Un număr de 235.800 de teste rapide din salivă pentru depistarea virusului SARS CoV 2 au ajuns duminică la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, potrivit reprezentanților instituției. În mare parte acestea au fost deja distribuite în unitățile de învățământ din municipiu și județ. Prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt ISJ spune că mai sunt doar câteva școli din Mediaș care trebuie să-și ridice testele. În măsura în care sunt împărțite elevii se vor putea testa mâine sau, cel târziu joi.
Având în vedere că Sibiul are un număr de 66.000 de elevi testele rapide vor fi în jur de patru de elev. Modalitatea de testare rămâne aceeași, elevii și preșcolarii fiind testați de două ori pe săptămână, acasă. Rezultatul pozitiv al testului se anunță și urmează a fi confirmat sau infirmat cu un test PCR. Elevul va rămâne acasă până la primirea rezultatului testului PCR.
Vă reamintim faptul că Ministerul Educației, la solicitarea Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență, a repartizat pe județe primul lot de teste rapide pe baza de salivă (10 milioane de teste) pentru a putea fi utilizate începând cu această săptămână.
Sursa foto: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 906
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Dragan Cristina
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Hermannstädter
Acum 10 ore
Valentino Versace
Acum 11 ore
John