Joi,
28.03.2024
Partial Noros
Acum
16°C

Principalul suspect în dubla crimă de la Iaşi a fost arestat preventiv

Principalul suspect în dubla crimă de la Iaşi a fost arestat preventiv

Magistraţii Curţii de Apel Iaşi au aprobat, joi, cererea procurorilor privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a studentului canadian de origine marocană Ahmed Sami El Bourkadi, considerat a fi principalul suspect în dublul asasinat de pe strada Moara de Vânt.

După ce a fost audiat de judecători timp de mai bine de două ore şi jumătate, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au respins contestaţia făcută de acesta în privinţa mandatului de arestare preventivă, scrie Agerpres.

Ahmed Sami El Bourkadi, în vârstă de 20 de ani, urmează să fie audiat de procurori. El este suspectat că l-a ucis pe Jniyah Youssef, un tânăr de 25 de ani, student în anul II, la specializarea Medicină Generală, linia de predare în limba franceză, şi pe iubita acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, o tânără în vârstă de 23 de ani, elevă în anul II la o şcoală postliceală.

Cadavrele celor doi au fost găsite în noaptea de 10 spre 11 decembrie într-o vilă dintr-un cartier rezidenţial. Trupurile aveau urme de violenţă. Femeia a fost înjunghiată de 33 de ori, bărbatul de 17, iar în imobil s-au identificat urme de ardere. Loviturile care au cauzat moartea celor doi au fost aplicate în zona organelor vitale, unele dintre ele au ajuns la coloana cervicală. Medicii legişti nu au descoperit în corpurile acestora indicii că ar fi consumat droguri sau băuturi alcoolice.

În urma descoperirii cadavrelor, mai multe persoane au fost aduse la audieri, dar au fost lăsate să plece acasă după câteva ore. Ahmed Sami El Bourkardi, coleg de facultate cu una dintre victime, nu a fost de găsit. El era plecat din ţară. Din acest motiv el a fost dat în urmărire naţională şi internaţională, procurorii semnând un mandat de arestare în lipsă pe numele său.

Ahmed Sami El Bourkardi avea cumpărat bilet de avion, de o lună, spre Italia. El a părăsit ţara de pe Aeroportul Internaţional Iaşi împreună cu prietena sa, pentru un city break. Suspectul a fost prins în Roma, iar miercuri a fost adus în România.

În timpul anchetei s-a constatat că, pe 9 decembrie, la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon principalul suspect în cazul dublei crime s-a prezentat pentru a primi îngrijiri medicale pentru o plagă tăiată la mâna dreaptă. El a fost tratat în urgenţă şi la clinica de Chirurgie Plastică, iar medicii i-au recomandat să revină la spital după cinci zile.

Anchetatorii au fost la locuinţa acestuia din Iaşi, de unde au ridicat mai multe obiecte şi probe pe care le-au dus la expertiză deoarece ar putea fi purtătoare de urme de la locul comiterii dublului asasinat.

Judecătorii Tribunalului Iaşi au admis, pe 13 decembrie, cererea procurorilor privind eliberarea unui mandat de arestare în lipsă pe numele acestui tânăr. El a fost reţinut de autorităţile italiene la Roma. El a fost extrădat şi adus în ţară în cursul nopţii de miercuri.

foto Poliția Română

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1169

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus