Marţi,
17.05.2022
Acum
0°C

FOTO Cum arată ansamblul rezidențial care a scindat Șelimbărul: 8 blocuri de 10 etaje, 3 parcări supraterane, 38.000 mp spații verzi

FOTO Cum arată ansamblul rezidențial care a scindat Șelimbărul: 8 blocuri de 10 etaje, 3 parcări supraterane, 38.000 mp spații verzi

Cel mai mare proiect imobiliar din Șelimbăr a născut vii dispute în localitate, dar și în Sibiu. Pornind de la dimensiunea impresionantă a proiectului, a faptului că numeroase voci vorbesc deja de supra-aglomerarea comunei, dar și a faptului că există o singură intrare în ansamblu, proiectul a fost primit cu suspiciune.

Disputa USR-primar

Totul a început atunci când consilierii locali USR au transmis că nu sunt de acord cu faptul că există o singură intrare directă din drumul național, fapt care ar duce la aglomerarea zonei, dar și că ar pune în pericol viața șoferilor.

”Practic nu se respectă recomandările din studiul de trafic, nu e clar dacă se vor respecta cele două benzi de decelare și accelerare din DN1.

Demarat în 2019, și atunci erați primar, dumneavoastră ați avizat începerea acestui proiect, ați avut timp 2 ani de zile să gândiți care sunt viitoarele nevoi pe care le va genera această dezvoltare urbanistică, să gândiți nevoile miilor de locuitori din zona Stanca –  Avantgarden. În acest timp nu am văzut o gândire strategică, PUG-ul trenează de trei ani, nu există grădiniță, parc, școală, există doar un trafic infernal. Vă invit să retrageți proiectul!”, a cerut consilierul USR, Daniel Vidrighin.

”Legăturile cu DN sunt foarte bine creionate și foarte bine stabilite”, spune Marius Grecu, primarul localității, acuzând consilierii USR că nu vin cu proiecte constructive, ci doar demontează proiectele administrației locale. (...) Dezvoltatorii nu trebuie huliți, ei trebuie să construiască în condiții optime. Eu, alături de consilierii care au fost în mandatul trecut, am reușit să nu creștem nicio taxă și niciun impozit și să dublăm bugetul localității, de la 32 de milioane, vom avea un buget de 69 de milioane și dumneavoastră nu erați la această masă a consiliului local. Accept orice opinie, dar să fie constructivă, nu că noi nu vrem, USR atâta știe: nu vrem. Ei, faceți bine și vreți, pentru că de asta v-au ales oamenii. Peste doi ani și jumătate, cu toate aceste lucruri pe care faceți, vă spun că veți fi sancționați de către cetățeni. Știu că faceți tot în scop electoral”, a acuzat la rândul său primarul.

Ce se construiește:

Clădiri locuințe

-           8 clădiri locuințe colective

-           regim maxim de înălțime este D+P+9E+Er

-           aproximativ 1.000 apartamente (apartamente cu 1, 2 și 3 camere)

-           toate clădirile vor fi echipate cu lift (uri)

-           suprafață construită de 10.500 mp (aproximativ 15% din suprafața terenului)

Clădiri parcări

-           3 clădiri de parcări supraterane

-           regim de înălțime de P+4E

-           aproximativ 400 locuri

-           3.600 mp (aprox.5% din suprafață terenului)

-           1,5 locuri de parcare pentru fiecare imobil minim asigurat

-           1500 de locuri de parcare (în clădirile de parcări + supraterane)

Izolație

-           Clasa energetică ridicată- se dorește obținere clasa A

-           Pereți exterior cu cărămidă de 30 cm (construcție în cadre din beton armat)

-           Termoizolație exterioară ignifugă clasa A cu vată vazaltica de 10 cm

-           Tâmplărie PVC cu 7 camere și 3 foi de sticlă

Spații verzi și recreere

-           38.000 mp spații verzi (aprox. 54% din suprafață terenului)

-           Locuri de joacă pentru copii

-           Spații generoase între clădiri cu zona verde

-           Pistă biciclete

CLĂDIRE COMERCIALĂ

Clădire nouă clasa A:

-           consum redus de energie

-           costuri scăzute de întreținere

-           amplasare cu vizibilitate crescută

-           servicii de pază și supraveghere a clădirii, întreținere și curățenie

-           componentă multiplă -  spații comerciale în care funcționează bănci, restaurante, farmacii, grădiniță, salon înfrumusețare, sala fitness etc.

-           acces auto și parcări

-           hotel

Îmbunătățirea vieții angajatului:

-           apropierea spațiului de birouri către angajați => reducerea timpului petrecut în trafic

-           situarea birourilor în imediată vecinătate a Shopping City Sibiu

-           acces auto

-           mijloace de transport comun în imediată apropiere

  •           BMS – Building Management System: sistem de administrare automatizată a clădirii (software care controlează, monitorizează și comandă încălzirea, aerul condiţionat, ventilaţia, iluminarea şi securitatea

Citește și:

Șelimbăr: Ansamblul de 1.000 de apartamente a trecut de Consiliul Local. Duel între consilierii USR și primar

Investitorul ansamblului din Șelimbăr, mesaj către USR: Suntem deschiși pentru a ajusta și a îmbunătăți calitatea amenajărilor

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

31 comentarii

Anemona Perișoreanu-Mutică

Acum 3 luni

Eu sunt total de acord cu realizarea acestui proiect imobiliar, cu o singură condiție! Rezidenții acestuia să aibă locuri de muncă, în mod obligatoriu, pe raza comunei Șelimbăr!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rammstein

Acum 3 luni

Ti-e ciuda ca nu stai tu acolo?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Diablo, regele infernului

Acum 3 luni

Bine ai venit în comunism
Raspunde

Heinz Joachim Flockenwald

Acum 3 luni

Bidonville-urile care se doresc a fi construite (*BIDONVÍLLE, bidonville-uri, s. n. Cartier sărăcăcios cu locuințe improvizate, la periferia marilor orașe) nu fac altceva decât să completeze, în aceeași notă, majoritatea construcțiilor deja realizate în jurul Sibiului și în Sibiu. Probabil că sunt suficiente calitativ pentru populația valahă care umrează să desăvârșească românizarea Transilvaniei și să o ducă la cote absolute. Dar să fim fericiți, pentru că antreprenorul lucrării este un fiu al burgului nostru, gospodar și stâlp al comunității!
Raspunde

Un sibian

Acum 3 luni

Dezvoltare haotică, totul pentru un profit cât mai mare nu doar al dezvoltatorilor ci și al unor politicieni și funcționari corupți din administrația locală. Ar fi cerut și P+19 sau P+29 dacă erau șanse mari de aprobare. Unde este școala, grădinița, piața etc ???
Raspunde

Cât o fi fost șpaga la domn' primar?

Acum 3 luni

Noul ”cartier al arhitecților”. La fel ca bomba aia urbanistică din Cisnădie. Under vor merge la serviciu oamenii aceia? În Sibiu. Under își vor înscrie copiii la școli? În grădinițele, școlile și liceele din Sibiu. Toți vor merge în Sibiu. O să sugrume giratoriul acela de la mall și apoi intrarea din Sibiu, și-așa sufocată. Cumpărați în câmp și apoi plângeți-vă că nu puteți intra în Sibiu de trafic (tot voi fiind cei care veți sufoca intrarea). La urma urmei, 2, 3.000 de oameni s-au gândit deja că e o idee bună să cumpere în câmp la mama dracu (Arhitecților). Se vor găsi cretini să cumpere și lângă mall, n-am nici o îndoială.
Raspunde

Eu

Acum 3 luni

Noile cartiere rezidentiale se dezvolta de regula pe suprafetele din extravilanul localitatilor ( camp cum il numiti)care prin hotarare a Consiiului Local se introduc in intravilan si se reglementeaza urbanistic prin PUZ in corelare cu PUG-ul in vigoare. Cartierul Arhitectilor( 68 ha- teren agricol extravilan) a fost reglementat prin PUZ aprobat prin HCL 12/2006 ( odata cu introducerea terenului in intravilan) ca zona rezidentiala cu 603 locuinte individuale, scoala, gradinita, locuri de joaca penru copii, spatii verzi, terenuri de sport,spatii comerciale. PUZ este act normativ care trebuie respectat de toti proprietarii de parcele, iar Consiliul Local avea obligatia de a coordona si asigura respectarea prevederilor PUZ . Din pacate, PUZ-ul a fost aruncat la cosul de gunoi,emitandu-se autorizatii de construire pentru blocuri. O incalcare flagranta a legislatiei in materia urbanismului, pe care cei de buna credinta si informati ( nu cretini) nu si -au putut-o imagina.Asta cu atat mai mult, cu cat in 2015 s-a aprobat si noul PUG al orasului Cisnadie in care se precizeaza ca raman valabile PUZ-urile intocmite in perioada 2006-2015, edificarea constructiilor este conditionata de un PUZ aprobat conform legii iar constructiile cu suprafata desfasurata mai mare de 250mp se vor realiza in baza unui PUZ aprobat conform legii. Si aceste prevederi au fost ignorate si s-au emis autorizatii de construire, fara aprobarea unui nou PUZ, pentru blocuri cu multe unitati locative, cu parcari mari aferente, inclusiv intre case individuale.Zona a fost supraaglomerata fara a se dimensiona corespunzator infrastructura rutiera si edilitara. Locuitorii nu sunt vinovati pentru incalcarea legii de catre Primaria Cisnadie.Nu sunt vinovati ca Primaria Cisnadie nu a construit scoala si gradinita. Nu sunt vinovati ca arhitectii sefi din 2014 si pana in prezent au realizat o performanta, un nou concept urbanistic, transformand un cartier nou intr-un cosmar urbanistic in care calitatea vietii locuitorilor este profund alterata. Nu sunt vinovati nici pentru faptul ca nicio institutie a statului nu s-a autosesizat , desi presa locala a fost plina de nemultumirile locuitorilor.Mai mult,semnale de alarma au fost trase inclusiv de primarul municipiului Sibiu, care a afirmat ca in Cisnadie se construieste " ca in vestul salbatic". Locuitorii cartierului nu sunt vinovati pentru faptul ca in 2018 s-au amenajat statii de autobuz ( presa locala fiind de fata)dar nici in prezent nu exista transport in comun. Cartierul Arhitectilor este oglinda incompetentei arhitectilor sefi, a abuzurilor in emiterea autorizatiilor de construire cu nerespectarea documentatiilor de urbanism aprobate , a nerespectarii legislatiei in vigoare,a inactiunii institutiilor statului.
Raspunde

Serios

Acum 3 luni

Chiar dacă nu vrei sa accepți realitatea și locuitorii sunt vinovați. Și sunt vinovați intr-o proporție destul de mare. Cât timp alegi hoți ca primari și consilieri ai parte de mega dezvoltarea calea Cisnădiei? Cât timp cumperi orice șandrama pe 2 bani, fără drumuri de acces și alte elemente de infrastructura? Eh? Și ar mai fi de adăugat…
Raspunde

Eu

Acum 3 luni

Principalii vinovati de cosmarul urbanistic din Cartierul Arhitectilor sunt arhitectii sefi. Acestia transmit primarului,pentru semnare, certificate de urbanism si autorizatii de construire emise cu nerespectarea documentatiilor de urbanism si a prevederilor legale.Functionarii publici din serviciul arhitect sef sunt cei care verifica documentatia depusa in vederea emiterii autorizatiei de construire si nu constata neregulile. Arhitectii sefi sunt de vina pentru nepublicarea pe site a certificatelor de urbanism si a autorizatiilor de construire conform prevederilor legale., Acestea au fost publicate doar in 2019 - la insistentele locuitorilor. Locuitorii aflau de edificarea blocurilor doar odata cu organizarea de santier cand autorizatiile de construire nu mai puteau fi revocate.Tot arhitectii sefi sunt de vina pentru nepublicarea pe site- la sectia urbanism- a documentatiilor de urbanism PUG si PUZ pentru a permitte locuitorilor sa aiba cunostinta de reglementarile urbanistice stabilite.Tot la insistentele locuitorilor au fost publicate in 2020.Serviciul arhitect sef este structura de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și executării lucrărilor de construcții, condusă de arhitectul-șef și având în componență personal cu pregătire adecvată în domeniile urbanismului, arhitecturii și construcțiilor. Primarul si consilierii locali se bazeaza pe competenta/incompetenta tehnica a acestora ..ISC are atributii de verificare a modului in care se respecta prevederile legale in materia urbanismului si constructiilor.
Raspunde

Sparanghel Sifonaru

Acum 3 luni

Bine bosi... faceti iar blocuri urate, ca in Coreea de Nord, fara nici un drum mai acatari, in afara de soseaua principala din Selimbar.......... UNDE E CENTURA SUD, babuinilor ? ... care dati autorizatii pe banda rulanta la toti analfabetii care s-au facut "dezvoltatori" imobiliari cu 3 clase.
Raspunde

BON

Acum 3 luni

Şcoală...?
Raspunde

Pic poc

Acum 3 luni

Dl Grecu ia impozitele in Selimbar, iar noii rezidenti sugruma, uzeaza si aglomereaza ghici ce…tot Sibiul…Toate astea printr-un drum lat de 7 metri…Daca Selimbarul da 80% din impozitele generate de noile constructii Sibiului, mai putem discuta.
Raspunde

Claus

Acum 3 luni

Hai la betoaneeeee hai la betoaneeeee,betoane avem betoane avem....Se certau acum 3 saptamani in Selimbar,primaria locatarii si constructorul de rafturi de beton,ca nu au strazi iar la ploi miroase a canal in imobile,iar primaria a strans din umeri in fata locatarilor,ca e datoria constructorului sa faca drumuri...sunt curios noul ansamblu de blocuri,unde va revarsa apele uzate,copiii unde merg la scoala,cum o sa iasa din camp spre DN,sistemul medical cat mai suporta?Nu e de plata taxelor,ca oricum niciodata nu sunt de ajuns,insa Sibiul o ia habotnic dupa Cluj...deja preturile au explodat pt niste bombe care nu cred ca trec de un cutremur de 5.5-6 grade...iar daca vecinul isi ia manualul de Kama Sutra,asisti la teatru radiofonic cu limbaj licentios...cel putin blocurile de pe Mihai Viteazu sunt ca din hartie...daca te incrunti un pic si pui palma la frunte ca la soare,poti chiar si privi la vecin,nu doar sa il auzi.
Raspunde

Miki maus

Acum 3 luni

Cineva are mari probele cu memoria, Acum exact un an era in atentia nostra un alt mare proiect (sala polivalentă din spatele mall-ului: două terenuri acoperite, 4.000 de locuri, cinci terenuri exterioare ) https://www.turnulsfatului.ro/2021/01/18/prima-licitatie-pentru-sala-polivalenta-din-spatele-mall-ului-doua-terenuri-acoperite-4-000-de-locuri-cinci-terenuri-exterioare-179389. Oare care este accesul acestora si unde vor parca? Ar fi frumos sa se lasa si loc de un parc, ar avea nevoie in viitor .
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Tom Cat

Acum 3 luni

ce treaba are una cu alta?
Raspunde

Tun dupa tun imobiliare

Acum 3 luni

Datorita edililor corupti in Selimbar se va inventa roaba electrica BMW de carat cumparaturi, deoarece cu masinile vom face zile pana la Shopping City! In planse nu sunt desenate parcarile supraterane, totul e verde cand de fapt totul e ciment. Pura inselatorie made in Primarie!
Raspunde

Miki maus

Acum 3 luni

https://www.turnulsfatului.ro/2021/01/18/prima-licitatie-pentru-sala-polivalenta-din-spatele-mall-ului-doua-terenuri-acoperite-4-000-de-locuri-cinci-terenuri-exterioare-179389 de acum un an
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Dabija

Acum 3 luni

vand se scot la vanzare? vreau sa cumpar 2
Raspunde

Marius

Acum 3 luni

Ar fi interesant de cunoscut ce conexiuni au consilierii din Selimbar. Cu ce se ocupa fiecare. Am inteles ca 10 au votat acest proiect. De ce au votat asa? Din ce partide sunt? Ce interese au in Selimbar?
Raspunde

Eu

Acum 3 luni

PUZ se aproba de consilierii locali in baza unui raport de specialitate intocmit de arhitectul sef. Avizul arhitectului-șef este un aviz tehnic care nu se supune deliberării consiliului județean/consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, după caz. De asemenea la nivelul primariei trebuie sa existe Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism, ca organ consultativ cu atribuții de analiză, expertizare tehnică și consultanță, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului-șef.Membrii comisiei sunt specialiști atestați din domeniul urbanismului, arhitecturii, monumentelor istorice, arheologiei, precum și din domeniul sociologiei, economiei, geografiei, ingineri constructori, ingineri de rețele edilitare, transport ( prevederi din Legea 350/2001) Consilierii locali nu pot aproba o documentatie de urbanism fara avizul tehnic al arhitectului sef si fara avizul Comisiei Tehnice de amenajare a teritoriului si urbanism ( CTATU). Mai mult, PUZ-ul era obligatoriu a fi supus dezbaterii publice permitand astfel locuitorilor sa faca observatii care urmau a fi analizate inainte de aprobarea PUZ. Consilierii locali se bazeaza pe competenta tehnica a celor care au dat avizele.
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 luni

În fata acestui gunoi de complex avem dn separat de pe mijloc de beton, deja avem un giratoriu dar la acesta niciodată nu va avea acces auto complexul in cauza, alt giratoriu așadar nu se mai poate face (eventual la Ford). Cine iese din complex si vrea sa mearga spre Sibiu, o ia pe dn1 si poate iesi pe sensul catre oraș intrand prin acel tunel pe sub dn, plin de gropi si la o oarecare distanta de Lukoil. O alta varianta ar fi ca acea alee de langa Staer care da la monument sa fie transformata in drum cu 2-4 benzi si pista bicicleta (acum are 2 m lățime), ceea ce presupune exproprieri (si deci ani). Alta varianta nu e, ambele menționate de mine fiind de kko oricum. Asa ca ma întreb, cat de retardați sunt cei care vor cumpăra un apart acolo, fie in acest complex, fie langa Lidl si altele prin Selimbar, stiind ca fac km si poate 20 minute numai ca sa intre in Sibiu (Petrom)?? In plus e cat de poate de clar ca deja e blocaj maricel ff des in toate aceste giratorii in zona comerciala, e clar ca se va creea un vesnic ambuteiaj atat la intrare in Sibiu (pe lungimea reprezentanta Ford-Lukoil-Petrom si probabil si Milea toată), cat si la ieșire din Sibiu (pe toata zona Petrom-reprezentanta Ford). Grecu si echipa care il sustine sunt corupți la fel ca si Maricuta, așadar aveti ce ati votat. Si intrucat toti selimbarenii (vechi si noi) lucrează si traversează Sibiul, primaria si autoritățile sibiene trebuie sa aiba un cuvant important de spus in orice proiect important al selimbarului (unde deja haosul e la cote f înalte).
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ciocan

Acum 3 luni

Stie cineva daca dezvoltatorul Teodorescu iulian este serios? vreau sa cumpar un apartament construit de el in henry Coanda
Raspunde

Jderul pușcăriaș

Acum 3 luni

90% din prăpădiții care comentează aici se plâng că se construiește la greu și că, vai va fi trafic infernal, în timp ce își duc plozii triști la școală la 7.50 dimineața, toți cu mașinile și după, fug să lucre la bandă și să trimită bani acasă la Valencia și să plătească rata la Avangarden.
Raspunde

Clau

Acum 3 luni

pe unde naiba intra toti oamenii astia in sibiu? se duc pana la vestem la giratoriu? ah, se duc prin spatele mallului printre camioane (pe drum privat) si apoi forteaza straduta doamna stanca cel mai probabil pe camp prin noroaie pe la troita
Raspunde

Andrei

Acum 3 luni

Capete pătrate, dezvoltare urbanistică haotică, arhitectură banală și la întâmplare. 1. Ceea ce văd în 3d sunt câteva blocuri parcă aruncate de un copil ca niște zaruri la întâplare. 2. Căi de acces insuficiente, platforme pietonale care nu urmează o cale naturala a pietonilor. 3. Angajați publici bătuți în cap de simțul esteticului și al funcționalității. Ați creat un etaj suplimentar la mall cu o zona de terasă cu vedere spre natură, acum o să fie spre blocuri. 4. Din cate știu eu, locația se află pe coridorul de aterizare al avioanelor către aeroport, să construiți blocuri de 10 etaje, care să vibreze la fiecare avion, prostie pe bani mulți și spăgi la consilieri, primar și alți angajați.
Raspunde

Profu

Acum 3 luni

Chiar trebuie sa mutati toata tara aici? Deja nu se mai poate trai (nu poti sa te plimbi, sa parchezi)... GROAZNIC De ce este atat de deosebit Sibiul? De ce trebuie sa se mute toti aici????????????????

Raspunde

Ion

Acum 3 luni

Pentru că avem autostrada. Le e ușor să-și transporte produsele către occident. Daca era autostrada până la Vâlcea nu se mai mutau toți oltenii aici. Simplu!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

UnPSDist mandru

Acum 3 luni

Cei care se plang sunt deranjati de fapt ca aglomerarea urbana ii incurca. Au ceva banet, un loc bun si masina iar ‘populimea’ ii incurca. De aia s suparati, ca doar nu le intra in curte blocul nou. Sibiul se ridica datorita celor din fabricile din Sibiu care ghice ce, trebuie sa locuiasca undeva si sa si duca copii la scoala!
Raspunde

Ion

Acum 3 luni

Sa locuiască la ei in sat. Tot acolo să-și ducă copiii!
Raspunde

Heinz

Acum 3 luni

Daca s-ar trezi procurorii de la DNA din hibernare si ar cerceta in Dosarul Marincuta 40/P/2014 cum a devenit Familia Bargoz, printr-un apropiat de incredere , proprietar de mai multe hectare de teren(???) si mare Dezvoltator Imobiliar in Selimbar ! Terenul nu este pe numele lui, ci pe numele unui om de incredere Domnul Marincuta si doamna Scumpu au avut 46 dosare Penale cand domnul Bargoz a fost sef la Penale si dupa aceea seful Politie Sibiu. Primarul Marincuta a impartit terenurile din Selimbar numai la judecatori, procurorii, politisti, prefecti si baietii destepti, care au avut grija de el pentru al proteja, iar Statul roman plateste despugabiri pentru terenurile furate de Marincuta si Scumpu si atribuite unor oameni care nu aveau niciun drept de proprietate in Selimbar !
Raspunde

Rosu

Acum 3 luni

Selimbarenii de azi sunt urmasii voinicilor lui Mihai Viteazul. Asadar au voie sa vie cati vor, ca ei or cucerit Ardealul si or unit principatele. S-apoi statti fin ca vine trenul metropolitan, centura de sud, zona metropolitana si mai stiu io ce minuni, ca veti ramane cu gura cascata la asa infrastructura!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus