Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Analiză: 4 firme au împărțit aproape 130 de milioane de lei pentru modernizarea, reparația și reabilitarea drumurilor din municipiu, între 2016 și 2019. Suntem pe locul doi în țară la banii dați pe modernizare

Alin Bratu
12
drum-in-lucru-reparatie-strada-epbo

Un raport al Curții de Conturi pune Sibiul pe locul doi la nivel național în privința sumelor cheltuite pe modernizarea și reabilitarea drumurilor din municipiile reședință de județ, în perioada 2016 și primul trimestru al anului 2019, în total 28 de luni.

Publicitate
Publicitate

În această perioadă, administrația locală a Sibiului a cheltuit 103,5 milioane de lei, ceea ce reprezintă 10,32% din valoarea totală a contractelor de lucrări de modernizare/reabilitare străzi adjudecate, din toată țara.

Peste Sibiu se află din acest punct de vedere doar municipiul Galați, cu lucrări pentru care s-au achitat 178,462 milioane de lei, reprezentând 17,79% din valoarea totală a contractelor de lucrări de modernizare/reabilitare străzi încheiate la nivel național, urmat de municipiile Sibiu și Oradea (85.491,07 mii lei), care deține 8,52% din valoarea totală a contractelor de lucrări de modernizare/reabilitare străzi adjudecate, în perioada 2016 – trim. I 2019, la nivel național, în municipiile reședință de județ.

807 mii de euro pe lună

Patru societăți de construcții au consumat bugetul alocat pe drumuri în municipiul Sibiu, în această perioadă.  Comtram SA, Terra Buidling SRL, Intralpin SRL și Geiger Transilvania sunt societățile care au cheltuit împreună, între 2016 și primul trimestru din 2019, aproape 130 de milioane de lei (26 de milioane de euro). Rezultă că în această perioadă de 28 de luni, primăria a cheltuit în media 807 mii de euro pe lună.

„Conform datelor furnizate, de către Primăria municipiului Sibiu – Direcția Tehnică, contractarea lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii s-a efectuat conform legislaţiei specifice achiziţiilor publice în vigoare la momentul contractării (cerere de ofertă, licitație deschisă), precum și prin intermediul achiziției directă. Predominante sunt contractele încheiate cu Comtram SA, Terra Building SRL, Intralpin SRL și Geiger Transilvania SRL”, se arată în document.

Societățile care au lucrat la drumurile municipiului. Date din anul 2018

Comtram SA

– cifra de afaceri (lei) 10.379.278

– profit net (lei) 1.565.643

– număr mediu de salariați 69

Terra Building SRL

– cifra de afaceri (lei) 30.432.135

– profit net (lei) 2.095.177

– număr mediu de salariați 117

Intralpin SRL

– cifra de afaceri (lei) 7.097.509

– profit net (lei) 790.785

– număr mediu de salariați 35

Geiger Transilvania SRL

– cifra de afaceri (lei) 176.452.344

– profit net (lei) 599.073

– număr mediu de salariați 279

Analiză: 4 firme au împărțit  aproape 130 de milioane de lei pentru modernizarea, reparația și reabilitarea drumurilor din municipiu, între 2016 și 2019. Suntem pe locul doi în țară la banii dați pe modernizare

Drumul care duce spre Gușterland, viitoarea zona de agrement si ecoturism de pe Dealurile Gusteritei

Sibiu, pe locul 11 al kilometrilor de străzi aflate în administrare

Conform raportului, Municipiul București, cu 3.339 km de străzi municipale aflate în administrare, deține 10,77% din totalul străzilor din municipiile și orașele din România, respectiv 25,1% din totalul drumurilor din muncipiile reședință de județ, pondere care este generată de suprafața mare a acestuia (240,35 km²).  

Municipiul Sibiu, reședință a județului Sibiu, este pe locul 11 în țară, în funcție de numărul de kilometri al drumurilor pe care le are în administrare, iar între 2017 și 2018 s-au construit doar 8 km de drumuri noi, ajungându-se la un total de 339 de km de drumuri.

Publicitate

„Conform datelor furnizate, de către Primăria municipiului Sibiu – Direcția Tehnică, contractarea lucrărilor de modernizare, întreţinere şi reparaţii s-a efectuat conform legislaţiei specifice achiziţiilor publice în vigoare la momentul contractării (cerere de ofertă, licitație deschisă), precum și prin intermediul achiziției directă. Predominante sunt contractele încheiate cu Comtram SA, Terra Building SRL, Intralpin SRL și Geiger Transilvania SRL.

Sibiul în regiune. Pe locul trei la reparații

Sibiul a cheltuit în această perioadă 26,42 de milioane de lei pentru reparația și întreținerea drumurilor, fiind pe locul trei în regiune, după Târgu Mureș și Brașov, la acest capitol.

Valoarea contractelor de lucrări de reparații și întreținere la adjudecare

Total 2016 – 2019

Sibiu – 26,42 milioane de lei

Brașov – 44,44 milioane de leo

Miercurea Ciuc – 13,5 milioane de lei

Târgu Mureș – 168,94 milioane de lei

Alba Iulia – 8,86 milioane de lei

Sfântu Gheorghe – 6,54 milioane de lei

Total – 268,72 milioane lei

Sibiul în regiune. Pe primul loc la modernizări

Cu 103,5 milioane de lei, municipiul Sibiu surclasează orice altă capitală de județ din Regiunea Centru. Doar Alba Iulia și Sfântu Gheorghe, municipiile reședință din judele Alba și Covasna raportând cheltuieli la acest capitol. Însă la mare distanță față de banii consumați de Sibiu.

Valoarea contractelor de lucrări de modernizare și reabilitare la adjudecare

Total 2016 – 2019

Sibiu – 103,50 milioane de lei

Brașov – 0 lei

Miercurea Ciuc – 0 lei

Târgu Mureș – 0 lei

Alba Iulia – 18,3 milioane de lei

Sfântu Gheorghe – 13,95 milioane de lei

Total – 135,78 milioane de lei

Valoarea TOTALĂ a contractelor de lucrări de modernizare, întreținere și reparații la adjudecare

Sibiu – 129,929 milioane de lei

Brașov – 44,440 milioane  lei

Miercurea Ciuc – 13,504 milioane lei

Târgu Mureș – 168,94 milioane lei

Alba Iulia – 27,19 milioane de lei

Sfântu Gheorghe – 20,50 milioane de lei

Total – 540,28 milioane de lei

 

Medie/kilometru aflat în administrare

Sibiu – 352 mii de lei/km

Brașov – 87.800  lei/km

Miercurea Ciuc – 128.600 lei/km

Târgu Mureș – 785.700 lei/km

Alba Iulia – 82.390 lei/km

Sfântu Gheorghe – 213.500 lei/km

Total medie – 333.300 lei/km

 Analiză: 4 firme au împărțit  aproape 130 de milioane de lei pentru modernizarea, reparația și reabilitarea drumurilor din municipiu, între 2016 și 2019. Suntem pe locul doi în țară la banii dați pe modernizare

Sibiul cheltuie la modernizare, Târgu Mureș, la întreținere

Din analiza datelor și informațiilor prezentate de Consiliul Concurenței, se poate observa că valoarea contractelor de reparații și întreținere, la adjudecare, pentru perioada analizată, a fost de 268,72 milioane de lei, aproape dublă față de valoarea contractelor de modernizare și reabilitare a căror valoare a fost de 135,78 milioane de lei.

”La nivel de regiune, în ceea ce privește contractele de modernizare/reabilitare adjudecate, se remarcă municipiul Sibiu, cu o valoare de 103.501,71 mii lei, care reprezintă 76,22% din valoarea totală a contractelor pe regiune

 În ceea ce privește contractele adjudecate pentru lucrările de reparații și întreținere se remarcă municipiul Târgu Mureș cu o valoare totală a contractelor, la adjudecare, de 168.943,86 mii lei, respectiv 62,87% din valoarea totală a contractelor pe regiune.

Cine face marcajele, semnalizarea și cine are grijă de semafoare: București, Târgu Mureș, Neamț

Lucrările de marcaje rutiere, în municipiul Sibiu, s-au realizat prin procedură de achiziție publică, respectiv prin încheierea acordului-cadru nr.165/13.12.2019 și a contractelor subsecvente cu operatorul Teo Trans Consulting SRL (București), întreprindere cu capital privat. Durata acordului-cadru este de 4 ani.

Întreținerea instalațiilor de semaforizare în municipiul Sibiu și materiale necesare întreținerii instalațiilor de semaforizare se efectuează în baza contractului de prestări servicii nr. 100/22.08.2019, încheiat cu Transbet SRL (Târgu Mureș), întreprindere cu capital privat. Durata contractului este de 2 ani.

Lucrările de semnalizare rutieră verticală în municipiul Sibiu au fost atribuite prin procedură de achiziție publică, fiind încheiat contractul de execuție lucrări nr. 117/30.09.2020 cu operatorul Aeroklima SRL (Neamț), întreprindere cu capital privat, contract a cărui durată este de 2 ani.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

12 răspunsuri

  1. Avatar Xxx
    Xxx

    Exista vreo firma capabila că atunci cînd asfaltează o stradă să lucreze in așa fel încît să nu simțim 99/ din trecerile peste capacele de canal????

    33
    0
    1. Avatar Bambolero
      Bambolero

      o fi, da n-o știm noi

      18
      0
    2. Avatar Clau
      Clau

      Din ce stiu eu,societatile apa canal sunt raspunzatoare de aceste lucrari…ele trebuie sa aduca la nivel gurile de canal sau sa astupe santurile sapate pt retele proaspat aprobate,imediat dupa ce bitumul inca mai scoate aburi.

      5
      0
    3. Avatar Corbul
      Corbul

      Teclu tocmai a fost refăcută. Aceeași problemă cu canalele ca înainte. Covorul asfaltic anterior nu prezenta probleme, singura problema fiind trecerea cu gura de canal de dinainte de giratoriul cu Constituției pe care orice șofer din Sibiu o știe. Lucrarea nu are nici un sens decât să sifoneze bani către firma de casă. Aș fi înțeles dacă măcar îngropau cablurile ca în alte orașe civilizate, realizând întradevăr o „modernizare” a străzii cum probabil e descrisă în contractul de achiziție.

      10
      1
  2. Avatar Veronel Băluță
    Veronel Băluță

    Dar si cum arata Sibiul! Este ceva mai frumos ca la Zurich! Lucrarile de modernizare sunt exemplare si in plus, spatiile verzi sunt foarte frumoase!

    19
    14
    1. Avatar Banciu M
      Banciu M

      Multumesc Veronele! Am ras cu pofta! Daca ai glumit a iesit o gluma buna iar daca tu chiar crezi ce ai scris… e grav!

      6
      4
    2. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      5
      8
  3. Avatar Clau
    Clau

    Geiger s a miscat bine si la Talmaciu si la portiunea Avrig Scoreiu,insa drumurile facute in zonele mai putin importante,sunt doar spoiala pe iarba,in special in partea de est,legaturile peste Olt,rupi masina peste drumurile alea,care din ce am inteles sunt proprietati private,insa sunt singurele drumuri de acces cu DN ul a satelor de peste Olt,de la Bradu pana la Ucea.

    3
    1
  4. Avatar Gheorghe
    Gheorghe

    Totusi de ce s-a asfaltat drumul pe portiunea 45°39’09.9″N 23°50’26.7″E si 45°37’49.1″N 23°51’00.3″E ? Dar de ce nu este asfalt pana acolo ? bucata accea de drum are balustrada noua, indicatoare !! alte drumuri principale au indicatoare sterse, balustrade ruginite si revopsite in fiecare an !!!

    1
    0
  5. Avatar Sorescu
    Sorescu

    Argesul Piteștiul cam pe unde se afla? Nu vede nimeni drumurile ?

    1
    2
  6. Avatar Birtu
    Birtu

    Problema este ca doar isi impart banii dar lcrarile raman prost executate si in bataie de joc,dar important e ca ei isi impart banii!!!

    5
    3
  7. Avatar Me
    Me

    Vad ca Bacila si-a tras partea leului. In cazul acesta poate sa tina echipa si sa nu mai faca nazuri atunci cand trebuie sa achite niste salarii.

    3
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate