Luni,
15.09.2025
Ploi Scurte
Acum
17°C

Studiu: 40% dintre cei care au trecut prin COVID-19 suferă sechele de lungă durată

Studiu: 40% dintre cei care au trecut prin COVID-19 suferă sechele de lungă durată

Aproximativ 40% dintre persoanele care au trecut prin COVID-19 suferă de sechele care durează peste şase luni, potrivit unui studiu al unei universităţi germane publicat luni care doreşte să facă lumină asupra aşa-numitului sindrom de COVID persistent sau "long covid", relatează EFE, citat de Agerpres.

Potrivit cercetătorilor Clinicii Universitare din Mainz, nu sunt neapărat pacienţii cu formă gravă cei care dezvoltă astfel de simptome, cei afectaţi putând fi chiar persoanele asimptomatice sau cei care au trecut relativ uşor prin boală.

În 35% din cazurile studiate, cei afectaţi nici măcar nu ştiau că au avut COVID-19 până când au fost supuşi unui test de anticorpi, au precizat într-un comunicat cercetătorii care au realizat acest studiu.

Unele dintre simptomele persistente cele mai comune sunt oboseala, tulburările de memorie, dureri articulare, diminuarea gustului şi a mirosului şi dificultăţi respiratorii, deşi încă nu există un tipar clar şi nici nu s-a ajuns la o definiţie unitară privind sindromul "long covid".

Rezultatele publicate luni fac parte dintr-un studiu mai amplu la care au participat 10.250 de persoane, dintre care 500 au trecut prin boală şi care semnalau că simptomele de COVID-19 persistent tindeau să dispară cu trecerea timpului.

Spre surprinderea cercetătorilor, 46% dintre femeile care au trecut prin boală au fost afectate de aceste simptome, faţă de 35% dintre bărbaţi, deşi în rândul bărbaţilor boala are de obicei o formă mai gravă.

Vârsta nu pare să crească probabilităţile de a suferi de COVID persistent, potrivit studiului, care a dezvăluit şi că o treime dintre cei contagiaţi afirmau că nu şi-au recuperat nivelurile de randament de dinainte de boală.

Pentru 15% dintre participanţi, sechelele au ajuns să aibă impact negativ asupra vieţii lor cotidiene, în timp ce pentru 6% dintre vechii pacienţi acestea au avut impact asupra activităţii de la locul de muncă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1445

Comentarii

3 comentarii

Sibian SB

Acum 3 ani

Mie si 4% din totalul oamenilor care au avut covid (probabil 2 miliarde penglob neoficial) si nu 40%, si mi se pare ca e f mult. Daca punem la socoteala si ca probabil in urmatorii 1-2-3 ani toti care nu am avut covid vom face, daca punem si ca mulți din cei care au avut vor face si a doua oara, atunci lucrurile se complica si doctorii vor avea mult de lucru. Si cum sistemul de stat din ro e la pământ, iar cel privat are preturi nesimțițe rău, situatia e "minunata". Posibil in felul asta sa înceapă sa nu ii mai doara-n cot ( nu mai e o simpla răceală) si pe retarzii (multi pe la țară mai ales) care așa au tinut-o vreun an doi.
Raspunde

...

Acum 3 ani

Lista de simptome luata in calcul include si simptome usoare cum ar fi "diminuarea gustului şi a mirosului" pentru a gasi usor pacienti cu "sechele de durata". Cunosc mai multe persoane care au trecut prin boala si doar la cativa am auzit sa se fi plans de cateva saptamani de probleme cu gust/miros. Sincer sa fiu ma indoiesc de cifrele vehiculate atat de usor in articol. 40% si peste 6 luni sunt exagerari. Sechelele de durata cele mai severe vor fi cele psihologice si la astea contribuie din plin astfel de articole panicarde si comentatori ca acesta
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 ani

In primul rand frumos daca tot ai comentat, ar fi sa ai un nume/nickname, daca cineva vrea sa iti răspundă civilizat la atacuri de genu, sa te poți adresa. Asa puncte puncte.. ma rog. Asta am cam zis si eu oarecum, 40% e asa o cifra aruncata. Poate fi mai mica, poate fi mai mare, asta o sa putem vedea in timp, dar nu raportat la cunoscuții tai sau ai mei, la orașu nostru sau la tara noastră (da, condusa de niste ciumeti de ff multi ani încoace), ci la nivel mondial, cu referire mai ales la tarile civilizate, unde actu medical se desfășoara profesionist, unde sistemu medical e de top, unde grija si atenția pentru OM este pe primu loc. Bag aici tari nordice, tari din vest, tari din nord-america si niste tari din asia. Nu bag aici România, Bulgaria, tari sudice ale Europei, Rusia/China/Turcia (si alte dictaturi de kkt), africa si alte tari de 2 lei. Eu zic ca forme mai importante de probleme ramase dupa covid au apărut si vor mai apărea in special la persoane in varsta si bolnave, si la persoane care au avut forme f urate de covid. Nu am argumente, nu sunt de specialitate dar asa estimez eu dupa logica mea privind ultimii 2 ani de pandemie. Amice, vine omicronu, se pare ca se ia ca râia, posibil sa dea si forme urate (asta vedem in feb), e normal ca toate autoritățile sa încerce sa te convinga sa te vaccinezi (si tu sa-ti convingi părinții etc), ca sa ai șanse in plus si sa nu prea mori sau sa mai faci coadă la ati, dar nu trebuie sa crezi tot ce citești prin ziare... Dar in orice caz, cazuri de tot felu de pb si organe afectate, miocardite dupa covid, caderi de par si altele, înregistrate pana acum la oameni care au trecut prin covid, sunt multe pe glob, si asta indiferent de tratamentul aplicat pacientului cu covid si de țară. Aia poti sa crezi pe cuvânt. Sechelele psihologice exista si la persoane care nu par a fi afectați cu ceva, la copii, etc, si nu doar din pricina restricțiilor, incet incet se ajunge si la ce tot repet eu aici si va lămuriți singuri in ce erori ati fost (mulți inca mai sunteți), asadar pandemia nu e joaca si afectează enorm de mulți oameni pe multe planuri ale vieții. Ca nu ne-am vaccinat, ne-am asumat, mortii au fost mulți, cazuri grave la ati la fel, sechele după covid grav cam multe, asa ca ii dam înainte cum putem. Eu inca rămân optimist și vreau sa cred ca pandemia se sfârșește in toamna viitoare. Intrebare pt tine: cu ce te-am panicat eu pe tine, si nu a fost asa, in cele aproximativ 2-3 luni maxim de cand eu am comentat pe tema pandemiei la TS ? Orice ti-am zis, s-a cam întâmplat cu o precizie apropiata de 100%, desi au sărit mulți pe mine. Nimeni nu a venit ulterior sa zica: ba prietene, sa-mi bag de n-ai avut dreptate....! :) Asa ca stai relax si da-i cu ale tale, dar nu uita, viata e doar una si bate filmu'.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus