Un bărbat de 48 de ani a fost înjunghiat de vecinul său, de 35 de ani, din cauza unui conflict mai vechi. Agresiunea s-a petrecut pe strada Săcel, în această după-amiază.
Poliția a fost anunțată, prin 112, în jurul orei 16:10. La fața locului au fost trimise cu operativitate mai multe echipaje de poliție, sprijiniți de un echipaj de jandarmi, reușindu-se reținerea autorului care încerca să părăsească locul evenimentului.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că între cei doi bărbați, vecini în același imobil, a avut loc o altercație pe fondul unui conflict mai vechi, anunță Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
La fața locului a ajuns un echipaj SMURD cu medic. I s-a acordat asistență medicală bărbatului de aproximativ 48 de ani, apoi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu, conștient și cu plagă la nivelul feței, toracelui și coapsei, transmite slt. Alina Voina, din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Politiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs conflictul, stabilirii încadrării juridice a faptei și luarea măsurilor legale care se impun.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1820
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Aci Duțu
Acum 8 ore
John S
Acum 8 ore
Emil
Acum 10 ore
Nustiu
Acum 10 ore
Leonard