Joi,
11.09.2025
Innorat
Acum
20°C

Pentru o vilă, trei pensiuni și un boutique hotel, localizate în zona Păltinișului, se cer în total aproape cinci milioane de euro

Pentru o vilă, trei pensiuni și un boutique hotel, localizate în zona Păltinișului, se cer în total aproape cinci milioane de euro

Pentru o vilă, trei pensiuni și un boutique hotel localizate în zona Păltinișului se cer în total aproape cinci milioane de euro, fiind cele mai scumpe proprietăți scoase la vânzare în această zonă a Sibiului, conform portalului de anunțuri OLX și cele ale principalelor agenții imobiliare din oraș.

1,5 milioane de euro. Pensiune cu 7 dormitoare și 1000 mp

O pensiune ascunsă între brazi pe drumul spre Păltiniș este una din cele mai scumpe proprietăți scoasă în acest moment la vânzare în această zonă. 1,5 milioane de euro se cer pentru o proprietate care are în total 2.700 de mp de teren.

”Proprietatea are o arhitectură personalizată unicat în România, a fost edificată în anul 2005 pe structura de beton și placări din piatră cioplită, iar în anul 2020 a fost renovată și modernizată complet, în prezent beneficiind de încălzire centrală, apă potabilă, canalizare și energie electrică.

Încălzirea este asigurată cu ajutorul unei centrale pe lemne, 2 pufare de capacitate mare și 2 boilere pentru spa și panouri solare, parterul este încălzit parțial prin pardoseală iar restul clădirii prin calorifere de oțel.

Clădirea principala este dispusă pe D+P+3E, suprafața utilă desfășurată este de 640 mp, suprafața construită desfășurată de 910 mp”, se arată în anunț.

1,5 milioane de euro. Pensiunea Briana: 11 camere și 9 apartamente

Tot în drum spre Păltiniș, la 3 kilometri de Rășinari e scoasă la vânzare Pensiunea Briana. Este considerată o ”afacere la cheie” în valoare de 1,5 milioane de euro.

Conform anunțului, pensiunea beneficiază de 61 locuri de cazare (11 camere cu pat dublu și 9 apartamente), în camere cu pat matrimonial, tv, internet wireless, minibar, baie proprie, balcon și terasă.

Proprietatea mai are sală de conferință, sală de sport, pivniță, magazii pentru depozitare, spălătorie, piscină exterioară și o terasă acoperită.

480.000 de euro. Boutique-Hotel cu 8 spații de cazare

La 2,5 kilometri de Arena Platoș, un boutique-hotel e scos la vânzare cu aproape 500 de mii de euro. În acest preț intră o proprietate cu un teren de 920 de metri pătrați și o construcție cu o suprafață utilă de 870 m și 8 spații de cazare cu 8 băi, restaurant de servirea mesei, bucătărie utilată cu dependințe, apartament separat pentru personal (3 camere și baie), saună și sală de masaj.

”Hotelul este unul exclusivist atât prin amplasament său cât și prin grandoarea sa unde calitatea oaspeților contează și nu cantitatea acestora, cu investiții și eforturi de personal minime se pot obține rezultate deosebite”, se arată în anunț.

390.000 de euro. Vilă cu 8 camere lângă Arena Platoș

Cu o suprafață utilă de 300 de mp, 8 camere o vilă despre care se spune că este în apropierea pârtiilor de schi de la Arena Platoș e scoasă la vânzare cu 390 de mii de euro.

Casa are o suprafață de aproximativ 400 MP construiți si un teren concesionat de la Primăria Poplaca, în suprafață de 250 mp, se poate face extindere de concesiune cu încă 249 mp, după care se poate cumpăra, desfășurată astfel: 8 camere, cu bai proprii, boiler in fiecare baie (4 camere la parter, 4 camere la etaj); living spațios, bucătărie și toaletă de serviciu.

370.000 euro. 7 camere pentru o pensiune cu cramă

O pensiune clasificată la 3 margarete poziționată între Arka Park și Arena Platoș costă 370 de mii de euro. Clădirea cu parter și mansardă are 7 camere, 5 băi, două bucătării, cramă, terasă și este alimentată cu energie de la panouri solare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Nemo

Acum 3 ani

Piata imobiliara sibiana este dominata de 2 categorii de investitori principali: poienarii vesnic evazionisti, care prefera apartamentele luate la calup ( pe M.Viteazu cei clasici, la Balanta sau Magnolia cei moderni) si interlopii ( traficanti de carne vie sau droguri, aliati cu diversi fosti din primarie). Cam atat.
Raspunde

Gigi contra

Acum 3 ani

Nu-i prost cine cere, e prost cine da! Unde se trezesc? La Aspen?
Raspunde

Iii

Acum 3 ani

Bani pe care nu o sa ii obtina niciodata nici unul din proprietari. Sunt la vanzare de 2 ani
Raspunde

Gigi contra

Acum 3 ani

Stati pe-aproape, poate vin investitori din Rusia...
Raspunde

Claus

Acum 3 ani

Mai era politicianul corupt cu palat la Bradu,cu astfel de preturi,cerea 32 milioane acum vreo 4 ani iar anul trecut 15,in prezent nu il mai gasesc pe olx,ca cine are 32 sau 15 mil,cauta pe olx palate.
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 ani

Voi ăștia comentatori de mai sus, ati mai fost pe la firmele de materiale de construcții si bricolaje in ultimele luni? Ati avut pe-acasa meseriași si constructori? Ati tras apa si curentu? Ati intrat si ati studiat calitatea lucrărilor si mp reali, in apartamentele care se fac prin oras si costa 1300-1600 euro/mp sau poate mai mult (si in zone de vomiți, gen gara turnisor cu vedere direct la șinele de tren) ? Ok, probabil ca sunteți experți, evident. Cine face pariu cu mine ca cel putin castelul ala isi merita banii? (evident ca oricine vinde, cere sa aibă de unde lasa si umfla pretu). Este deosebit cu totu, lucrare de super calitate si gust si nu "făcut pt vanzare", ba chiar as zice ca se va gasi si cumpărator, asa ceva găsești greu in Jud. Sibiu iar zone ca asta sunt puține in RO. Așadar pt castel eu pun o bere ca se vinde (la români si nu străini), pt ca in comparatie cu un apart cu 200mii (arsenal probabil) sau o gradina de 250mii in oras, isi face banii.
Raspunde

@Sibian SB

Acum 3 ani

Iar pe pui de-a curmezisul, Sibiene SB! Cladirile alea au fost construite acum cativa ani, nu acum de cand a crescut pretul materialelor de constructii! Mai slabeste-ne ca esti tot gica contra!
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 ani

Noname, nu ma pun de-a curmezișul, oricat vrei tu sa insinuezi ideea asta sau alta
Raspunde

Sibian SB

Acum 3 ani

Redacția, rog tot comentariul meu pt Noname. Nu era deloc jignitor, ci bazat pe cifre si logica. Mulțumesc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus