Cu o valoare inițială de aproape cinci milioane de euro, prima parcare pe mai multe niveluri pe care o amenajează Primăria Sibiului pentru locuitorii orașului este aproape de darea în folosință. În câteva zile ar urma să înceapă recepția lucrărilor. Este prima lucrare notabilă din ultimii șase ani care, la Sibiu, se finalizează înainte de termen.
Subsol, parter, trei etaje și terasă este regimul de înălțime al clădirii ridicată în spatele blocurilor cu nouă niveluri de pe bulevardul Mihai Viteazul colț cu Rahovei. O zonă ultra-populată de mașini, pentru care în noua parcare au fost amenajate 320 de locuri, plus alte 23 pentru motociclete, la fiecare nivel al parcării. În plus, lucrările au inclus și resistematizarea zonei din spatele blocurilor amintite, astfel că alte 100 de locuri de parcare fiind amenajate la nivel.
Contractul a fost semnat pe 28 iulie 2020 cu asocierea Geiger Proiecte Construcții – Geiger Transilvania, pentru suma de 23,79 de milioane de lei (cu tot cu TVA). Primele patru luni contractuale au fost alocate proiectării, iar după recepția proiectului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor șantierul ar fi trebuit finalizat în 14 luni (adică până în mai 2022). Cei de la Geiger vor preda, însă, lucrarea Primăriei cu aproape cinci luni mai devreme.
O clădire cât se poate de colorată. Mai ales noaptea
Învelită într-un grilaj decorativ verde, fiecare nivel al noii parcări din zona Hipodrom are câte o culoare diferită: vernil la subsol, portocaliu la parter, galben la etajul întâi, apoi roșu, albastru și respectiv, verde pe terasă.

Parcarea pe timp de noapte, când toate luminile sunt aprinse. Sursa foto: Viorel Toader
Parcarea este dotată cu patru stații de încărcare a autovehiculelor electrice, fiecare cu câte două prize. Acces automatizat, sistem de supraveghere video și lifturi sunt printre dotările parcării realizată din fondurile alocate de Primăria Sibiu din bugetul local. Iluminatul este eco-eficient iluminate cu led, iar în afara luminilor de siguranță, restul pornesc doar dacă senzorii detectează mișcare.
”Anul acesta terminăm lucrările majore, în ianuarie, cel mai probabil, va fi efectuată recepția. Pentru primele zile ale anului viitor vor mai rămâne, probabil, ajustările”, apreciază Alexandru Radu, directorul general al Geiger Proiecte Construcții SRL.

Circulația în interiorul clădirii se face în regim de sens unic, fiind amenajate câte o intrare și o ieșire, fiecare cu câte două benzi. Pardoselele au fost acoperite cu vopsele epoxidice, care ar trebui să ofere o viață mai lungă întregii clădiri (nu mai permite apei să treacă, fiind și ușor de întreținut, explică reprezentanții constructorului).
S-au câștigat câteva sute de metri pătrați de spațiu verde. Inclusiv pe acoperiș
În afara clădirii de parcări și a resistematizării în zonă a celor 100 de locuri de parcare la nivelul solului, contractul în discuție a inclus și amenajarea trotuarelor și a aleilor în zonă, precum și a unui loc de joacă și de odihnă și a spațiilor verzi. ”S-a păstrat spațiul verde existent de 4.277 mp la care s-a adăugat zona de părculeț cu spații verzi de 280 de mp, loc de joacă de 160 de mp si fântâna arteziană. S-au plantat 24 de pomi noi”, calculează cei de la Geiger Proiecte Construcții.

Spații verzi, de odihnă și loc de joacă în locul a ceea ce odată erau locuri de parcare
Locul de joacă și părculețul au fost amenajate în zonele unde, până anul trecut erau parcări la sol. Spațiile pentru containere și pubelele de deșeuri au dispărut, sistemul de colectare selectivă a deșeurilor fiind amenajat în subteran.
În plus, pe fiecare petic de pe acoperișul clădirii care nu este folosit pentru a parca mașinile au fost amenajate spații verzi. Terasa verde de pe acoperiș are 240 de mp și este acoperită cu sidum, o plantă care mai trebuie udată numai în condiții de secetă extremă.

Rulouri de gazon au fost așternute pe spațiile verzi din jurul clădirii, restul zonelor cu această destinație fiind însămânțate cu gazon.
Mai repede. Cum?
Șantierul din Hipodrom este gata cu cinci luni mai devreme decât prevăd termenele contractuale. Ultima dată când o lucrare importantă era finalizată în Sibiu înainte de termen se întâmpla în noiembrie 2015 (atunci a fost inaugurat viaductul Kogălniceanu, lucrare de 28,2 milioane de lei încredințată asocierii Geiger Transilvania SRL - SC Construcţii SA – SC Sinecon SRL – SC Wilhelm Geiger GmbH; viaducul a fost deschis circulației cu trei luni mai devreme decât prevedea contractul).
”Cum? Prin muncă multă”, dau răspunsul ”clasic” cei de la Geiger când sunt întrebați cum de în Sibiul lui 2021 se mai pot termina lucrări înainte de termen. Din punctul de vedere al constructorilor, varianta aleasă de primărie pentru acest contract (în care au fost incluse atât proiectarea, cât și execuția) este cea mai potrivită. ”Practic, am avut avantajul că echipa de proiect a lucrat în același timp cu proiectanții. Astfel am încercat să îmbunătățim ceea ce a fost indicat prin studiul de fezabilitate”, explică Alexandru Radu.
Înainte de a începe lucrările la prima parcare publică supraetajată, cei de la Geiger au vizitat mai multe astfel de obiective date în folosință. ”Am fost cam pe la toate parcările supraetajate din țară, am văzut ce e bine și mai puțin bine. În plus, am lucrat foarte bine cu Primăria municipiului Sibiu. Lucrăm cu foarte multe administrații în țară, dar aici am avut o colaborare foarte bună de la urmărire, îmbunătățiri de foarte multe ori și așa mai departe. Reprezentanții Primăriei au fost foarte deschiși, fapt care de asemenea a ajutat la finalizarea înainte de termen”, mai arată Radu.
Șantierul a înregistrat, în cel mai aglomerat moment, aproximativ 100 de muncitori în același timp. ”S-a lucrat și pe timp de noapte, în special la ceea ce s-ar numi «elicopterizarea betoanelor». Ne cerem, încă o dată, scuze vecinilor din zonă pentru eventualul deranj generat de lucrul pe timp de noapte. Este o lucrare care sperăm să fie folositoare comunității cel puțin 50 de ani de acum încolo”.

O parte din echipa care a implementat proiectul parcării: (de la stânga la dreapta) Claudiu Kis, inginer constructor, Robert Roth, șef de șantier, Andrei Hlihor, manager de proiect, Alexandru Radu, directorul general al Geiger Proiecte Construcții SRL
”Ca în Germania”. Adică și pe bani
După mai puțin de zece luni de șantier sub geamurile lor, locuitorii din zonă cu care a stat de vorbă reporterul Turnul Sfatului s-au arătat extrem de mulțumiți. Atât de modul în care s-au derulat lucrările (repede), cât și de calitate și seriozitate. ”Sâmbăta, la șapte jumătate erau deja în șantier muncitorii. Dincolo de drum, acolo unde Comtram-ul a fost angajat să reabiliteze cartierul muncitorii veneau doar în timpul săptămânii, și și atunci după zece”, face o comparație un locuitor din zonă. Tot el atrage atenția asupra lipsei de civism a unora dintre vecinii săi. ”Abia au pus gazon, nou, frumos, ca în Germania, și s-au și suit cu mașinile pe el. Mare nesimțire”.

La scurt timp de la așternerea gazonului, peste acesta au început oamenii să își suie mașinile. Sursa foto: Facebook / Ovidiu Simen
Lucica locuiește tot vizavi de noua clădire pentru mașini. ”Tocmai am făcut o fotografie, să o trimit fiului meu, în Germania. Da, e o lucrare foarte bună, totul arată acum curat și îngrijit. Cred că va fi mult mai bine să îți parchezi mașina acolo, scapi de a mai curăța mașina de zăpadă, de exemplu, nu?”. Femeia însă se arată îngrijorată și în ceea ce privește costurile utilizării noii parcări. ”Știți cumva care vor fi costurile? Deoarece la o pensie de 1.200 de lei, cât avem noi, de unde să mai plătim și parcarea?”.
Deocamdată, administrația locală nu a promovat vreo hotărâre prin care să fie stabilite tarifele utilizării primei parcări cu mai multe niveluri ridicată din banii sibienilor.
Fotografii de Silvana Armat

























Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , hipodrom , parcare , supraetajata
Vizualizari: 23637


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Turci
Acum 7 ore
Resi
Acum 7 ore
Resi
Acum 7 ore
Nustiu
Acum 8 ore
Pol-Pot