999 de cazuri noi au fost anunțate astăzi de Instituția Prefectului în buletinul Covid. Dintre acestea, 169 sunt copii cu vârsta de până la 17 ani, rezultând un procent de 16,9% din total.
În această lună s-au atins deja cele mai mari cifre în ce privește rata incidenței, cazurile active, numărul de teste efectuate sau media lunară a cazurilor pozitive. În total, în această lună s-au efectuat 24.127 de teste, dintre care 8.467 s-au dovedit a fi pozitive, rezultând o pozitivare de 35%.
Media pe șapte zile sau cea pe întreaga lună a cazurilor noi sunt, la fel, peste tot ce s-a întâmplat până acum în această pandemie de coronavirus. Media lunară a ajuns în ianuarie la 313,59 de cazuri, peste vârfurile din octombrie 2021 (294,96 cazuri) și noiembrie 2020 (248 de cazuri).
Situația din spitalele Covid continuă să fie bună dacă punem în balanță numărul uriaș de cazuri. Astăzi, la ora 8, erau spitalizate 203 de persoane, dintre care pe ATI, 10 persoane.
De la ultima raportare, au fost efectuate 1674 teste, dintre care 289 RT-PCR și 1385 teste rapid antigenic.
Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 1196 persoane aflate în carantină și un număr de 1038 persoane în izolare.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Sibiu , statistica , cazuri , covid , coronavirus , teste
Vizualizari: 727
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Kukuruku
Acum 9 ore
Kukuruku
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Elzorab
Acum 10 ore
Astringentul