În cursul zilei de duminică autoritățile sibiene au anunțat cel mai mare număr de decese puse pe seama Covid-19 într-un interval de 24 de ore, în acest an.
Opt sibieni cu vârste cuprinse între 68 și 86 de ani au decedat în ultimele 24 de ore, ca urmare a infectării cu SARS-CoV-2, anunță Instituția Prefectului Sibiu. Dintre cei decedați, jumătate erau nevaccinați (toate femei, în vârstă de 86, 72, ambele internate în secția ATI, și 82 și, respectiv, 73 de ani).
Trei persoane erau vaccinate cu două doze Pfizer (o femeie de 73 de ani, un bărbat de 68 de ani – ambii internați în secția ATI – și o femeie de 81 de ani), iar în cazul celui de-al optulea deces este vorba de un bărbat de 77 de ani vaccinat cu o singură doză Pfizer.
Este cel mai mare număr de decese raportat într-un interval de 24 de ore în cursul acestui an. Până duminică, cel mai mare număr de decese raportat în cursul acestui an era de șase, fiind anunțat în 26 ianuarie.
Recordul deceselor din acest al cincilea val al pandemiei a fost raportat pe 5 noiembrie 2021, când au fost anunțate 20 de decese.
Numărul ridicat de decese vine într-o nouă zi în care numărul sibienilor infectați cu Covid-19 sare de 1.00o. Instituția Prefectului anunță că au fost confirmate 1.163 de noi cazuri în ultimele 24 de ore, dintre care 51 sunt cazuri de reinfectare.
Datele comunicate de autorități sunt, însă, inexacte. La cele 1.163 de noi cazuri sunt anunțate a fi efectuate doar 714 teste.
Numărul celor internați a crescut față de ziua de ieri. ”La ora 08:00 erau spitalizate 292 de persoane (față de 275 – sâmbătă), dintre care pe ATI 20 persoane (15 adulți, 5 minori – față de 11 adulți și cinci minori – sâmbătă, n.r.)”, se arată în informarea Instituției Prefectului.
Cazuri noi de Covid-19 în ultimele șapte zile
Sursa informațiilor: Instituția Prefectului Sibiu
Luni – 622 (922 de teste efectuate, din care 234 – RT-PCR)
Marți – 561 (2383 de teste, dintre care 339 RT-PCR)
Miercuri – 1.347 (1.637 de teste, dintre care 301 RT-PCR)
Joi – 1.102 (1.545 de teste, dintre care 239 RT-PCR)
Vineri – 708 (1.603 teste, dintre care 231 RT-PCR)
Sâmbătă – 1.115 (1.578 de teste, dintre care 233 RT-PCR)
Duminică – 1.163 (714 teste, dintre care 152 RT-PCR)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: neagra , duminica , Sibiu , decese
Vizualizari: 4549
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Pastor Marginas
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Pastor Marginas
Acum 11 ore
JFK