Proiectul de lărgire de la două la trei benzi, plus trotuare, pistă de biciclete și iluminat a drumului județean din dreptul cartierului Arhitecților a avut de toate: de la licitații inclusiv pentru exproprieri, la procese împotriva exproprierilor; de la modificări repetate de proiect generate și de haosul rețelelor din zonă, la descoperirea unor situații precum cea în care nici proiectul de lărgire a Căii Cisnădiei realizat incomplet de Primăria Sibiu nu ajungea să se ”îmbine” cu cel al Consiliului Județean. De la o pandemie care a dat peste cap toate domeniile, la amânări repetate de termene.
A fost cel mai greu proiect derulat de Consiliul Județean în ultimii șapte ani, cel puțin, după cum a recunoscut și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. Cea care și-a asumat decizia politică a implementării acestui proiect, înaintea celor mai recente alegeri locale.
Au fost investite resurse importante de bani. De șase ori a fost nevoie de creșterea valorii contractuale, până acum ajungându-se la costuri de 5,4 milioane de euro. Asta dintr-un buget al județului care are un buget anual de investiții cât aproximativ o treime din cel al municipiul Sibiu, spre comparație.
A fost o cheltuială majoră și cu resursa funcționărească alocată acestui proiect, de obicei derulat de către o primărie, și nu de către aparatul unui consiliu județean.
Proiectul este aproape finalizat. Dacă efectele acestuia se limitează strict la a cântări traficul rutier din zonă, răspunsul la întrebarea dacă a meritat efortul - financiar și funcționăresc – cheltuit pentru acest proiect tinde să fie unul negativ. Nu va fi suficientă creșterea numărului de benzi pentru a reduce timpii din trafic pe drumul din cartierul Arhitecților. Mai e necesară introducerea transportului public. Iar lista proiectelor conexe care să reducă aglomerația de pe drumul județean include și diversificarea legăturilor rutiere cu Șelimbărul și Sibiul.
Dacă avem în vedere că proiectul schimbă aspectul zonei și, mai ales, că este un demers care dă clasă tuturor primăriilor care se intersectează într-un fel sau altul cu interesele miilor de oameni din cartierul Arhitecților, atunci proiectul a meritat cu siguranță.
Pentru primăriile din Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr, modul în care s-a derulat proiectul de modernizare a celor trei kilometri de drum județean este un exemplu de urmat.
Proiectul a curs aproape exemplar de la început până către acest final, în condițiile date. Procedurile birocratice s-au derulat în termene decente – chiar apreciabile, având în vedere contextul destul de haotic pe alocuri la începutul pandemiei. A fost organizată dezbatere publică în care a fost discutat proiectul la faza studiului de fezabilitate. Finalizarea licitațiilor nu s-a întins pe mai mult de câteva luni, caietele de sarcini au fost bine întocmite. A fost selectat un antreprenor general cu reputație bună, dovedită mai apoi, care a fost urmărit atent de către beneficiar. Acolo unde au apărut probleme, au fost rezolvate în termene rezonabile.
Proiectul trebuie luat exemplu de către administrațiile din împrejurimi și continuat. Primăria Sibiu să continue pista de biciclete care acum se termină la intrarea în oraș, în totală disonanță cu promovata politică de încurajare a mijloacelor alternative de deplasare. Prelungirea transportului public până în cartierul Arhitecților este și în interesul sibienilor, dacă aceștia își doresc reducerea numărului de mașini care le intră în oraș.
Primăriile din Cisnădie și Șelimbăr, laolaltă cu cea a Sibiului trebuie să își sporească numărul de conexiuni. De toate felurile. Scuza că nu se pot face inclusiv exproprieri în timp rapid, mitul că între ideea unui proiect și prima lopată săpată pentru execuție se cască un hău de câțiva ani sunt anulate de modul în care s-a derulat proiectul de lărgire a drumului județean din cartierul Arhitecților.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 3530
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Birtu
Acum 1 oră
Marius
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Primaria "smart"