angajatorii care au fost afectați de restricții, au fost plătite undeva la 30-35 de milioane de euro. Au fost tot felul de măsuri de sprijin, începând cu șomajul tehnic din martie 2020, care a fost în vigoare până anul acesta în iunie și va intra din nou, sub o formă care urmează să fie anunțată de guvern. Au fost apoi măsurile de sprijin pentru cei care își revin după șomajul tehnic cu 41,5 la sută din salariul oamenilor, a fost măsura de sprijin a părinților care au copii minori și trebuia să stea acasă, a fost măsura de sprijin pentru cei din telemuncă, Kurtzarbeitul-ul, deci au fost tot felul de măsuri. Estimez că până la 35 de milioane de euro s-au plătit doar prin AJOFM Sibiu. Mai mult decât atât, am avut clasicele forme de sprijin a angajatorilor, prin subvenții, plus niște măsuri noi pentru cei care au angajat persoane cu vârsta de peste 45 de ani, sau tineri de până în 29 de ani. Toate aceste elemente au condus la faptul că angajatorii au reușit să reziste șocului și nu și-au trimis oamenii în șomaj”, mai spune Cosmin Roșu.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Cardiolog
Acum 6 ore
Nadia
Acum 7 ore
Dr Who Han :)
Acum 7 ore
Emil