De miercuri, 6 octombrie, elevii care învață în corpul de clădire A de la Colegiul Național „Octavian Goga” nu vor mai veni fizic la școală. Este vorba despre ciclul liceal și trei clase de a VIII-a. De asemenea, se suspendă cursurile față în față la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 22. În ambele unități de învățământ elevii menționați vor urma cursurile exclusiv on line. Decizia a fost luată astăzi, 5 octombrie, în cadrul întrunirii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu, ținându-se cont de solicitările Consiliului de Administrație și de avizul DSP. Directorul Colegiului Goga, prof. Alexandra Tischer asigură părinții de toată implicarea și responsabilitatea față de această situație și îndeamnă la colaborare pentru a se putea trece cu bine peste această perioadă.
De miercuri, 6 octombrie, întreg ciclul liceal și trei clase de a VIII-a de la Colegiul Național „Octavian Goga”, dar și preșcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 22 din Sibiu vor învăța exclusiv on line.
„Începând cu data de 06.10.2021 se suspendă activitatea didactică, care presupune participarea zilnică cu prezență fizică conform scenariului 1, la nivelul Colegiului Național „Octavian Goga”-Corpul A de clădire, respective ciclul liceal şi 3 clase de a VIII-a (A,D şi F) şi a Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 22, ambele din Mun. Sibiu, cursurile urmând a se desfășura, cu participarea zilnică în sistem exclusiv online a elevilor, conform scenariului 2”, se arată în decizia transmisă de reprezentanții Instituției Prefectului Județului Sibiu.
Potrivit Prof. Alexandra Tischer, directorul Colegiului „Octavian Goga”, la momentul publicării Ordinului comun al celor două ministere, funcționau în regim online sau hibrid peste 50 % din clasele care învață în corpul A de clădire, respectiv 14 clase.
„Situația s-a schimbat în ritm alert. La solicitarea Consiliului profesoral și cu aprobarea Consiliului de Administrație, s-a procedat la aceasta solicitare, în spiritul legii. În ultimele zile s-a făcut dezinfecție în ambele clădiri, cu firma specializată, astfel încât au fost luate măsurile de combatere a infectării cu virusul SARS CoV-2.
De asemenea, am publicat pe site-ul colegiului legislația în vigoare, apelul către părinți la colaborare cu școala în vederea asigurării măsurilor de prevenție și combatere, prelucrarea la clasă zilnic a regulilor. Vreau să transmit părinților și elevilor toată implicarea și responsabilitatea noastră față de aceasta situație și le mulțumesc colegilor profesori, diriginți, care acționează cu promptitudine în vederea asigurării unui dialog eficient cu toate părțile implicate. Efortul nostru este susținut și vom trece cu bine peste această perioadă, colaborând spre binele tuturor”, spune directorul Colegiului Octavian Goga.
În urma hotărârii 785 de elevi de la colegiu vor învăța în sistem on line.
Sursa foto: Arhiva TS
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 3177
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alex
Acum 1 oră
Javert
Acum 1 oră
M
Acum 2 ore
S
Acum 2 ore
Che