Trotuarele de pe partea dreaptă a bulevardului Vasile Milea, pe sensul spre oraș, vor fi refăcute de Primăria Sibiu, iar în perioada 21 – 30 septembrie asfaltul de pe cele două benzi de pe același sens va fi frezat și înlocuit cu un strat nou. În spatele sediului Poliției Rutiere de pe str. Revoluției vor fi create două ieșiri directe în bulevard.
În paralel, strada Viitorului va fi închisă complet circulației timp de aproape șase săptămâni pentru modernizarea rețelei de apă, transmit marți reprezentanții Primăriei Municipiului Sibiu.
Trotuare și asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea
Potrivit unui comunicat de presă, lucrările de reparații pe trotuare și carosabil sunt realizate de municipalitate în cadrul contractului de întreținere și reparații ale străzilor din Sibiu. Pe bulevardul Vasile Milea se va interveni pe tronsonul dintre intrarea în Sibiu dinspre DN1 și până la Calea Dumbrăvii.
„Într-o primă etapă se va lucra la trotuarele de pe partea dreaptă a bulevardului, pe sensul spre oraș, pe cealaltă parte trotuarele fiind refăcute anterior”, precizează Primăria Sibiu. Circulația pietonală va fi deviată de pe trotuar pe un culoar semnalizat pe banda 1 de circulație sau pe trotuarul de pe partea opusă.
Ulterior, în perioada 21 – 30 septembrie, va fi frezat asfaltul de pe carosabilul celor două benzi de pe sensul spre oraș și va fi așternut un strat nou. Pe celelalte două benzi asfaltul a fost înnoit anul trecut.
Tot municipalitatea va interveni și pe strada Cibinului, pe tronsonul dintre str. Târgu Fânului și str. Turnului, în paralel cu lucrările la rețeaua de apă executate de SC Apă Canal SA. Aici vor începe reparațiile la trotuare și înlocuirea bordurilor, „pentru ca, atunci când lucrările la rețele se încheie, strada să poată fi redată cât mai repede traficului”, arată municipalitatea. Circulația nu va fi afectată, strada fiind oricum închisă traficului până la sfârșitul lui septembrie.
În comunicat se mai anunță că pe strada Revoluției, din spatele sediului Poliției Rutiere, vor fi reabilitate carosabilul și trotuarele și vor fi create două ieșiri direct în bulevardul Vasile Milea.
Strada Viitorului, închisă până în 9 octombrie. Parcarea pe Moara de Scoarță, interzisă
Lucrările la rețelele de apă și canalizare sunt executate de SC Apă Canal SA. În perioada 31 august – 9 octombrie, pe str. Viitorului, pe tronsonul dintre str. Moara de Scoarță și str. Oltului, se va lucra la modernizarea rețelei de apă, iar circulația va fi închisă pe acest tronson. „Pentru asigurarea rutelor ocolitoare, pe str. Moara de Scoarță se va circula în dublu sens, iar parcarea pe această stradă va fi interzisă”, anunță Primăria Sibiu.
În comunicat se mai anunță că modernizarea rețelei de canalizare de pe str. Verzăriei se prelungește până în 30 septembrie. Pentru execuția lucrărilor este necesară închiderea traficului pe tronsoane scurte, pe care se lucrează succesiv.
De asemenea, pe str. Ludoș, la intersecția cu Aleea Călăreților, în perioada 27 – 29 august strada va fi traversată cu noua conductă de apă. În zonă se va circula alternativ, pe o singură bandă.
Branșamente pe str. Turda și lucrări pentru unitatea militară
Primăria Sibiu mai precizează că pe str. Turda, în dreptul accesului în curtea societății Moara Cibin SA, vor fi realizate branșamente la rețeaua de apă și canalizare în perioada 25 august – 10 septembrie. „Va fi necesară traversarea ambelor sensuri ale străzii Turda, cu închiderea succesivă a traficului rutier pe câte o direcție de mers”, transmite municipalitatea. Pentru ocolire vor fi folosite cele câteva locuri de parcare din zona afectată de săpături, precizează autoritățile locale.
Pe șoseaua Alba Iulia, pe tronsonul dintre str. E. A. Bielz și str. Turda, se lucrează la alimentarea cu energie electrică a Unității Militare 02310. Avizul pentru intervenții a fost prelungit până în 30 septembrie. Vor fi necesare și traversări ale șoselei Alba Iulia, moment în care se vor impune restricții și devieri în circulație.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Merg bine mână în mână cu închiderea de ieri a unei benzi pe porțiunea aeroport – ieșirea Mediaș. Nu sunt ăștia liniștiți până nu stăm măcar 2 ore pe zi în trafic. Și după aia se miră toți cum de ajunge aur la 40% sau cum pot majoritatea vota un dezaxat care într-o lume normală era internat la balamuc, nu candida la președinție.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Deci este absolut incredibil ca strada viitorului are nevoie din nou de interventii dupa ce pana nu demult au lucrat acolo la „modernizare” (fapt ce a inclus si taierea plopilor seculari ca sa observam in toata splendoarea ei ruina de la „libertatea”.
Revenind, cand s-a „modernizat” strada viitorului, era greu sa se fie inclusa atunci si portiunea care urmeaza acum sa fie inchisa? Exclus sa lucram cu cap aici, maxim pe tronsoane de 100m si cu maxim 3 muncitori per santier, astfel ca fiecare operatiune sa dureze luni in sir si ca sa avem si „la anul” ceva de spart
-
Lucrările la rețelele de apă și canalizare pe str. Viitorului trebuiau efectuate anul trecut cand a fost un adevarat santier si nu era nici-un deranj pentru nimeni..Revenim peste 1 an, ca sa inchidem iar strada 2 luni, incepe anul scolar, universitar, si uite asa va bateti joc de oameni ca nu ganditi si nu va puteti planifica lucrarile in paralel. Stabiliti-va fratilor comisii de lucru si ganditi in viitor ce lucrari aveti in asa fel incat sa le comasati. Am impresia ca voua va place sa enervati lumea.
-
Exact. Plus ca strada a fost oricum inchisa mai mult timp decat anuntasera initial. Puteau foarte bine sa o mai tina o luna si sa faca atunci tot ce trebuia facut. Nu sunt eu experta in fondurile primariei care se aloca si cum se aloca pentru modernizari ale strazilor si retelelor de apa, dar mi se pare ca e mult mai usor sa cheltuiesti niste bani O DATA pentru 2 feluri de lucrare decat pentru decopertare, spargere, efectuarea lucrarii in sine, apoi reasfaltare. Dar na, nu sunt banii lor…
-
-
O pistă de biciclete utilă, care să lege Vasile Aaron de centru, nu facem și noi?
A, scuze… nu are puncte de belvedere, nu e instagramabilă și, mai grav, duce undeva!
În schimb, putem băga milioane în piste de biciclete care nu duc nicăieri. Important e să fie frumos la poză, nu să ajungi undeva.
Baba și bicicleta! -
2 iesiri in V Milea? adica mai dispar niste locuri de parcare in folosul nenumaratelor masini de politie. Politia ar trebui sa isi gaseasca loc la marginea orasului. unitatile militare din zona si-au facut parcari in interiorul gardurilor lor. Politia, cu ingaduinta autoritatilor locale, si-au rezervat o strada intreaga pentru parcarea masinilor, dar nu le ajunge nici pentru masinile de serviciu, nici pentru masinile personale cu care vin la serviciu, nici pentru masinile celor care vin ca au treaba la politie. Ar fi cazul sa gaseasca, in propria curte, o solutie pentru masinile lor, sau sa schimbe curtea in care stau.
-
Mai bine ați face o parcare supraetajata lângă poliție în care să își pună mașinile cei care lucrează acolo. In momentul de față toti polițiștii și birocrații de la poliție parchează ipe locurile locatarilor de la blocurile din jur, inclusiv în curțile blocurilor aflate pe partea opusa a bulevardului. Sunt o grămadă de moldoveni și olteni ajunsi in poliția Sibiu, pe langa faptul că au luat toate joburile acum mai iau și parcările. Sa le facă parcări la ei la ipj nu la vecini, neam saturat de epoleți parcând abuziv
-
De acord. Este de-a dreptul incredibil ce dezastru este intr-o zi obisnuita pe strazile Noica si Stefan cel Mare (partea cu AFT). Sa te fereasca D-zeu sa ai treaba in zona! Un exemplu personal: pentru un control de cateva min la cabinetul stomatologic de (aproape) vis-a-vis de AFT trebuie sa parchezi te miri unde (daca ai bun simt si nu vrei sa blochezi curtea unui om care nu are nicio vina in toata treaba asta. Si sa transformi o activitate care nu ar fi trebuit sa dureze prea mult intr-o invoire de la serviciu de mai bine de 90 min. Asta din cauza ca angajatii Politiei si cei de la AFT au acaparat toata zona.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Parintii au facut reclamatii, dar pe parinti cine ii verifica.. spre exemplu in buletin la adresa de domiciliu. Aceasta scoala…
Oh wow, ce noutate. Nu o mai scaldati, ca e de la sate, ca sunt oamenii mai stiu eu cum…
La Old Lisbon este multa nesimțire. Sală aproape goală și astepti mult și bine ca sa fi băgat in seamă…
Normal ca toate s-au scumpit ca urmare a politicii guvernului!
El trebuia sa fie la pensie,asa ca interdictia nu are sens.A plecat Einstein si lumea a supravietuit.













Lasă un răspuns