Joi,
11.09.2025
Partial Noros
Acum
19°C

Măsurile discutate de guvern pentru valul cinci al pandemiei: șomaj tehnic, folosirea măștilor FFP2 și testarea în școli

Măsurile discutate de guvern pentru valul cinci al pandemiei: șomaj tehnic, folosirea măștilor FFP2 și testarea în școli

Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, o şedinţă de lucru cu responsabilii în gestionarea pandemiei COVID-19, în cadrul căreia a fost prezentată evoluţia cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2 în ţară şi la nivelul Uniunii Europene şi au fost evidenţiate măsurile avute în vedere pentru a proteja sănătatea populaţiei şi pentru continuarea funcţionării şcolilor şi a sectoarelor economice, relatează Agerpres

Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, la şedinţă au participat miniştri şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Finanţelor, Justiţiei, Educaţiei, Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

"Continuarea vaccinării a fost subliniată ca fiind cea mai sigură soluţie de protejare a vieţii şi sănătăţii românilor faţă de formele grave de îmbolnăvire generate de SARS-CoV-2. Pe de altă parte, una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenţie, care ar putea fi generalizată la nivelul întregii ţări, rămâne portul corect al măştii chirurgicale sau al altor tipuri de măşti care să respecte standardele FFP2", se arată în comunicat.

În cadrul reuniunii s-a analizat eficienţa programelor de testare a elevilor şi posibilitatea ca în pachetul de măsuri să fie inclusă şi oferirea de măşti gratuite copiilor care au nevoie, alături de capacitatea de a se administra testele în şcoală.

"Pentru continuarea în bune condiţii atât a funcţionării serviciilor publice, cât şi a activităţilor economice care să menţină locurile de muncă au fost prezentate ca soluţii alternanţa program de lucru, respectiv şomaj tehnic. În acest sens, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor se vor asigura că sunt pregătite resursele financiare necesare. În vederea asigurării unui nivel cât mai ridicat de informare corectă a populaţiei, vor fi derulate activităţi de comunicare şi informare, alături de demersuri de combatere a dezinformării", precizează Guvernul.

Sursa: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1458

Comentarii

1 comentarii

Rob

Acum 3 ani

Recunosc că am rămas puțin surprins la citirea acestui articol. Deci prim ministrul României zice că, pentru continuarea în bune condiții a serviciilor publice și a economiei, sunt prezentate ca soluții alternarea programului de muncă și șomajul tehnic. Alternarea să zicem că e preferabilă nefuncționării, dar șomajul tehnic? Cu ce ajută serviciile publice sau economia faptul că plătești oameni din banii altor oameni să stea acasă?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus