Sâmbătă,
23.08.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

VIDEO O mașină zburătoare slovacă primeşte prima undă verde pentru decolare

VIDEO O mașină zburătoare slovacă primeşte prima undă verde pentru decolare

Maşina zburătoare slovacă AirCar a primit prima undă verde pentru a zbura odată cu obţinerea certificatului de navigabilitate eliberat de Autoritatea de Transport din Bratislava, a anunţat marţi această instituţie publică din Slovacia, informează AFP, citat de Agerpres.

"Certificarea AirCar deschide uşa producţiei în masă de maşini zburătoare extrem de eficiente", a declarat Stefan Klein, fondator şi CEO al KleinVision, compania care a proiectat şi produs acest avion hibrid, jumătate maşină, jumătate avion.

"Aceasta este o confirmare oficială a capacităţii noastre de a transforma definitiv călătoriile pe distanţe medii", a afirmat el, citat într-un comunicat.

În aviaţie, termenul "distanţe medii" corespunde rutelor de sub 2.000 km.

AirCar a efectuat primul zbor interurban în iunie 2021. Propulsat de un motor BMW de 1,6 litri, aparatul poate să decoleze de pe o pistă de 300 de metri lungime. Zburând cu 170 km/h, autonomia sa este de 1.000 km.

Transformarea automată de la maşină la avion, controlată printr-un singur buton, durează doar trei minute, potrivit producătorului.

Pentru a obţine certificarea, aeronava a fost supusă la 70 de ore de teste de zbor şi la peste 200 de decolări şi aterizări, a precizat KleinVision.

Certificarea de navigabilitate a maşinii zburătoare a fost confirmată pentru AFP de directorul Autorităţii slovace pentru transporturi, René Molnar. KleinVision trebuie să obţină, de asemenea, certificatul de tip al aeronavei pentru a începerea exploatării comerciale a aparatului său.

Pentru aeronavele civile, acest certificat este eliberat în Europa de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei (AESA). 

foto www.klein-vision.com

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus