Directorul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, Lucian Blăguțiu, a anunțat marți, în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural, că presiunea pe spitalele din județul Sibiu rămâne una scăzută, deși suntem aproape de vârful valului 5. ”Cred că mai avem 4-5 săptămâni și depășim acest val”, spune Blăguțiu.
Directorul DSP Sibiu a prezentat în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural un raport în care a arătat care este stadiul de ”pregătire al sistemului de îngrijiri de sănătate în contextul evoluției valului 5 al pandemiei și răspândirii variantei Omicron”.
Prima măsură evidențiată este continuarea campaniei de vaccinare și debutul, începând de miercuri, al vaccinării în rândul copiilor cu vârstele cuprinse între 5 și 11 ani.
Spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat pe parcursul valurilor pandemice precedente, de curând în județul Sibiu au fost înființate și puse în funcțiune șapte centre de evaluare și tratament în regim ambulatoriu, pentru pacienții cu forme medii. Patru centre sunt în municipiul Sibiu, la care se adaugă centrele din Mediaș, Agnita și Cisnădie.
”Dacă o persoană are un test făcut într-o unitate autorizată și el este introdus în platforma națională, se poate prezenta pe urmă la centru de evaluare, după ce anunță și mediul de familie”, a explicat marți Lucian Blăguțiu.
Cât privește evoluția până în prezent a numărului de îmbolnăviri, șeful DSP spune că nu sunt probleme în spitale.
”Presiunea pe spitale este scăzută. În 20 ianuarie aveam o rată de ocupare de 13%, în regiunea centru doar Covasna având o rată mai scăzută decât noi. Spre deosebire de valul 4, cred că presiunea pe spitale se menține la un nivel acceptabil. Constatăm, de asemenea, că a crescut foarte mult și testarea în rândul populației”, a spus Lucian Blăguțiu.
Referitor la valul 5, provocat de varianta Omicron, directorul DSP Sibiu este de părere că ne apropiem de vârf, urmând ca până la finalul lunii februarie el să fie depășit complet.
”Consider că ne aflăm aproape de vârful acestui val pandemic. A crescut numărul de cazuri, dar presiunea pe spitale rămâne scăzută. Cred că mai avem 4-5 săptămâni și depășim acest val pandemic”, a mai declarat Lucian Blăguțiu, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.
Mai multe detalii despre locația centrelor de evaluare puteți găsi aici.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: teste sibiu , centre de evaluare , DSP Sibiu
Vizualizari: 2589


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Alzara 1918
Acum 1 oră
Alzara 1818
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
MergeTreaba
Acum 2 ore
Ana Alexe