Președinta Asociației Prietenii Berzelor, Miruna Gritu, anunță că Judecătoria Sibiu a decis înlocuirea amenzii pentru salvarea a doi pui de urși aflați în pericol imediat, cu avertisment. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 30 de zile.
În 2 aprilie 2021, Asociația Prietenii Berzelor era sancționată de către Garda de Mediu Sibiu cu amenda maximă, în valoare de 10.000 de lei, pentru implicarea în salvarea celor doi pui de urs găsiți în localitatea Biertan. Motivul amenzii a fost că cei de la asociație nu au anunțat autoritățile că dețin cele două animale sălbatice. Miruna Gritu, de la Asociația „Prietenii Berzelor”, spunea în luna aprilie că puii se aflau într-un pericol real, că a acționat cât de repede a putut, că a sunat persoane care fac parte din instituțiile publice, însă nu pe numere oficiale, pentru a cere sfatul, dar nu a găsit sprijin la nimeni. Mai multe detalii puteți citi aici - Polițiștii sibieni fac cercetări în cazul celor doi pui de urs salvați de „Prietenii berzelor”
Președinta asociației mai spunea că va plăti amenda, cu bani proveniți din donațiile din toată țara, dar că apoi o va contesta: "Lucrurile nu vor rămâne așa. Oamenii au fost incredibili. Și reacția lor arată clar că problema nu e la noi și ne dă putere să mergem mai departe. Au donat din toată țara, nu știu exact câți sunt, dar ne ajută să acoperim valoarea amenzii”, povestea la momentul respectiv Miruna Gritu. (Detalii aici - Amenda dată pentru urșii salvați ”ilegal”, plătită din donațiile din toată țara: ”vrem să schimbăm legea”)
"A urmat o perioadă extrem de provocatoare. Am hotărât să contestăm în instanță sancțiunea primită. La audierea la care am fost chemați de către reprezentanții GNM Sibiu am declarat exact cum s-au desfășurat lucrurile, câte telefoane au fost date în ziua aceea și câte instituții au fost contactate. Tot ceea ce am făcut a fost pentru salvarea lor, aceștia fiind duși la Sanctuarul de urși AMP Libearty, din Zărnești, tocmai pentru că era cel mai apropiat loc unde puteau primi ajutor de specialitate. Și, la acel moment, aveau probleme cu digestia, scaune apoase și riscau să intre într-o stare de deshidratare extremă. Însă, din păcate, nimic din toate acestea nu au contat pentru reprezentanții Gărzii de Mediu Sibiu, care a hotărât că merităm cea mai aspră sancțiune" transmite luni Miruna Gritu prin intermediul unui comunicat de presă.
În data de 22 decembrie 2021, Judecătoria Sibiu a înlocuit sancțiunea amenzii cu avertisment. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 30 de zile.
"Știm că nu s-a terminat aici. În paralel se desfășoară și cercetarea penală și, cu toate că până în momentul de față există două ordonanțe de clasare, se solicită în continuare urmărirea penală a președintei Asociației Prietenii Berzelor, Miruna Gritu, pentru că a transportat puii de urs la Zărnești.
Nu vom înțelege niciodată risipa de resurse și energie din acest caz. Ne face să credem că la Sibiu nu există alte probleme legate de mediu și ne dorim să trăim cândva într-o țară în care fiecare instituție publică să se implice cu aceeași îndârjire și atunci când vine vorba de problemele reale pe care trebuie să le gestioneze. Dorim să le mulțumim din suflet avocaților noștri pentru sprijinul acordat și tuturor celor ce ne înțeleg munca și au rămas alături de noi și în această perioadă." mai spune aceasta.
foto Asociația Prietenii Berzelor
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: avertisment , pui urs , aprilie , sentinta , amenda , salvare , Asociația Prietenii Berzelor
Vizualizari: 1913
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Nada
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
ID
Acum 2 ore
Aciduzzu
Acum 3 ore
Ion