Sibianca kinetoterapeută și campioană la judo: „Prima medalie am luat-o foarte greu. Eu nu sunt un sportiv talentat”

Energie, voință, pasiune, dedicare și iubire, cam asta simți atunci când o întâlnești pe sibianca Elena Constantin. Are 27 de ani și un munte de ambiție care o însoțește peste tot pe unde merge. Cu o carieră sportivă exemplară în judo și cu aproape 100 de medalii adunate de la diferite competiții sportive, tânăra este în prezent kinetoterapeut, dar nu a uitat de prima ei dragoste, sportul. Atunci când nu este în clinica medicală în care își desfășoară activitatea, pe Elena o găsim participând la concursuri sportive. Tânăra este arbitru internațional al competițiilor de sambo și arbitru național în cadrul competițiilor de judo.

Cu zâmbetul pe buze, cu iubire și cu multă energie pozitivă, așa povestește Elena despre începuturile carierei sale sportive. Își amintește perfect momentul în care a decis să facă acest sport și spune că dacă ar fi să dea timpul înapoi ar alege să pornească din nou tot în această călătorie.

„Aveam 10 ani atunci când m-am decis să fac judo la Clubul Sportiv Şcolar Şoimii Sibiu (CSȘ Șoimii). Primul meu antrenor, Ionel Chioveanu, era prieten de familie și povestea cu mama despre acest sport. Mi-a plăcut discuția lor, ceea ce face el ca antrenor și ce înseamnă judo în general. Mi-a plăcut foarte mult disciplina, faptul că puteam cunoaște oameni noi și faptul că puteam pleca din țară prin intermediul competițiilor sportive”, își amintește tânăra.

„Nu o să uit niciodată prima zi în care am intrat în sală”

Înainte de judo, Elena a făcut baschet și patinaj de viteză. Patinaj de viteză a făcut pentru o perioadă scurtă de timp, iar la baschet, în urma unui accident, și-a rupt mâna și a decis să renunțe. Își amintește râzând de primele antrenamente, iar momentul în care a pășit pentru prima dată în sala de judo va rămâne unul cu o încărcătură emoțională aparte pentru ea.

„Este un sport olimpic, iar dacă privim acum la modul în care arată un concurs de judo, putem vedea că este foarte bine organizat și sunt foarte multe detalii bine puse la punct. Și internațional, tot mai mult ne dezvoltăm. Este un sport olimpic care aduce glorie. În primele săptămânii am învățat școala căderii. A fost amuzant, eram curioasă, voiam să cunosc mai multe despre sport, despre colegii mei.  Nu o să uit niciodată prima zi în care am intrat în sală, nu o să uit cu ce eram îmbrăcată, antrenorii, colegii, tot contactul pe care l-am avut atunci”, detaliază sibianca.

80% muncă și 20% talent

Pe parcursul anilor, antrenorii i-au devenit familie. Au susținut-o, i-au fost alături și au impulsionat-o atunci când a fost nevoie. Petrecând mai multe ore în sala de antrenament decât acasă, Elena le este recunoscătoare și spune că omul care a ajuns în prezent este rezultatul muncii ei și al oamenilor care au îndrumat-o.

„Antrenorii mei m-au susținut, au avut grijă de mine și au avut extraordinar de multă răbdare cu mine. În decursul anilor, am avut trei antrenori: Ionel Chioveanu, Ovidiu Ionaș și Vălean Purece. De cele mai multe ori, ei mi-au fost familie. Eu petreceam mai mult timp cu ei decât acasă. Judo a format o familie, în prezent atât cu colegii, cât și cu antrenorii sunt în relații extraordinar de bune. Dacă nu erau acești oameni, mi-ar fi fost foarte greu. Eu am ascultat foarte mult, am fost foarte deschisă din acest punct de vedere pentru că numai așa puteam învăța”, explică Elena.  

Un copil care nu a avut foarte multe, dar și-a dorit și a luptat ca să le aibă. Cu aproape 100 de medalii, dintre care 13 obținute la concursuri internaționale, Elena spune că nu este chiar cel mai talentat sportiv. A muncit mult pentru a vedea rezultate și mereu a încercat să-și depășească limitele.

„Prima medalie am luat-o foarte greu. Eu nu sunt un sportiv talentat, dacă mă întrebi pe mine, aș putea spune că a fost cam 80% muncă și 20% talent. Am muncit foarte mult pentru a-mi depăși condiția și pentru a-mi depăși ceilalți colegi. Am fost un copil care nu a avut foarte multe, dar și-a dorit să aibă”, arată sibianca.

De la judo, la kinetoterapie

După ce a urmat cursurile Liceului Onisifor Ghibu, Elena și-ar fi dorit să meargă la Brașov pentru a studia kinetoterapia, dar anumite motive personale au oprit-o. A decis să urmeze cursurile la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, la programul „Sport și performanță motrică”, iar în paralel a început să studieze „Kinetoterapie și motricitate specială” la Universitatea „1 Decembrie” din Alba Iulia.

Dorința ei de a studia kinetoterapia nu este întâmplătoare. Când era micuță, avut o deficiență la genunchi și a luptat mai bine de cinci ani pentru a reuși să se însănătoșească.

„Când eram mai micuță, am avut o deficiență de genunchi, genuvarum se numește. Timp de mai bine de cinci ani a trebuit să merg în centre de reabilitare. Mergeam și făceam fizio și kineto pentru a-mi repara deficiența pe care o aveam. Tratamentele pe care le primeam, mai bune sau mai puțin bune, m-au făcut spun că eu vreau să fac acest lucru. Mi-a plăcut foarte mult ideea de reabilitare medicală sportivă și din acest motiv vreau să mă axez pe partea de reabilitare și pe kinetoterapie”.

Prima experiență în calitate de kinoterapeut, Elena a avut-o la Spitalul Județean Sibiu, în cadrul secției de reabilitare motrică. Apoi a venit pandemia, iar activitatea i s-a oprit pentru o perioadă. În prezent, Elena lucrează în cadrul unei clinici din Sibiu și spune că se regăsește foarte mult aici. De asemenea, spune că, de fiecare dată când pleacă să arbitreze se întoarce cu o energie aparte, energie pe care pacienții săi o simt și de care se bucură enorm atunci când o reîntâlnesc pe Elena.

„Un alt om care m-a ajutat foarte mult este profesorul meu de licență de la Alba, Mircea Ordean care mi-a explicat multe lucruri și a avut foarte multă răbdare cu mine. Un sportiv ascultă, este disciplinat și reușește să treacă peste toate momentele grele. Nu vreau să ies din mediul acesta de concurs. Pe mine mă deconectează foarte mult tot ceea ce fac cu arbitrajul de ceea ce se întâmplă la clinică. Când mă întorc, vin mereu cu forțe proaspete. Personalul de la clinică este înțelegător și mereu mă sprijină”, mai arată Elena.

„Sportul m-a disciplinat foarte mult”

Merge aproape în fiecare zi la sala de sport și spune că sportul a disciplinat-o din toate punctele de vedere. Consideră că orice persoană ar trebui să găsească timp pe care să și-l dedice și spune că trebuie să avem mai multă răbdare cu noi. Citește cărți de dezvoltare personală, ascultă podcasturi și „cu disciplină” reușește să le facă pe toate. Crede într-o lume bună, în care nu sunt oameni răi și spune că dacă o ușă se va închide, data viitoare alte două se vor deschide.

„Sportul m-a disciplinat foarte mult, mereu trebuie să ne dorim lucruri pentru că mai devreme sau mai târziu se vor întâmpla. Nu contează să avem rezultatul acum, îl vom avea sigur în viitor. Eu am vrut să-mi demonstrez mie că pot. Încerc să ajung în fiecare zi la sală. Cu disciplină, așa le pot face pe toate. E greu, dar merită. Să fim perseverenți și să avem multă răbdare, să muncim pentru ceea ce ne dorim, asta ar trebui să facem”, explică tânăra sportivă.

Pentru Elena, nu există nu se poate. Cu muncă și cu dăruire, totul devine posibil „Eu am o vorbă. Atunci când nu mai pot, tot mai pot puțin. Trebuie să avem răbdare și perseverență, munca ne înnobilează și ne face oameni. Atunci când ceva dificil ni se întâmplă, două uși care ne pregătesc lucruri bune ni se vor deschide”.

Își dorește să-și deschidă propriul cabinet

Când o întrebi de planuri de viitori, plină de optimism, sibianca spune că ar dori să-și deschidă propriul ei cabinet de kinetoterapie, dar și că vrea să susțină oamenii să facă sport.

„Aș vrea să deschid un cabinet de reabilitare pe partea medicală, să fie specific pentru sportivi și vreau să încurajez cât mai mulți oameni să facă sport. Până la urmă domeniul acestea două se îmbină unul cu altul. Am făcut cursuri și de kineto și de personal trainer. Eu am încercat mereu să le îmbin”, arată tânăra.

Până atunci însă, Elena alege să rămână pozitivă, să trăiască și să se bucure de fiecare lucru mic în parte, să iubească, să zâmbească, să facă sport, să îi molipsească pe oamenii din jurul său cu energia ei și, mai presus de toate, să dăruiască.

„Orice experiență pe care o am, mai bună sau mai puțin bună, prefer să o văd pozitivă. Cam așa este tot timpul. Să fim recunoscători, faptul că ne trezim dimineața și că suntem sănătoși, aceste lucruri simple, de ele trebuie să ne bucurăm. Și mai cred că, dacă dăruim, dobândim”, concluzionează Elena.

Sursă foto: Arhiva Personală

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi