O persoană care pare sub influența alcoolului sau a substanțelor halucinogene a vandalizat noaptea trecută o clădire de birouri din centrul Sibiului, mai multe firme fiind afectate.
Actualizare:
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii anunță că pagubele se ridică la aproximativ 25.000 de lei.
”În dimineața zilei de 7 decembrie, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată de către administratorul unei societăți comerciale cu sediul în zona centrală a municipiului Sibiu, mai precis pe str. Avram Iancu, cu privire la faptul că în cursul nopții o persoană necunoscută a distrus ușile mai multor apartamente din aceeași clădire.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, precum și a declarațiilor persoanelor vătămate, polițiștii au constatat că autorul, neidentificat până în acest moment, nu a pătruns în interiorul apartamentelor/sediilor societăților anterior menționate, nefiind sustrase bunuri sau valori.
Prejudiciul este estimat la suma de 25.000 de lei, reprezentând distrugerile ușilor de acces.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, fiind efectuate verificări în vederea stabilirii identității autorului”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Știre inițială:
Evenimentul a avut loc în jurul orei 23:30. Bărbatul, care pare de vârstă medie și îmbrăcat într-o geacă albastră, a pătruns în clădirea aflată la capătul străzii Avram Iancu, chiar la intrarea în Piața Mare și a distrus tot ce a întâlnit.
Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere se poate observa cum bărbatul încearcă o ușă intermediară, apoi începe să lovească cu picioarele tot ce prinde. Totul a durat câteva minute, timp în care a spart cinci uși și a lovit o a șasea. Persoana violentă nu a pătruns și în birouri, deși a distrus ușile. La prima vedere nu par să fi lipsească bunuri.
Printre firmele afectate se numără și redacția Turnul Sfatului.
Polițiștii veniți să investigheze, inclusiv criminaliștii, a luat probe și au deja un suspect, care se pare că în cursul nopții ar fi făcut și alte distrugeri în zona centrală, inclusiv accesul într-o societate de turism din Piața Mare.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 5550
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Putintica rabdare!
Acum 1 oră
Stie toata lumea
Acum 2 ore
Sdfgdgfs
Acum 2 ore
Un sibian
Acum 2 ore
Clau