Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, la Ploieşti, că impactul de până acum al valului 5 al pandemiei de coronavirus nu este unul major şi nu impune suplimentarea paturilor, arătând că miercuri au fost internaţi 43 de pacienţi în ATI COVID, însă capacitate de preluare a acestor cazuri grave încă există.
"Din fericire, impactul nu e unul major, care să necesite paturi şi capacităţi suplimentare. (...) Astăzi am depăşit 500 de cazuri în secţiile de terapie intensivă, dar capacitate pentru preluare încă există. Monitorizăm foarte atent acest lucru (...). Cu cât creşte numărul cazurilor pozitive, există posibilitatea să crească şi numărul cazurilor din terapie intensivă în continuare. (...) Astăzi am avut 43 de pacienţi noi în terapie intensivă. Sunt zile în care avem doi pacienţi noi în terapie intensivă sau sunt zile în care avem 20 sau 30, dar astăzi am avut 43. (...) Dacă va continua impactul pe terapie intensivă (...), normal că ăsta e un semnal de alarmă că există un impact serios, mai ales că avem persoane nevaccinate vulnerabile. Nu toate formele sunt cauzate de Omicron, sunt şi forme cauzate de Delta. (...) Rolul nostru este să ne pregătim să creştem capacitatea, dacă este nevoie, în continuu", a spus Raed Arafat, citat de Agerpres, într-o conferinţă susţinută la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
În context, şeful DSU a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu se discută la acest moment despre restricţii suplimentare, însă a reiterat necesitatea ca măsurile care sunt în vigoare să fie respectate.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: valul 5 , Arafat , ATI , restrictii , covid , spital , coronavirus
Vizualizari: 545
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Cardiolog
Acum 6 ore
Nadia
Acum 6 ore
Dr Who Han :)
Acum 6 ore
Emil