Turnul Sfatului vă prezintă mai jos două exemple de probleme aduse în atenția serviciilor subordonate primăriei municipiului Sibiu de către doi cetățeni și răspunsurile primite. Inițiatorii celor două sesizări nu se cunosc și nu au nimic în comun, însă reacția autorităților la problemele oamenilor este similară.
”Sunt un locatar din zona Turnișor, strada Livezii (aproape de intersecția cu Topârceanu). Vă scriu în legătură cu mai multe sesizări făcute la primărie legat de un trotuar deteriorat într-o zonă destul de aglomerată. Care după mai bine de doi ani tot nu s-a reparat. Motivul pentru care vă scriu este pentru a vă cere ajutorul. Poate reușiți să îi conștientizați dumneavoastră pe responsabilii din cadrul serviciului public al primăriei că cetățenii au bunăvoința să folosească aplicația Sibiu City App pentru a depune sesizări, dar se pare că degeaba”, spune E. D., care ne-a transmis mesajul de mai sus pe adresa redacției.
Concret, domnul în cauză a sesizat municipalității că trotuarul de pe strada lui prezintă deteriorări vizibile. În afara aspectului neplăcut, în funcție de unele condiții meteo, uneori trecătorii sunt nevoiți să ocolească mergând pe stradă. Prima sesizare pe această temă a fost făcută în urmă cu aproximativ doi ani.
Au trecut mai bine de 12 luni, timp în care trotuarul s-a deteriorat și mai rău. Sibianul a revenit cu rugăminți către primărie, primind aceleași răspunsuri că se va rezolva.
”Se circulă cu viteză pe Topârceanu și oamenii de pe trotuar sunt obligați să o ia pe drum când plouă. În încheiere doresc doar să mai scriu că zona are multe neajunsuri. Pe strada Livezii firmele fac regula, își parchează mașinile pe trotuar, se circulă cu viteză și strada nu are nici o trecere de pietoni deși e lungă de aproape un kilometru. Am sesizat poliția locală și în afară de câteva avertismente nu s-a întâmplat nimic”, concluzionează sibianul dezamăgit.
Un al doilea exemplu face referire la o situație petrecută recent în zona Mihai Viteazu. O femeie a atras atenția autorităților, Poliției Locale în special, că două mașini parcate neregulamentar obturează vizibilitatea în apropierea trecerii de pietoni și creează un real pericol, în special pentru copii. Poliția Locală a răspuns că nu va lua măsuri.
”Cu aplicația Sibiu City App am anunțat Poliția Locală că două mașini parchează ilegal unde nu este amenajată parcare și stau prea aproape de trecerea de pietoni, unde împiedică vizibilitatea chiar pentru copii, care sunt mai mici. Poliția Locală a spus că în zonă se lucrează și de aceea nu fac nimic. Adică siguranța pietonilor nu este asigurată și este totul legal. Poliția Locală nu mi-a putut explica ce legătură au lucrările în zonă cu siguranța în trafic?!”, ne-a transmis pe adresa redacției Alexandra T., care a făcut apel și la legislație:
”Art. 174 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din 23.01.2003 spune:
- e) în locul unde este instalat indicatorul "Trecere pentru pietoni" sau pe marcajele de traversare pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea”.
”Este incredibil că așa ceva mai există în Sibiu. Până se întâmplă ceva apoi iar nu a fost nimeni de vină”, concluzionează femeia dezamăgită.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6044
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Verzii?
Acum 5 ore
Un român
Acum 5 ore
Xman
Acum 5 ore
Q
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel