Vineri,
26.04.2024
Innorat
Acum
7°C

24 de cazuri noi. Rata de incidență se întoarce la cifrele din toamnă

24 de cazuri noi. Rata de incidență se întoarce la cifrele din toamnă

Trei sibieni au decedat în urma infectării cu SARS CoV-2 în ultimele 24 de ore, în această perioadă înregistrându-se 24 cazuri noi de infectare, în urma realizării a 554 de teste.

Persoanele decedate sunt un bărbat de 72 de ani, nevaccinat, o femeie de 74 de ani, tot nevaccinată, ambii decedând într-o secție non-ATI de la Spitalul Județean Mediaș și un bărbat de 69 de ani, vaccinat cu două doze Pfizer, decedat la secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Județean Sibiu.

Rata de incidență a cazurilor active scade atât în județ, cât și în Municipiul Sibiu, ajungând la valorile înregistrate la începutul valului 4, în prima parte din luna septembrie.

Incidența la nivelul județului este de 1,23 de cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile, în timp ce în municipiu aceasta a ajuns la 2,7.

Numărul cazurilor active a scăzut la sub 600, pentru prima dată în ultimele trei luni.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1.301 persoane aflate în carantină și un număr de 365 persoane în izolare.

Amenzi de 10 mii de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au aplicat 11 amenzi, în valoare totală de 10.500 de lei, pe fondul legilor cu privire la protecția sanitară.

Două sancțiuni în valoare de 10.000 de lei au fost acordate pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre doi bărbați în vârstă de 22, respectiv 33 de ani, ambii din Copșa Mică, sancționați cu amendă în valoare de 5.000 de lei fiecare;

Alte 9 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 de lei au fost acordate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

În total, cei 61 de polițiști sibieni angrenați ieri în aceste acțiuni au verificat 417 persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. Au fost verificate 32 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 99 de mijloace de transport, din care 15 mijloace de transport în comun.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus