Luni,
17.02.2025
Ninsori Usoare
Acum
-4°C

Drumarii anunță investiții majore vara aceasta în județul Sibiu: Șelimbăr-Avrig și Boița-Veștem reasfaltate complet

Drumarii anunță investiții majore vara aceasta în județul Sibiu: Șelimbăr-Avrig și Boița-Veștem reasfaltate complet

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, care are în administrare toate drumurile naționale din județul Sibiu, anunță investiții majore anul acesta.

Planurile drumarilor se încadrează în două faze de lucru, prima urmând să demareze cât mai curând.

”Într-o primă fază pentru județul Sibiu, DRDP Brașov plănuiește efectuarea a 50 000 de m2 de reparații pe toată rețeaua de drumuri naționale. Aceste lucrări constau în plombări și vizează degradările izolate apărute pe DN1, DN7, DN14, DN7H, DN7C, DN14A și DN14B. valoarea totală acestor lucrări este 2,7 milioane de lei cu TVA. Menționăm că aceste lucrări sunt de primă urgență și trebuie efectuate până în luna iunie. După acestă perioadă vor și alte lucrări suplimentare în cadrul programului de întreținere curentă a drumurilor pe timp de vară”, au explicat pentru Turnul Sfatului oficialii DRDP Brașov.

hula bradului

În cea de-a doua fază, mai multe drumuri naționale din județ vor fi refăcute, lungimea totală a noului covor asfaltic depășind 20 de km.

”De asemenea, vom executa în total aproximativ 21 de km de covoare asfaltice (adică înlocuirea completă a stratului de uzură) pe drumurile naționale din județul Sibiu:

  • 10,5 km pe DN1 – între km 285 - Avrig și km 296 - sensul giratoriu DN1 cu DN7 de la Șelimbăr;
  • 5,5 km pe DN7 – între km 252 - Boița și km 259 - sensul giratoriu DN1 cu DN7 de la Șelimbăr;
  • 5 km pe DN14A – între km 2 – ieșirea din Mediaș și km 7 – Blăjel”, au mai explicat oficialii DRDP vorbind despre planurile pe anul în curs.

Nu în ultimul rând, drumarii au în vedere și șoseaua de centură a Sibiului, inclusiv reasfaltarea a aproape 10 km din ea.

autostrada sibiu

”În ceea ce privește autostrada A1 vom efectua reparații punctuale pe o suprafață totală de 20 000 de m2 și un covor asfaltic de aproximativ 10 km în zona Variantei de Ocolire Sibiu (între km 241 – din zona nodului de ieșire spre Agnita și 251 – zona nodului Sibiu Vest). Aceste lucrări vor viza refacerea stratului de uzură de pe banda doi de pe ambele căi ale autostrăzii și pe o parte din bretele”, concluzionează Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov.

Pe lângă aceste intervenții majore menționate mai sus, drumarii spun că vor derula și alte lucrări de reparații punctuale cum ar fi colmatări de fisuri sau lucrări de estetică rutieră.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Claus

Acum 2 ani

Nu e rau,pt mine e printre cele mai ingrijite drumuri din tara,iarna/vara,doar sper ca politia sa fie mai activa pe timpul lucrarilor,si sa gaseasca un sistem mai bun pt soferi,deoarece,odata cu vara se intorc acasa si cei din vest,si pe de la Bradu pana la Carta faceam si 3 ore,si din lipsa respectului multi se baga in fata taind coloana si blocheaza tot,altii veniti din vest obositi se taponeaza in coloana,sau neavand rabdarea necesara din nou,taie coloana si incercand sa reintre blocheaza tot...eu am facut traseu alternativ Sibiu Carta drum greu pe Agnita dar am salvat 2 3 ore si nu am stat la nivelul asfaltului incins.
Raspunde

Marius

Acum 2 ani

ar fi de dorit ca lucrarile sa tina cont de traficul preconizat in lunile iunie -august.
Raspunde

Sdfgfds

Acum 2 ani

pe soseaua de centura (autostrada) cand vor pune panourile fonoabsorbante in continuare de a podul peste Calea Gusteritei pana la iesirea spre Compa cel putin daca nu iesirea spre Agnita. Oamenii care stau in aceste zone au facut nenumarate sesizari cu liste de semnaturi si petitii si nu s-a primit nici un raspuns. Domnule Stefan Dobre puneti aceasta intrebare celor de la DRDP Brasov si anchetati de ce nu s-a primit nici un raspuns la aceste sesizari care au ajuns pana la fostul ministru Drula si la secretarii de stat din Ministerul Transporturilor ulterior plecarii celor de la USR din Guvern...
Raspunde

John doe

Acum 2 ani

Ideal ar fi sa se apuce de asfaltat in august ;)
Raspunde

Kokos

Acum 2 ani

Giratoriul DN1 cu DN7 e la Vestem , nu la Selimbar , iar pe DN7 asfaltul a fost refacut anul trecut intre Boita si Talmaciu , ce facem acum , il frezam si mai asfaltam o data???
Raspunde

Wow

Acum 2 ani

Cam da ...Se pare ca așa le place să vadă coloane infernale de mașini,mai ales vara
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus