Duminică,
14.09.2025
Ploi Usoare
Acum
18°C

Kremlin: Dacă Zelenski va da ordin ca armata să depună armele, nu vor mai fi victime

Kremlin: Dacă Zelenski va da ordin ca armata să depună armele, nu vor mai fi victime

Kremlinul a declarat marţi că, dacă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ar da ordin trupelor ţării sale să depună armele, "nu ar mai exista victime" în Ucraina, relatează EFE, citat de Agerpres.

"El poate da ordin ca armele să fie depuse, atunci nu vor mai fi victime", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în timpul conferinţei sale de presă zilnice.

Moscova îl consideră pe Zelenski ca preşedinte legitim al Ucrainei, a afirmat Peskov, în pofida faptului că preşedintele Vladimir Putin chemase vineri armata ucraineană "să preia puterea în propriile mâini" şi să-i înlăture de la putere pe Zelenski şi anturajul său, pe care i-a calificat drept "neonazişti şi drogaţi", conform AFP.

Pentru moment nu este programată niciun fel de discuţie telefonică între Putin şi Zelenski, a precizat Peskov, care a mai spus că, deocamdată, este "prematur" să se facă o evaluare a rezultatului primelor negocieri între părţi, care au avut loc cu o zi înainte la graniţa belaruso-ucraineană.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse a comentat şi despre avalanşa de sancţiuni pe care ţările occidentale a impus-o unor persoane şi companii ruse ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, el minimalizând importanţa restricţiilor.

"Posibil, ei cred că prin sancţiuni ne vor face să ne schimbăm poziţia. Dar este clar că nu e nimic de discutat aici, nimeni nu-şi va schimba în consecinţă poziţia", a spus Peskov, unul dintre oficialii la nivel înalt de la Moscova sancţionaţi de Occident.

"Dacă vor să pedepsească pe cineva, nu au decât să o facă", întrucât persoanele vizate de restricţii nu au "nici bunuri, nici conturi" în Occident, a spus Peskov. "Nu sunt afectat" de sancţiuni, a insistat el când a fost întrebat dacă măsura, dispusă la adresa sa de mai multe ţări, a avut un impact asupra vieţii sale de zi cu zi.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Da 'nparate

Acum 3 ani

E fanatic, omu. Vrea cat mai multi morti si distrugeri. Daca i pasa catusi de putin de Ucraina, se preda de mult.. ca nu e ca si cum i ataca extraterestrii !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus