Sindicatul „Egalitatea” al Funcționarilor Publici și Personalului Contractual din Administrația Publică, reprezentând Instituțiile Prefectului din 33 de județe, inclusiv Sibiu, anunță grevă de avertisment pentru joi, 10 februarie, timp de o oră.
La această acțiune vor participa 1.500 salariați prin încetarea colectivă și voluntară a lucrului între orele 10:00 – 11:00, la sediul Instituției Prefectului din județele afiliate.
Motivul ține de nivelul de salarizare.
„Solicităm modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcțiilor teritoriale în cea a funcțiilor de stat.
Considerăm că salarizarea personalului din cadrul instituțiilor prefectului ar trebui să fie la nivelul funcțiilor publice de stat, având în vedere că instituția prefectului este un organ de control al activității autorităților publice locale și de conducere a serviciilor publice deconcentrate. În prezent, un funcționar public din instituția prefectului are un salariu mult mai mic decât un funcționar public din consiliul județean, primării și servicii publice deconcentrate”, se arată într-un comunicat transmis de Sindicatului „Egalitatea”.
Conform sindicatului, funcțiile publice din instituțiile prefectului ar trebui să fie asimilate funcțiilor publice de stat, întrucât în desfășurarea activității lor, funcționarii publici reprezintă și apară interesele statului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: greva , salariati , prefectura
Vizualizari: 2247
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
R
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
Newman
Acum 1 oră
C