Duminică,
14.09.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Peste 90 de apeluri pentru Salvamont în ultimele 24 de ore, cinci dintre ele în Sibiu

Peste 90 de apeluri pentru Salvamont în ultimele 24 de ore, cinci dintre ele în Sibiu

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 91 apeluri, iar 93 de persoane au fost salvate, scriu cei de la Agerpres.

Cele mai multe apeluri, 12, au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, 11 pentru Salvamont Voineasa, 8 apeluri pentru Salvamont Prahova - Buşteni, 7 pentru Salvamont Lupeni, câte 6 pentru salvamontiştii din Cluj, Suceava, Sibiu, câte 5 pentru Salvamont Caraş Severin-Muntele Mic, Sinaia Vatra Dornei, Gorj şi Maramureş, 4 apeluri pentru Salvamont Predeal şi 2 pentru Salvamont Borşa.

Potrivit Salvamont, câte un apel s-a înregistrat pentru Salvamont Caraş Severin-Semenic, Alba, Harghita şi Buzău.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 93 de persoane. Dintre acestea 36 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru a fi transportate la spital.

S-au mai primit 54 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.

Sursa foto: Arhiva TS

 Instagram / Facebook / YouTube

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus