Luni,
17.01.2022
Cer Senin
Acum
-6°C

EMA a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani

EMA a autorizat vaccinul Pfizer pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.

În urma deciziei de joi, vaccinul Pfizer-BioNTech a devenit primul ser anti-COVID-19 care a fost autorizat în Uniunea Europeană pentru această grupă de vârstă.

Experţii dintr-un comitet din cadrul EMA "au recomandat aprobarea extinderii de utilizare a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty pentru a include şi copiii între cinci şi 11 ani", a precizat agenţia europeană într-un comunicat, citat de AFP.

Experţii europeni au petrecut aproximativ două luni analizând datele medicale privind riscurile şi eficienţa vaccinului Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani, înainte de a acorda această aprobare oficială, conform DPA.

Comisia Europeană urmează să aprobe la rândul ei în mod oficial decizia anunţată joi de EMA, însă această procedură este considerată o formalitate.

În Uniunea Europeană, vaccinul Pfizer-BioNTech era autorizat până acum doar pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani. Serul a fost autorizat pentru copiii cu vârste mai mari de cinci ani în Israel şi în Statele Unite. 

Comentarii

1 comentarii

Curios

Acum 1 lună

Daca copiii nu fac forme grave si vaccinul se administreaza pentru a nu face forme grave, de ce este necesar sa fie administrat copiilor?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus