Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, urmăreşte ''să destrame NATO'', a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki, după o întrevedere cu omologul său britanic Boris Johnson, joi, la Varşovia, informează dpa, citat de Agerpres.
"Scopul politic al lui Putin este să destrame NATO şi din această cauză este imperativ să arătăm cât de uniţi suntem", a spus Morawiecki. El a adăugat că există un acord puternic în cadrul Alianţei Tratatului Atlanticului de Nord cu privire la tensiunile de pe flancul său estic.
La rândul său, Boris Johnson a spus că nici Polonia, nici Regatul Unit nu ar putea accepta o lume în care un vecin puternic să-i poată intimida sau ataca pe alţii. El a subliniat rolul-cheie al Poloniei în securitatea Europei.
Lecţia ultimilor 100 de ani este aceea că atunci când Polonia era ameninţată de instabilitate, război şi agresiune la frontierele sale, atunci toţi erau ameninţaţi, a afirmat premierul britanic.
După întrevedere, cei doi lideri au vizitat o cazarmă din Varşovia unde staţionează trupe britanice. Soldaţi britanici ajută din decembrie anul trecut forţele poloneze la consolidarea frontierei cu Belarus.
Luni, ministrul britanic al apărării Ben Wallace a anunţat că 350 de soldaţi suplimentari vor fi trimişi în Polonia, iar joi ministrul polonez al apărării Mariusz Blaszczak a precizat că aceşti soldaţi sunt puşcaşi marini desfăşuraţi pentru a întări flancul estic al NATO.
Mai târziu joi după-amiază, Boris Johnson a avut o întrevedere cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.
Sursă: Agerpres
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mateusz Morawiecki , NATO , Vladimir Putin
Vizualizari: 841
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
O sibianca
Acum 3 ore
Eu
Acum 3 ore
Kokos
Acum 3 ore
LOL
Acum 3 ore
Hermannstadt