Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a aprobat vineri vaccinul indian anti-COVID-19 Covovax, a anunţat organizaţia într-un comunicat, relatează Agerpres, care citează AFP.
Acest vaccin ”este produs de Institutul Serum din India sub licenţă Novavax şi face parte din portofoliul Covax (sistemul internaţional de distribuţie a vaccinurilor anti-Covid), ceea ce va contribui la creşterea eforturilor pentru vaccinarea mai multor persoane în ţările cu venituri mici”, a subliniat OMS.
”Vaccinurile rămân una dintre cele mai eficiente metode de protecţie împotriva formelor grave şi a deceselor cauzate de SARS-COV-2, în pofida apariţiei unor noi variante”, a subliniat dr. Mariangela Simao, responsabilă cu accesul la medicamente în cadrul OMS.
Această omologare ”trebuie să faciliteze accesul ţărilor sărace la vaccinuri, dintre care 41 încă nu au reuşit să vaccineze 10% din populaţia lor, în timp ce 98% dintre ţări încă nu au ajuns la 40%”, a subliniat ea, în timp ce OMS şi-a stabilit acest obiectiv ca 40% din populaţia tuturor ţărilor să fie vaccinată până la sfârşitul anului.
Acest vaccin necesită două doze şi poate fi păstrat la temperaturi de 2 până la 8°C, ca în frigiderele obişnuite.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: tari sarace , india , oms , vaccin
Vizualizari: 743
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
@Barosanu
Acum 23 minute
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 25 minute
Periscop
Acum 54 minute
Emil
Acum 1 oră
Emil