Cine sunt cei șapte voluntari ai Crucii Roșii care au ajutat refugiații ajunși la Sighet

Șapte voluntari din cadrul Detașamentului de Intervenții în caz de Dezastre al Crucii Roșii Sibiu au mers în perioada 4 – 6 martie la vama de la Sighetul Marmației pentru a fi alături de refugiații care intră în România prin acest punct de frontieră. Au fost trei zile de foc continuu, cu puține ore dormite, cu o foarte mare încărcătură emoțională și cu misiuni inclusiv pe teritoriul Ucrainei. Majoritatea acestor voluntari sunt tineri și foarte tineri, dar au un mod aparte de a gândi și de a simți. Sunt oameni care te fac să te simți onorat dacă ajungi să-i cunoști. Acesta este și motivul pentru care povestea fiecăruia merită scrisă și citită. 

Citește și „REPORTAJ Am ajuns cu Crucea Roșie la granița de nord cu Ucraina: Cel mai greu de privit sunt copiii”

Ovidiu Nicolae Bălăcescu

Ovi Mic cum este cunoscut printre colegii de la Crucea Roșie, are numai 19 de ani. Băiatul este elev la seral unde va rămâne până în clasa a XIII-a ca mai apoi să poată urma cursurile Facultății de Inginerie pentru a-și atinge visul de a deveni inginer. În paralel lucrează la Continental și chiar dacă muncește în patru schimburi iubește ceea ce face și are timp să-și atingă și alte obiective. Este pasionat de voluntariat pentru că îi oferă satisfacția de a ajuta oamenii aflați în nevoie, dar și de sport și de ieșirile cu prietenii.

Este voluntar la Crucea Roșie, de aproximativ șase ani, mai exact din noiembrie 2016. Din acțiunile la care a luat parte până acum, Ovidiu spune că îl impresionează vizitele la azilul de bătrâni și la copiii care se află în centre de plasament.

„Mă impresionează mereu acești copii care au obiceiul să-ți alerge în brațe și să te numească mami sau tati. Îmi dau mereu lacrimile”, spune Ovidiu. Este voluntar și în alte organizații și-și oferă ajutorul ori de câte ori are nevoie, dar spune că a fi voluntar la Crucea Roșie este semnificativ pentru el.

„Mă face să mă simt mult mai bine. Este ca și cum eu aș avea ceva și acel ceva îl împart cu alții. Este o treabă de bun suflet”, mai spune Ovidiu.

Despre zilele petrecute la vama din Sighet spune că nu se aștepta ca acolo să găsească atâția oameni care și-au oferit sprijinul pentru refugiați.

„Sincer nu mă așteptam să găsesc acolo atâția oameni care să-și ofere ajutorul. Mi s-a părut fenomenal să văd cum oamenii, indiferent de statutul social, au reușit să se adune toți și să facă o familie mare la graniță și peste graniță.  Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut ca statul să se implice mai mult. A fost incredibilă și echipa pe care am format-o acolo, activitățile pe care le-am făcut, și faptul că mi-am dezvoltat abilitățile și am învățat să fac lucrurile mai bine. Am învățat ce trebuie să schimb la mine și la ce sunt bun”, spune Ovidiu.

Tânărul și-a dorit foarte mult să treacă granița și să ajungă în Ucraina. Spune că a fost curios să vadă cum se comportă oamenii dintr-o țară în care este război și dacă tot ce a văzut el pe social media este adevărat.

„Sincer, mi-am dorit să ajung acolo pentru că eram foarte curios să văd ce este în Ucraina, în mod special pentru a-mi confirma sau infirma ceea ce am văzut în social media și să văd cum se comportă oamenii într-un război, ținând cont că am numai 19 ani și doar am citit despre astfel de orori. M-am gândit la ei și chiar m-a impresionat foarte mult ce am văzut acolo. I-am perceput ca pe niște oameni care au reușit să lupte până în momentul în care au ajuns în România. Și-au dat silința, au știut ce vor și mă gândesc că le-a fost foarte greu să vină de la sute de kilometri. A fost un impact emoțional puternic”, mai spune băiatul.

Ovidiu are și un mesaj pe care vrea să-l transmită.

„Chiar dacă oamenii au puțin, să nu-l păstreze pentru ei, ci să împartă puținul cu ceilalți”, încheie copilul.

Ovidiu Ioan Prodea 

Ovi Mare cum îi spun cei din Crucea Roșie are 30 ani și este asistent medical. Lucrează la o clinică din Cisnădie. În Crucea Roșie este de aproximativ șapte sau opt ani. A mai făcut voluntariat la Ambulanță și la Spitalul de Psihiatrie. Îl definește și pe el această latură. Îi place ceea ce face, îi place să ajute și recunoaște că se simte dezamăgit atunci când realizează că nu poate face cât și-ar dori. A fost la nenumărate acțiuni de voluntariat, dar spune că niciuna nu a fost de o așa amploare ca deplasarea la Vama Sighet.

„Am strâns multă emoție acolo. Am văzut multă lume necăjită pentru că este greu ca după o viață în care ai muncit și ai agonisit ceva să lași totul în urmă și să pleci. Cel mai mult au avut de suferit copiii și asta m-a impresionat cel mai mult. Copiii pe care îi vedeai foarte supărați, foarte amărâți și nu știai ce poți face pentru ei. Aveau pe chip o tristețe greu de alungat”, spune tânărul.

Ovidiu a urmat cursurile Școlii Nr. 19 din Sibiu ca mai apoi să facă Colegiul Tehnic Textil și Facultatea de Drept. Nu s-a regăsit totuși în acest domeniu și s-a decis să urmeze o postliceală de asistenți medicali și multe alte cursuri.

Pasiunea pentru medicină a descoperit-o prin anul 2013, în urma unui curs de prim ajutor. Și-a dat seama că-i place și a mers pe acest drum. Și-ar fi dorit să ajungă medic, dar pentru că nu mai poate urma o școală în acest sens, a decis să se perfecționeze cât mai mult în ceea ce face el acum. În mesajul său, Ovidiu ne îndeamnă să fim, în primul rând, oameni.

„Să încercăm să fim mai uniți, mai înțelegători și să ne percepem ca simpli oameni, dincolo de aparențe, dincolo de statut, să ne privim întâi ca oameni”, spune el.  

George Liviu Nicolae

George este mezinul echipei de la Crucea Roșie. Băiatul are 18 ani, s-a născut la maternitatea din Vâlcea, iar când a terminat clasa a VII-a s-a mutat la Sibiu. Liceul l-a făcut inițial la Economic, cu un mare vis: să dea stele hotelurilor. A intrat la turism, dar ulterior, avea să se transfere la Liceul Noica unde a ajuns olimpic la psihologie pe județ. Astăzi este student la Facultatea de Sociologie din Cluj. Este voluntar Crucea Roșie din anul 2017. Spune că era în vacanța de vară dintre clasa a VIII-a și a IX-a când s-a înscris. Băiatul povestește că sunt foarte multe lucruri pe care îi place să le facă.

„Am fost crescut la operă, în teatru și cam tot ce ține de societate îmi place. Mi se spune destul de des că văd anumite mișcări ale grupurilor de dinainte să le facă. Cel mai probabil mi se trage în urma școlilor destul de multe pe care le-am schimbat și unde a trebuit să văd cumva grupul din exterior, să mă adaptez cumva și să ajung un mini lider, pentru că dacă nu sunt în centrul atenției, recunosc că nu prea mă simt bine”, spune George.

Își propune să termine Facultatea de Sociologie și Psihologia și apoi să urmeze Facultatea de Arhitectură și pe cea de Teatru.

„Mie îmi plac și artele, iar dacă arta ar fi promovată așa cum ar trebui și-ar reprimi respectul de altădată”, spune băiatul.

Cele trei zile din Sighet au însemnat mult pentru George, cu atât mai mult cu cât el a fost unul dintre voluntarii care au trecut granița și alături de o echipă din Italia a dus bunuri într-o localitate din Ucraina situată la 179 de kilometri de vamă.

„Acele zile au fost o altă parte a realității de care am nevoie. Am plâns mult, oricum plâng destul de mult la astfel de cazuri și fiind un copil crescut de o mamă, toate mamele cu copii m-au impresionat. Am fost șocat de cât de mult se poate râde în momentele de genul acesta. Asta am simțit în momentul în care am ajuns în Ucraina la acele centre. Mi se părea că cei de acolo, deși erau speriați, au încercat să nu ne sperie și pe noi. Au încercat să rămână ei fericiți ca să fim și noi fericiți, cumva. Am fost șocat cât de puternici sunt”, spune George. De asemenea, a legat o prietenie strânsă cu italienii din cealaltă echipă de voluntari. „Atât de bine ne-am înțeles că la final mi-au spus: casa noastră este și casa ta”.

Nu are un mesaj de transmis, dar își dorește să le spună că nu i-a fost frică tuturor celor care l-au întrebat asta înainte de a pleca la Sighet.

„În momentul în care am înțeles că umanitatea noastră nu este fără graniță, nu m-am mai gândit la nimic. Da, nu am, dar din ce am îți pot da și ție un pulover, un cinci lei, orice. Și da, îmi pot pune viața în pericol, dacă știu că asta poate salva alte cinci vieți. Suntem o societate care știm încă de la început că viața este dată sau luată de Dumnezeu. Atunci de ce să-i fie frică? Ni se poate întâmpla orice, oricând”, spune George.

Cristina Iulia David

Cristina are 20 de ani, este născută în Sibiu și este educatoare la Grădinița Nr. 42, cea de lângă Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”. A terminat Colegiul Pedagogic și în prezent este studentă la Facultatea de Litere din Sibiu.

Pasiunea pentru a preda s-a născut, cel mai probabil, în familie, foarte mulți membri (mătuși și unchi) fiind cadre didactice fie universitare, fie preuniversitare. Până și ambele ei bunici au fost educatoare.

„Cred că este moștenire de familie. Nu aș putea face altceva”, spune Cristina. Pentru moment, va rămâne la grădiniță, însă, după terminarea facultății și-ar dori să fie profesoară de Limba română.

Este voluntar Crucea Roșie de cinci ani. A mai fost voluntar la Festivalul Internațional de Teatru, iar în perioada școlii, în cadrul unui proiect, a făcut o bibliotecă pentru copiii din Săcădate. Spune că dintre proiectele la care a participat în calitate de voluntar Crucea Roșie a impresionat-o unul despre drepturile omului pe care l-a coordonat pe Sibiu și în cadrul căruia a trimis voluntari să meargă în școli să promoveze drepturile omului. Un alt moment care a impresionat-o a fost acela în care a predat primul ajutor la Centrul de Educație Incluzivă Nr. 2, acolo unde sunt copii cu deficiențe de auz și de văz.

„A fost un băiețel orb care m-a marcat în mod deosebit. Noi a trebuit să predăm primul ajutor mai pe înțelesul lor cumva, dar spun sincer, până la acel copil nu am mai întâlnit pe nimeni care să facă resuscitarea atât de corect din prima. Băiețelul acela nu vedea și totuși a înțeles perfect, cu precizie, ce are de făcut. La final a fugit după mine și m-a luat în brațe. Mi-a spus că deși el nu mă vede, simte foarte multe lucruri. Încă îmi amintesc și fețișoara lui și cum era îmbrăcat. Cam toate proiectele mele de la Crucea Roșie sunt cumva legate de copii” povestește Cristina.

În ceea ce privește experiența de la Sighet, tânăra spune că este foarte greu să descrie în cuvinte ce au însemnat pentru ea cele trei zile. Sentimentele ei sunt împărțite cumva, în două.

„Partea bună a fost că am putut ajuta. Cât de puțin, dar am ajutat. Și partea mai puțin bună a fost durerea imensă pe care am văzut-o acolo. Eu oricum sunt sensibilă la tot ceea ce ține de copii și la un moment dat a trebuit să organizez un loc de joacă pentru ei într-un cort. După ce am văzut pe chipurile lor nu am avut cum să mă întorc acasă bine. Este un sentiment amestecat cu tristețe și bucurie că i-ai ajutat, dar te marchează. Va fi un moment care îmi va rămâne întipărit în minte, la fel ca cel cu băiețelul orb”, spune Cristina. După experiența de la vamă fata și-a dat seama că noi suntem foarte fericiți și că ar trebui să fim recunoscători pentru cele mai mărunte bucurii. Își dorește ca oamenii să ajute în număr cât mai mare pentru că orice sprijin, cât de mic, contează.

„Mi-ar plăcea ca oamenii care ajută să fie cât mai mulți. Să nu-i mai aud cum spun că puținul nu poate schimba lucruri. Aș vrea să le spun că orice, că vorbim de o haină, de o jucărie, de o sumă de bani, acestea vor ajunge la cineva care va ști să aprecieze și pentru care va conta mai mult decât își imaginează ei. Vreau ca oamenii să știe că atunci când ajuți o faci și pentru tine, pentru că ai multe de învățat”, spune Cristina.

Iuliana Loredana Boar

Iulia este și ea sibiancă și are 20 de ani. Iulia este voluntară la Crucea Roșie de aproape șase ani. A fost elevă la Școala Nr. 18 din Sibiu, după care a urmat cursurile Liceului Economic și acum este studentă la Facultatea de Litere. Și Iulia, la fel ca și colegii ei, are voluntariatul în sânge și îl face de mult. În timpul liceului organiza diferite bazare, iar cu banii strânși cumpăra alimente sau obiecte de igienă pentru copiii din centrele de plasament. În toți acești ani de voluntariat Iulia își amintește că una dintre cele mai impresionante acțiuni a avut-o la Centrul de Plasament de la Turnul Roșu.

„A fost o acțiune cu un mare impact emoțional. Atunci când vezi acei copii și când știi prin ce trec, rămâi fără cuvinte. M-au marcat”, spune Iulia. Îi place să petreacă timp cu prietenii și să descopere prin drumeții împrejurimile Sibiului.

Misiunea din Sighet a însemnat pentru Iulia trei zile de încercări prin care spune că întreaga echipă a învățat să se organizeze mai bine în situații extreme și să-și dezvolte abilitățile. Din punct de vedere emoțional, Iulia se simte bucuroasă și privilegiată că a putut ajuta.

„Am fost atât de aproape de acei oameni și le-am putut întinde o mână. Este foarte, foarte trist ce se întâmplă și acum cred că, până în momentul în care nu te uiți în ochii unui om nu realizezi cât de tare te poate afecta și pe tine. De exemplu, am avut o mamă cu două fiice care erau adolescente și au venit la noi la cort pentru o cană de ceai. Noi le-am oferit și ceva dulce și un gel de duș de care au întrebat. Au făcut ochii mari și se uitau în continuu la mamă pentru că noi le ofeream lucruri și le întrebam de ce mai au nevoie. Acela este momentul în care știi că ești acolo cu un scop pe care tocmai ți-l atingi. Momentele acestea sunt cele mai prețioase în acțiunea de voluntariat. Sunt momente care te fac să te simți împlinit”, spune Iulia.

Fata nu știe încă ce drum va urma după terminarea facultății. Balanța ar înclina spre meseria de traducător, pentru că vorbește engleza, franceza și spaniola pe care a deprins-o după ce a fost plecată timp de cinci luni în Spania, cu un program Erasmus.

În mesajul pe care îl transmite îi roagă pe oameni să fie, în continuare, umani.

„Vreau să-i rog pe oameni să-și descopere latura umană, pentru că există. În aceste săptămâni s-a dovedit asta, dacă ne uităm cum reacționează România la refugiații din Ucraina. Am văzut și la Sighet. Aș vrea să-i rog pe oameni să continue să facă asta. Să fie buni”, încheie Iulia.

Călin Andrei

Călin are 23 de ani și este din Constanța. Acolo a urmat Liceul de Științe ale Naturii „George Emil Palade”. A ajuns la Sibiu ca student. Urmează Facultatea de Științe din cadrul Universității „Lucian Blaga”, Secția de Biologie. Este student în anul II. Este voluntar Crucea Roșie de șapte ani, cinci dintre ei la Constanța și doi la Sibiu.

Își amintește că un impact deosebit asupra lui l-a avut prima activitate în calitate de voluntar Crucea Roșie. Este vorba despre o vizită la un azil de bătrâni, de ziua bunicilor. O altă activitate care i-a plăcut foarte mult a fost un voluntariat făcut pe o insulă în mijlocul Dunării, în cadrul unui festival. Acolo a fost responsabil, două ediții consecutive, de cortul de prim ajutor. Călin spune că toate activitățile la care a participat i s-au părut interesante. Voluntariat a făcut și pentru Cercetașii României, la Prietenii Berzelor și în multe alte locuri. Îi place să socializeze, să petreacă timp cu prietenii și jocurile pe calculator. Nu poate spune că are unul preferat, dar joacă de foarte mult timp Minecraft.

Despre zilele petrecute la Vama Sighet, Călin spune că a plecat încă de la Sibiu cu mintea setată că orice ar vedea acolo, oricât de tragic ar fi, se va bucura de faptul că poate ajuta și poate fi alături de refugiați. Emoțional spune că nu i-a fost ușor. Să vadă toți acei oameni nevoiți să-și lase casele, neștiind dacă se vor mai întoarce vreodată, este tragic, dar și-a urmărit scopul și a ajutat cât de mult a putut. Nu poate uita însă momentul în care a auzit de un tânăr din apropierea Kiev-ului care a fost împușcat prin mașină și a venit patru zile pe jos până la granița Sighet. A aflat ulterior că a fost operat și că este bine.

Călin a fost coordonatorul echipei Crucii Roșii și spune că a fost foarte mulțumit de cât de ușoară i-a fost misiunea, pentru că a reușit să se înțeleagă cu toți membrii echipei.

„Am reușit cu toții ca echipă să ne închegăm, să ne înțelegem și să ne ascultăm părerile. Cu siguranță legătura care s-a creat între noi acolo, va dăinui și pe mai departe”, spune Călin.

Nu-și dorește să transmită un mesaj anume, dar spune că voluntariatul este ceva unic.

„Vreau să transmit că voluntariatul este o experiență unică, aparte. Sunt anumite trăiri pe care le poți avea doar ajutând. Eu am urmărit întotdeauna să-i ajut pe alții și în același timp, m-am ajutat și pe mine”, spune Călin.

Băiatul își dorește ca în maxim 15 ani să ajungă la o liniște financiară astfel încât să poată face voluntariat în continuare și cândva să-și înființeze propriul ONG. Ca meserie și-ar dori să ajungă specialist biolog și să meargă în teren pentru a recunoaște și a monitoriza diferite specii de plante sau animale.

Violeta Carmen Gîndilă

Violeta are 57 de ani. Ea a fost seniorul grupului. Violeta este născută la Sibiu și fost cadru militar. A fost casieră la Şcoala de Artilerie şi Geodezie „Ion Vodă”. A lucrat acolo 15 ani, după ce cinci ani fusese registrator medical la clinica stomatologică. A făcut doi ani de Liceu Sanitar, apoi trei ani la seral la Goga, ca mai apoi să facă Școala de Maiștri și Subofițeri de Intendență. Ulterior a absolvit și cursurile Facutății de Management și Marketing din Sibiu. Pentru Violeta nu este prima dată când participă la o misiune care implică un risc. Timp de trei luni, în anul 1994 a fost în misiune în Somalia, în plin război. Zborul a fost în 27 iulie, chiar de ziua ei de naștere. Inițial, misiunea era de șase luni, dar pentru că au fost atacați și lucrurile au degenerat punându-i pe participanții la misiune într-un real pericol s-a decis închiderea acesteia după trei luni. Violeta este voluntar Crucea Roșie de la începutul anului 2020. A participat alături de organizație la vaccinări, la testări și acum la misiunea din Sighet. A decis să se înscrie în Crucea Roșie fiind susținută de bărbatul alături de care trăiește.

„Este un om extraordinar cu care comunic foarte mult și care mă influențează mult în bine. De la el pot spune că a plecat inițiativa și din momentul acela mă susține necondiționat și mă bucur foarte mult”, spune Violeta.

Zilele din Sighet au impresionat-o.

„M-au impresionat foarte mult refugiații, persoanele acestea care după o viață de muncă au plecat cu o valijoară, cu copiii în brațe, în țări în care nu cunosc limba și nu știu pe nimeni. Dacă ar fi să te pui în locul lor, cred că ai lua-o razna. Acolo mi-am dat seama că problemele noastre sunt atât de mărunte”, spune Violeta.

S-a simțit extraordinar în mijlocul copiilor care au făcut parte din echipă. Vio a fost cel de-al doilea voluntar al Crucii Roșii care s-a alăturat echipei din Italia pentru a ajunge în Ucraina. Spune că s-a simțit specială în momentul în care ucrainenii care se aflau la centrele unde trebuiau să ajungă pachetele cu ajutoare i-au primit cu aplauze.

„A fost un moment unic, special”, spune Violeta.

Din 2010 Violeta a început o afacere cu produse de păr și a descoperit că-i place foarte mult ceea ce face, deși spune că nu este ușor. A trebuit să descopere domeniul, să creadă în produsele pe care le vinde și pentru asta a fost nevoie să studieze, să participe la training-uri și să pună multă pasiune. A înfruntat pandemia și de multe ori a avut impresia că trebuie să o ia de la capăt, însă nu s-a dat bătută. Este mama unei fete, Raluca, care este arhitect în București și pe care o consideră marea realizare a vieții ei. Violeta spune că tot ceea ce face este pentru fiica ei și că nu-i ajunge o viață să mulțumească pentru darul de a-i fi mamă.    

În mesajul ei transmite că este foarte important să fim mai buni. „Este foarte important să ne iubim, să fim toleranți și să încercăm să ne apropiem unii de ceilalți. Să trăim în pace și să fim mai buni”, încheie Violeta.

Citește și „VIDEO-Reporter TS, în misiune în Ucraina. Întreaga lume ajută ucrainenii”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi