A fost prelungită perioada de înscrieri pentru toți cei care vor să participe la cea de-a XVII-a ediție a simpozionului „Zilele Medicinei de Urgență Sibiene”. Astfel, doritorii se pot înscrie în perioada 1 – 4 noiembrie, la Facultatea de Medicină. Anul acesta evenimentul se desfășoară online. Evenimentul se adresează atât personalului medical cât și oamenilor care nu lucrează în domeniu medial dar își doresc un atestat în acordarea primului ajutor.
Au început pregătirile pentru simpozionul „Zilele Medicinei de Urgență Sibiene ediția a XVII-a”. Anul acesta evenimentul se desfășoară ONLINE în perioadele 5 – 7 noiembrie și 12 – 14 noiembrie.
Cursul se adresează atât personalului medical și studenților facultății de medicină, cât și persoanelor de orice vârstă care nu dețin cunoștințe medicale.
În urma cursului, studenții de la specializările Medicină Generală I-IV, Medicină Dentară I-IV și Asistență Medicală Generală I-II pot susține un examen pentru a deveni voluntari SMURD Sibiu, iar persoanele non-medicale un examen pentru a primi un atestat în acordarea primului ajutor.
Cursul se va ține într-o singură sesiune, tematica se continuă de pe un weekend pe altul. Pentru persoanele non-medicale se va face o sesiune de cursuri în 6 noiembrie, care va fi în paralel cu cele medicale.
Organizatorii simozionului anunță că în urma cursului se vor acorda 30 de puncte EMC pentru medici și 15 puncte pentru asistenți, evenimentul fiind acrediat de către Colegiul Medicilor și Colegiul Asistenților.
Înscrierile au loc între 1 și 4 noiembrie, în holul Facultății de Medicină, str. Lucian Blaga nr. 2A, în intervalul orar 14.00 – 16.00.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1720
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Verzii?
Acum 4 ore
Un român
Acum 4 ore
Xman
Acum 4 ore
Q
Acum 4 ore
Till Eulenspiegel