Vineri,
03.12.2021
Partial Noros
Acum
12°C

Un american a fost eliberat după 43 de ani în închisoare din cauza unei erori judiciare

Un american a fost eliberat după 43 de ani în închisoare din cauza unei erori judiciare

Un afro-american a fost exonerat de la executarea pedepsei şi a fost eliberat marţi de un tribunal din Missouri, după ce a petrecut 43 de ani în închisoare din cauza unei erori judiciare, informează AFP, citat de Agerpres.

Kevin Strickland, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat în 1979 la închisoare pe viaţă de un juriu format în totalitate din persoane de culoare albă pentru o triplă crimă pe care a negat întotdeauna că ar fi comis-o.

"Nu a existat nicio dovadă materială pentru crimă şi a fost condamnat doar pe baza mărturiei" unei supravieţuitoare care apoi a retractat cele afirmate, a remarcat judecătorul James Welsh în decizia sa. În plus, doi dintre cei patru autori ai raidului criminal îl exoneraseră oficial, a spus magistratul.

"Încrederea instanţei în condamnarea domnului Strickland este atât de subminată încât nu se poate susţine", a concluzionat el, ordonând eliberarea imediată a prizonierului.

Procuroarea comitatului Jackson, care a cerut ca această condamnarea să fie anulată, a salutat această decizie."În sfârşit, s-a făcut dreptate acestui om care a suferit atât de mult din cauza acestei tragice erori judiciare", a declarat, într-un comunicat, Jean Peters Baker.

Numele lui Kevin Strickland se adaugă acum unei lungi liste de americani care au fost victime ale erorilor judiciare şi se numără printre cei care au petrecut cel mai mult timp după gratii.

Potrivit Registrului naţional al exonerărilor, un proiect derulat de mai multe universităţi americane, cele aproximativ 2.500 de persoane eliberate de justiţie în ultimii treizeci de ani au petrecut în medie 13,9 ani în închisoare, cu o durată maximă de 47 de ani şi 2 luni.

Deoarece obţinerea de despăgubiri pentru aceşti ani pierduţi nu este uşoară, organizaţia Midwest Innocence Project, care a susţinut cazul lui Kevin Strickland, a pornit o campanie de crowdfunding pe internet pentru a-l ajuta să îşi înceapă noua viaţă în libertate.

Kevin Strickland declarase recent pentru Washington Post că doreşte, odată repus în libertate, să meargă la mormântul mamei sale, care a murit în această vară, dar şi să vadă oceanul, pentru prima oară în viaţa sa. 

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus