La mai bine de șase ani de la primele discuții aplicate, la un an de la alegerile în care cu toții au promis-o și la șase luni de când lucrările au fost reluate, candidații la Primăria Sibiu s-au întrebat despre stadiul unei zone metropolitane a Sibiului. Proiect care, din conturul ultimelor discuții, va fi propus implementării de către liberalii și useriștii din Consiliul local Sibiu. În paralel cu o asociere tot mai mare a comunelor din jurul municipiului.
În cea mai recentă ședință a Consiliului local Sibiu, discuția despre zona metropolitană a fost readusă în discuție de către Cătălin Stanciu, consilier local din partea PSD, dar și fost candidat la primăria Sibiu. Statut de la care și-a pornit întrebarea pe subiectul zonei metropolitane. ”În urmă cu un an, când și eu, și dumneavoastră, și domnul Apostoiu împreună cu doamna primar am candidat pentru aceiași funcție am fost cu toții de acord că crearea zonei metropolitane este un lucru impetuos necesar. Acum șase luni, domnule Bibu, mi-ați spus că se lucrează intens la statut și la toate documentele necesare care să ofere posibilitatea creării acestei zonei metropolitane. Astăzi suntem deja la un an de la candidatură și am vrut să vă întreb cam cât timp credeți că mai este necesar până vom primi o propunere de statut cu privire la zona metropolitană”, s-a adresat Stanciu lui Adrian Bibu, consilier local PNL Sibiu. Totodată administrator al județului, Bibu a fost cel care în primăvara acestui an își asuma rolul de a aduce la aceiași masă primarii din jurul municipiului Sibiu, cu primarul Sibiului și conducerea CJ Sibiu, în scopul înființării zonei metropolitane despre care aleșii sibienilor tot discută de mai bine de cinci ani.
În răspunsul său, Adrian Bibu a arătat că Astrid Fodor este cea care nu dorește, deocamdată, înființarea zonei metropolitane. În locul căreia să se constituie o asociație pentru transport. ”Domnule Staciu, în clipa aceasta, noi avem statutul, am făcut propuneri către primărie, am avut și întâlniri la primărie. Ideea este în felul următor: la nivel de primărie am înțeles că se dorește doar să formăm asociația de dezvoltare intercomunitară pentru transport și nu această zonă metropolitană care ar fi normal să se facă mai întâi”, a răspuns Adrian Bibu, în prezența primarului Astrid Fodor. Aceasta nu a intervenit deloc în discuție.
Bibu a lăsat de înțeles că, în lipsa apetitului FDGR Sibiu pe acest subiect, se bazează pe sprijinul USR. ”Ce vreau să vă spun acum este că dorința noastră este să se facă această zonă metropolitană, dorința grupului PNL. Totodată am avut și discuții de principiu cu reprezentanții USR care și ei își doresc să înființeze această zonă metropolitană și sperăm ca în perioada următoare, grupul PNL și USR să inițieze un proiect prin care să înființăm ZMS. Bineînțeles că sunteți binevenit să votați acest proiect și dumneavoastră și reprezentanții FDGR. Veți primi documentația”, i-a mai răspuns Adrian Bibu lui Cătălin Stanciu, la fel, fără ca primarul Sibiului să intervină în discuția care se purta în fața sa.
Poveștile cincinalului
Orgolii de aleși, lipsă de comunicare și, în cele din urmă, dezinteres sunt printre ingredientele care au dus la eșecul inițiativei din 2016 în vederea înființării – de către 16 primării – a zonei metropolitane Sibiu (detalii aici).
Cu câteva luni înainte de a candida din nou la funcția de primar al Sibiului, Astrid Fodor declara că în calea zonei metropolitane stă legislația. ”Principalul motiv pentru care zona metropolitană nu s-a pus în practică este lipsa unei legislații clare în ceea ce privește funcționarea unei zone metropolitane. La ora actuală, acestea funcționează pe sistemul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, ceea ce nu este o formă de alianță convenabilă. Este o formă de asociere unde fiecare are doar un singur vot, ceea ce nu consider că este corect și nu numai eu consider asta. Tocmai de aceea se lucrează la modificarea legislației. Mi se pare normal să avem voturi în funcție de reprezentativitate, de numărul populației”, a detaliat Astrid Fodor.
Înainte să facă această fotografie, reprezentanții celor 16 localități semnau o scrisoare de intenție pentru înființarea Zonei metropolitane Sibiu. Mai apoi, își încasau o parte din indemnizații pentru elaborarea unui statut. Cinci ani mai târziu, sibienilor tot discuții li se livrează. Sursa foto: Primăria Sibiu
Cu toate acesta, la câteva luni de la recâștigarea mandatului, Fodor a fost de acord să implice primăria pe care o conduce în reluarea discuțiilor despre zona metropolitană. În toamna acestui an, însă, discuțiile între primari au dus la un alt scenariu. Unul în care zona metropolitană să fie înființată doar după modificarea legislației, iar până atunci să fie înființată doar o asociație pentru transport, care să pună într-un sistem funcțional transportul public în interiorul și în exteriorul apropiat al municipiului Sibiu (detalii aici).
Discuțiile de atunci n-au mai fost continuate.
Administrațiile din jurul Sibiului nu mai au răbdare
În paralel, câteva primării jurul municipiului Sibiu (Șelimbăr, Şura Mică, Şura Mare și Roșia) au anunțat în vara acestui an că au înființat Zona metropolitană Sibiu. Așa se numește asociația, dar din punct de vedere legal, această asociație nu poate funcționa ca o zonă metropolitană din cauză că nu include și un municipiu.
Primăria condusă de Astrid Fodor a anunțat că respinge ideea aderării la asociația comunelor. Cu toate acestea, zilele trecute, în asociația denumită Zona metropolitană Sibiu au decis să se mai înscrie două localități: comuna Poplaca și Ocna Sibiului, care devine prima localitate urbană din asociație. ”Demersul nostru nu a fost exclusivist, de la început am încercat să strângem localitățile învecinate Sibiului pentru a încerca o rezolvare împreună a problemelor comune pe care le avem cu toții. Mă refer la probleme generale legate de transport, în special”, a vorbit primarul Șelimbărului, Marius Grecu, despre aprobarea pe care o vor primi cele două localități pentru intrarea în asociație.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: metropolitana , zona , Sibiu , stadiu , aleși
Vizualizari: 3406
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
R
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
C