Negocierile pentru formarea noului Guvern se reiau sâmbătă, de la ora 14.00, după ce vineri discuţiile au fost întrerupte de cearta pe Ministerul Dezvoltării, aflat în prezent la UDMR şi cerut de cei de la PNL, anunță News.ro. Se aşteaptă finalizarea Acordului politic dintre cele trei partide, care va cuprinde împărţirea portofoliilor, rotaţia premierilor şi regulile din interiorul coaliţiei.
UDMR amenință: vor aceleași ministere
Negocierile de vineri s-au oprit brusc după ce liberalii au cerut Ministerul Dezvoltării, deţinut în prezent de UDMR. Liderul Kelemen Hunor a anunţat că, în cazul în care partidul său nu va avea aceleaşi ministere în viitorul Guvern, atunci se va retrage din coaliţie. Discuţiile au fost amânate şi partidele s-au retras la sediile lor pentru a analiza situaţia creată de acest nou blocaj.
PSD vrea Ministerul Finanțelor dacă pierde postul de premier
PSD a transmis clar că partidul care are premierul nu va avea Ministerul Finanţelor Publice, iar preşedintele PNL, FLorin Cîţu, a insistat în discuţii ca liberalii să preia acest minister. În caz contrar, PNL a cerut Ministerul Dezvoltării, unde sunt toate proiectele de dezvoltare. Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, le-a transmis colegilor că nu se poate negocia cu PSD şi că ar trebui să se revină la o discuţie cu cei de la USR.
Calcule în PNL pentru viitorii miniștri
Liberalii s-au reunit într-o şedinţă BEx informală, convocată de urgenţă la sediul partidului. După discuţia din interiorul partidului, liberalii au decis să continue negocierile, având obiectivul de a obţine Ministerul Dezvoltării sau Ministerul Transporturilor, potrivit unor surse politice. De asemenea, liberalii au discutat şi despre cei care s-ar putea regăsi în viitorul Guvern.
Lipsește Raluca Turcan
Potrivit ultimelor discuţii, lista miniştrilor PNL este compusă din: Cristian Buşoi pentru Ministerul Proiectelor Europene sau Ministerul Transporturilor, Alina Gorghiu la Ministrul Justiţiei, Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educaţiei, Virgil Popescu la Ministerul Energiei, Bogdan Aurescu la Ministerul Afacerilor Externe, Lucian Bode la Ministerul Afacerilor Interne şi Bogdan Gheorghiu la Ministerul Culturii.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, le-a spus vineri seară liderilor PNL reuniţi în şedinţa Biroului Executiv (BEx) că negocierile cu PSD şi UDMR trebuie duse de pe poziţii de forţă, fără concesii din partea liberalilor.
Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, afirma vineri că în acordul politic se va stipula clar ”cum va funcţiona coaliţia - un document scris, semnat de cei patru lideri care formează coaliţia”.
”Vom spune exact câte ministere ia fiecare partid. Noi vom spune câte ministere, ce se întâmplă la rotaţie. Am agreat deja că împărţim acest calendar al celor trei ani în două (...) Vom spune exact cum se iau deciziile în coaliţie. Nu vrem să ne păcălim unul pe celălalt, să ne furăm căciula unui celuilalt. Dacă lucrurile sunt clare, transparente, simple...nu este nevoie să avem un protocol de 100 de pagini. 3-4 pagini, dar să spunem cum va funcţiona coaliţia, cum se vor lua deciziile în Guvern, cum se vor promova politicile guvernamentale şi, foarte important, cum soluţionăm eventualele dezacorduri”, declara Bode.
Sursa Foto: Ilona Andrei / G4Media.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: candidati , PSD , PNL , Turcan , ministru , negocieri , UDMR ,
Vizualizari: 3131
Ultimele comentarii
Acum 50 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Newman
Acum 2 ore
Florin alexandru
Acum 3 ore
@bastiu