S-au depus trei oferte pentru proiectarea și construcția lotului 3 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, una din cele două secțiuni care traversează Munții Carpați, a anunțat astăzi, ministrul Transporturilor, Mihai Grindeanu.
”Constructorii români, austrieci, spanioli, italieni și turci care concurează pentru Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, vor avea la dispoziție maxim 14 luni pentru proiectare și 59 de luni pentru execuție, după semnarea contractului”, a anunțat ministrul.
Aceasta este una din cele două secțiuni ale tronsonului care traversează Carpații, între Cornetu și Tigveni, are o lungime de 37,4 km și un cost estimat cuprins între 5,3 și 5,8 miliarde de lei, fără TVA.
”Câștigătorul licitației va trebui să construiască: 95 de poduri și pasaje, un tunel cu două galerii independente (1,7 km/ galerie), 2 noduri rutiere (Cornetu și Văleni) și un ecoduct (în zona localității Călinești). Lucrările vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile”, anunță Grindeanu pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
În momentul finalizării celor 5 secțiuni, Autostrada Sibiu - Piteşti va avea o lungime de peste 122 de km și va lega Centrul și Vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi pe Coridorului Rin -Dunăre (Coridorul 4 Paneuropean).
La ora actuală Secțiunile 1 și 5 sunt în construcție, Secțiunea 4 este în etapa de elaborare a Proiectului Tehnic, iar Secțiunea 2 (pentru care s-a semnat contractul în luna februarie) urmează să intre în scurt timp în faza de proiectare.
Detalii tehnice:
Lotul 3 va avea două noduri rutiere, la Cornetu și Văleni.
De-a lungul traseului, între km 60+021 - km 61+721 (km 55+135 - km 56+835 conform SF 2008), se regăsește Tunelul Poiana cu o lungime de 1,70 km.
Lățimea tunelurilor este proiectată cu o parte carosabilă de 8.5 m lătime pentru tuneluri cu două benzi, constând într-o bandă rapidă de 3.5 m + 0.5 m, o bandă lentă de 3.5 + 1.0 m și trotuare.
Tunelul va fi cu două galerii, câte o galerie pe sens, cu două benzi de 7 metri.
Pentru tunelul Poiana vor fi prevăzute 3 galerii de legătură între sensuri și o galerie ce permite accesul auto.
Lotul de autostradă va trece peste diverse văi și râuri pe nu mai puțin de 48 de poduri, iar peste autostradă de-a lungul ei vor fi construite 6 pasaje.
La Călinești, pe Valea Oltului, va fi realizat și un ecoduct de circa 220 de metri pentru a permite deplasarea animalelor sălbatice pe deasupra autostrăzii. (sursa: Hotnews)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1729
Ultimele comentarii
Acum 15 minute
Q
Acum 19 minute
Newman
Acum 49 minute
Ron
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Emil