Elon Musk, CEO-ul companiei SpaceX, a prezentat joi seară cele mai recente progrese tehnice ale rachetei gigantice Starship, ce ar trebui să ajungă în spaţiu pentru prima dată "în acest an", potrivit declaraţiilor făcute de miliardarul sud-african, care nu a dezvăluit însă noile proiecte din cadrul misiunii şi nici data la care va avea loc acel prim zbor orbital, informează Agerpres.
Celebrul antreprenor a făcut aceste declaraţii la o bază spaţială a companiei SpaceX, denumită Starbase şi situată în Boca Chica, o localitate din sudul extrem al statului american Texas. În acea bază este produsă racheta Starship, creată pentru a realiza călătorii interplanetare, inclusiv spre Marte.
Evenimentul de joi seară a avut o importanţă deosebită, întrucât vehiculul spaţial Starship a fost selecţionat de NASA pentru a transporta următoarele echipaje de astronauţi americani pe suprafaţa Lunii.
În faţa unui grup de invitaţi şi de jurnalişti, Elon Musk nu a anunţat nicio surpriză răsunătoare în alocuţiunea sa de peste o oră, aşteptată totuşi cu mare nerăbdare de persoanele pasionate de explorarea spaţială. Singura noutate: antreprenorul a confirmat că SpaceX construieşte o rampă nouă de lansare pentru Starship la Cape Canaveral, în Florida, baza de la care sunt deja lansate rachetele Falcon fabricate de această companie.
Elon Musk a prezentat primele proiecte pentru racheta Starship: lansări de sateliţi şi misiuni spre Lună, inclusiv o misiune privată care îl va avea la bord pe miliardarul japonez Yusaku Maezawa.
CEO-ul SpaceX a lăsat să se înţeleagă că şi alte misiuni vor fi în curând anunţate: "Vor exista anunţuri viitoare, care, cred eu, îi vor entuziasma pe oameni".
Citește materialul integral pe Agerpres.
Sursa foto: facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: racheta Starship , Elon Musk , spatiu ,
Vizualizari: 925


Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Mesterul dupe net
Acum 8 ore
Emil
Acum 8 ore
Sibian
Acum 9 ore
Lucrul bine facut - NOT
Acum 9 ore
Asdfasdf