Reprezentanții Consiliului Județean Sibiu așteaptă eventualele sugestii sau propuneri ale sibienilor referitoare la proiectul de buget elaborat pentru anul în curs.
Propunerea de buget pe 2022 prevede sume ușor mai mari decât cele estimate pentru anul trecut (509 milioane de lei), an în care pentru prima dată în ultimii mulți ani instituții din subordinea Consiliului Județean au fost puse în situații dificile în ceea ce privește plata salariilor.
”Conform fundamentărilor, bugetul total al județului Sibiu pe anul 2022 este de 531.797,42 mii lei, din care 37.948,76 mii lei reprezintă excedentul bugetar al anilor anteriori (excedentul bugetar rezultă din fondurile de investiții, bani care nu pot fi folosiți pentru plata salariilor – n.r.). Pentru secțiunea de funcționare au fost alocate prevederi bugetare în cuantum de 248.670,00 mii lei (46.76%), iar pentru secțiunea de dezvoltare 283.127,42 mii lei (53.24%)”, se arată într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.
Propunerea de buget este în faza de consultare publică până pe 27 ianuarie 2022, sibienii care au sugestii sau opinii referitoare la propuneri fiind îndemnați să le transmită la adresa județ@cjsibiu.ro.
Propunerea de buget, inclusiv cele ale instituțiilor subordonate CJ Sibiu, poate fi consultată aici
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sibian
Acum 2 ore
Z
Acum 3 ore
Mda, ipocritii continua cu minciunile
Acum 4 ore
Gen
Acum 5 ore
Eu