VIDEO Povestea unei nunți filmată pentru știri acum 68 de ani: ”Părinții mei nu au văzut niciodată filmarea, a fost dorința vieții lor”

În 1956, o echipă a televiziunii române a ajuns la Sadu și a filmat nunta care se desfășura în acel moment. Reportajul de atunci, „o nuntă românească, în comuna Sadu, raionul Sibiu, cu toate obiceiurile pământului”, a fost prezentat într-o ediție a știrilor, însă cei doi miri nu au văzut imaginile niciodată.

În plus, una din cerințele celor de la televiziune a fost să nu existe niciun fotograf, astfel că soții Anica și Constantin Dăncăneț nu au avut de la nunta lor, cea mai celebră din istoria localității, nici măcar o fotografie. Iar imaginile video nu le-au văzut niciodată. Au apărut pe internet doar la zece ani după moartea lor. Iar atunci filmul a fost prezentat la căminul cultural.

”Până au murit, asta a fost dorința lor, să vadă și ei cum au fost filmați în ziua nunții”

Chivuța Vlad, fiica miresei din aceste imagini, spune că părinții ei au murit cu supărarea că nu s-au mai văzut iar tineri.

„Până au murit, asta a fost dorința lor, să vadă și ei cum au fost filmați în ziua nunții. Mai ales că vedeau la televizor multe filmări, și le plăceau, voiau să se vadă și pe ei. A fost prima nuntă în comună filmată, prima unde s-a filmat o nuntă cu călărași. Era o tradiție frumoasă, care pe urmă s-a pierdut. A mai durat puțin timp și după acel moment, dar apoi s-a pierdut. Când ne-am născut noi se mai păstra încă obiceiul,  dar tot mai rar. Iar apoi a dispărut cu totul”, povestește Chivuța Vlad.

Ea a relatat că nu s-a făcut nicio fotografie, iar mama ei nu s-a văzut niciodată mireasă, în afara oglinzilor din acele zile.

„Nu s-a păstrat nicio poză, ne-a părut rău. Un așa moment important și să nu ai nicio fotografie. Noi nu i-am văzu mire și mireasă în fotografii. I-am văzut și noi acum, după ce am văzut imaginile. Să știți că au tot căutat filmarea, au vorbit și cu domnul primar și tot nu s-a putut”, povestește femeia.

Primarul, Valentin Ivan, este rudă apropiată cu mirii de atunci. Mama lui este sora miresei. „Într-un final s-a găsit filmarea, dar erau amândoi prăpădiți de zece ani. Eram toți cu lacrimi în ochi când i-am văzut iar. Acum avem și noi aceste imagini foarte des le vizionăm. Când îi vezi în film, îi vezi în mișcare, le vezi ochii, le vezi comportamentul”, spune Chivuța Vlad.

Întrebată de ce sunt sobri și reci unul cu altul în filmare, ea explică.

”Apăi așa se purta o fată cu un băiat în vremurile ălea. Așa erau pe vremuri, era răceala aia între tineri. Bucuria venea pe urmă, prima oară era respectul. Era respect față de părinți, respectul față de celălalt. Am fost foarte impresionați când i-am văzut, era foarte frumoasă”, povestește femeia.

”Doamne, cred că plângeau acum săptămâni întregi dacă s-ar fi văzut iar tineri...”

El, Constantin Dăncăneț, era cioban atunci când s-a însurat cu Anica. A ținut mult timp animale, iar apoi s-a angajat la Bere Sadu. Era fochist.

”Tata a fost crescător de oi. Tata a făcut asta până târziu, noi aveam 18, 19 ani când s-a angajat prima oară. L-a angajat la Fabrica de bere, aici, la Sadu. El era fochist la centrală. Să știți însă că el nu bea bere. Avea pietre la rinichi, iar mama, în fiecare zi îi făcea ceai cu mătase de porumb: Asta bea el, nu bere. Chiar le zicea colegilor: «Bere, bere. Ce găsiți în bere, de beți numai bere?»”, spune ea.

Nu mai știe cum de a ajuns aici echipa de filmare a TVR, însă crede că a fost mâna primarului de atunci.

”Nu știu cine i-a anunțat că se ține nuntă. Cred că s-au anunțat autoritățile între ele, primarul, miliția, autoritățile care erau atunci.  Dar nunta era programată atunci, nu s-a ținut pentru că a venit televiziunea. Doamne, cred că plângeau acum săptămâni întregi dacă s-ar fi văzut iar tineri...”

„Pe atunci fiecare era cu nunta lui. Mirii se plimbau de la casa mirelui, la casa miresei”

Maria Ivan e sora miresei de atunci. Ea știe cum a ajuns televiziunea să le filmeze nunta lui Constantin și Anica. ”Cinci ani aveam când s-a făcut nunta”, începe ea să povestească.

„Știu toate evenimentele de atunci. La noi, se face pețala, așa se spune la noi, pețală. Se întâmplă atunci când se întâlnesc cuscrii și stabilesc cum se face nunta, unde vor sta tinerii. Pe urmă, tinerii merg în costum național la biserică, în fiecare duminică, timp de 5, 6 săptămâni. Atunci ei erau s-a stabiliți, erau în perioada în care mergeau în costum național la biserică, a venit televiziunea.

Tinerii, după biserică stăteau în fața bisericii și vorbeau de-ale lor. Cei de la televiziune au venit atunci și i-a ales pe ei. Apoi au stabilit când aveau nunta și au promis că vin să filmeze. Și au venit așa cum s-au tocmit.

Nunta se făcea la casele oamenilor. Erau case mici. Unde am stat noi, unde stătea mireasa, aveam case de lemn. Majoritatea erau de lemn, în toată comuna.

Pe atunci fiecare era cu nunta lui. Mirii se plimbau de la casa mirelui, la casa miresei”, povestește femeia.

”Cei de la televiziune tot voiau să o facă să plângă, să o filmeze așa, tristă”

Ea își aduce aminte și de momentul de la începutul filmării, atunci când mireasa e cu lacrimi în ochi.

”Cei de la televiziune tot voiau să o facă să plângă, să o filmeze așa, tristă. Ei nu-i venea a plânge. Așa că m-au adus și pe mine, m-au îmbrăcat în costum popular și m-au așezat chiar în fața miresei. Ea a plâns când m-a văzut, așa mică, în costum popular”, spune ea.

Nunta s-a făcut apoi la fiecare gospodărie. A lor, a miresei, a fost făcută la o mătușă, pentru că avea casa mai mare.

”Când se făcea înțelegerea, fiecare își spunea pretențiile. Trebuia să respecți ce le dai. Tăiau porc, tăiau găini, vițel. Aveam cozonaci, tăiței, pâine de casă, dar totul era natural. Vă dați seama că era o nuntă mai mică. Câți oameni să ții în două camere”, povestește mama primarului din Sadu.

Maria Ivan spune că cei doi ”s-au luat” din dragoste. ”Din dragoste s-au luat, nu din altceva. Mirele a fost cioban și era un cioban vestit, el putea să ia pe oricine. Ea era frumoasă și așa a fost să fie. El a ales-o pe ea, iar ei i-a plăcut de el. Asta a fost.

Să știți că  a fost o mare bucurie pentru sădeni și pentru cine i-a cunoscut, să-i vadă iar, după atâția ani, tineri și frumoși. Veseli și triști, dar mai ales în viață”.

Tradiții din nunțile sădenilor, relatate de Maria Ivan:

”Mireasa avea multe obligații. Trebuia să-i dea la mire și la socri câte o cămașă românească, toate cusute de ea. Iar la mire trebuia să meargă cu cămașă, dar și cu o pălărie cu floare și o batistă cu flori, frumos brodată. Trebuia să meargă cu ele sâmbătă seara, înaintea nunții. Iar mirele trebuia să dea papuci miresei.

Camera de dormit a mirilor se pregătea dinainte. Aveau un pat făcut din lemn, care se putea trăgea și devenea de o singură persoană. Nu avea saltea, avea un străjar, ca un sac mai mare, umplut cu paie sau cu frunze de porumb. Și eu am dormit pe pat din acesta până aproape m-am măritat.

Înainte de nuntă, soacra miresei venea și controla cât de curată e lenjeria. De acoperit, se acopereau cu un straiț făcut din lână.

Luni, după nuntă, se umbla prin sat. Când mirele se trezea, dacă mireasa era fecioară, el mergea cu un rachiu roșu la socri, să le mulțumească că au păstrat-o pe mireasă. Apoi mergea prin sat să-i cheme pe prietenii apropiați la un ospăț. Se făcea și a doua zi de nuntă, dar numai pentru apropiați.

Erau oameni care nu aveau bani să dea dar, așa că se dădea câte o felderă sau două de porumb, ori de grâu sau ce avea fiecare.

Nașa făcea o pupăză pentru nuntă. Pupăza era o plăcintă cu gris și nucă și tot felul de mirodenii. Făcea schimb cu mireasa, pentru că și ea trebuia să facă o pupăză și zicea că dacă plăcinta se crapă în cuptor pupăza, o să ai fată, dacă nu se crapă, ai ficior.

Mireasa trebuia să aibă un dulap pentru haine. Dulapul surorii mele nu s-a mișcat până a murit”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi