Vineri,
19.04.2024
Innorat
Acum
5°C

Aeroportul din Sibiu și-a asumat ca în 28 de ani să nu mai polueze

Aeroportul din Sibiu și-a asumat ca în 28 de ani să nu mai polueze

Reprezentanții Aeroportului internațional Sibiu anunță aderarea la ”Declarația de la Toulouse”, alături de alte peste 80 de aeroporturi din Europa. Toate își propun ca, până în 2050, să nu mai emită niciun gram de CO2. 

”Semnarea «Declarației de la Toulouse» marchează un nou capitol în călătoria Europei spre îndeplinirea obiectivului net zero 2050 al aviației, aeroporturile de pe întreg continentul european devenind astfel una dintre cele mai puternice voci care duc mai departe această inițiativă”, descriu reprezentanții Aeroportului sibian importanța declarației semnată pe 4 februarie 2022.

Declarația este expresia unei alianțe între autorități, industria aviatică, sindicate și ”alte părți cheie” interesate de eliminarea emisiilor de carbon, mai arată reprezentanții AIS. ”Este un moment extrem de semnificativ, care pregătește «terenul» pentru următorii pași concreți, atât pentru stabilirea unui Pact la nivelul Uniunii Europene pentru decarbonizarea aviației, cât și la nivel global, având în vedere faptul că ICAO și ONU urmează să stabilească un obiectiv global pentru aviația internațională în cursul anului 2022”.

În vederea eliminării emisiilor de carbon, reprezentanții Aeroportului sibian își propun să își certifice măsurătorile emisiilor  generate. ”Ne propunem ca până la finalul acestui an să obținem din partea ACI EUROPE certificarea Airport Carbon Acreditation, Nivel 1 – Cartografiere, care presupune măsurarea și inventarierea amprentei de carbon la nivelul aeroportului. Implementarea integrală a acestei certificări este un proces complex care presupune șase nivele de acreditare și reprezintă un instrument unic pentru managementul activ al carbonului în aeroporturi, cu rezultate măsurabile”, arată Marius Gîrdea, directorul aeroportului sibian.

Din România, alături de Aeroportul internațional Sibiu au mai semnat Declarația de la Toulouse reprezentanții Aeroportului internațional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca.

Consultă aici Declarația de la Toulouse (engleză)

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 972

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Aerolineas Argentinas

Acum 2 ani

Normal, atunci vor zbura zero avioane de pe și spre Sibiu! Cred că asta va fi chiar mai devreme, maxim 7 ani!
Raspunde

Alzara1918

Acum 2 ani

Chiar si daca nu va circula nici un avion,tot va polua aeroportul,pentru ca betoanele retin caldura din atmosfera si polueaza emitand CO2,aici e vorba de "inverzirea" aeroportului,prin amplasarea de panouri solare,turbine eoliene,care sa produca curent regenerabil ptr aeroport,etc.
Raspunde

Elzorab

Acum 2 ani

Lăsați vrăjeală asta de doi bani. Alte tampenii, alte fonduri indreptate spre "haul prostiei". Atata timp cat avioanele folosesc combustibili fosili si survolează Sibiul nu are rost sa vorbim de tampenii de genul asta. Mai bine si-ar bate capul acest director de aeroport si autoritatile incompetente locale sa mute aeroportul undeva unde nu mai deranjeaza și poluează fonic orasul ca azi maine aeroportul va ajunge in centrul orașului. Proiecte mici pentru oameni mici. Asa au făcut si cu stadionul, l-au modernizat pentru astazi, nu pentru viitor.
Raspunde

Sparrow

Acum 2 ani

Si eu mi-am asumat sā nu mai beau... .
Raspunde

Cetatean

Acum 2 ani

incompetentii astia de la aeroport si sefii de la CJ Sibiu, nu-s in stare nici macar sa schimbe culoarul standard de aterizare - sa fie dinspre Cristian pentru evitarea poluarii fonice a intregului oras - mai ales turnisor. Sau sa monteze niste panouri fonoabsorbante pentru reducerea zgomotului propagat dinspre aeroport. De ce nu ar putea promite marea cu sarea peste 28 de ani ... ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus